Autor  Andrei Bercea
Actualizat: 10 mai 2024

Urmează să ai o ședință cu managerul direct și nu știi cum să aduci în discuție negocierea salariului? Ai emoții la simplul gând de a cere mai mulți bani?

Stai fără grijă, nu ești singurul. Cine zice că a mers la o negociere de salariu și nu avut cât de cât emoții, minte.

Din fericire pentru tine, am creat acest ghid care credem că te va ajuta să te duci la respectiva întâlnire ceva mai bine pregătit.

Așadar, citește în continuare articolul pentru a afla mai multe despre cum să direcționezi discuția atunci când trebuie sau vrei să îți negociezi salariul.

Sfaturi de început

În primul rând, trebuie să ai în minte faptul că atunci când are loc o negociere salariu, atitudinea ta ar trebui să fie una pozitivă, să știi exact care sunt punctele tale forte, dar și cele la care nu te descurci prea bine.

Totodată, este extrem de important să cunoști exact motivul pentru care managerul tău este dependent de serviciile oferite de tine.

Și nu discutăm aici doar despre aptitudinile tale, acele hard skills, cum ar fi stăpânirea unor programe PC, a unei limbi străine sau a vreunei legislații extrem de importante.

Ci și despre ce ai tu de oferit ca persoană, ca individ. De la bunăstare generală a colegilor, la lucru excelent în echipă și alte atuuri asemănătoare.

Pune-ți toate aceste punce pe o foaie de hârtie, pentru a le avea întotdeauna în față.

Nu trebuie să îți fie rușine să negociezi salariul

Știm că simpla idee de a sta în fața managerului și a solicita o mărire de salariu poate părea, pentru mulți, o experiență înspăimântătoare.

Dar absolut orice angajator se așteaptă ca, mai devreme sau mai târziu, persoanele care lucrează pentru el să vrea să primească mai mulți bani.

Și este și normal: lucruri care la început îți luau o jumătate de zi, acum le faci într-o oră, așa că ai mai multe atribuții cu care îți completezi restul timpului.

Cu alte cuvinte, valoarea muncii prestate a crescut. În consecință, este și normal ca venitul să îți crească, nu?

Haide să facem un exercițiu de imaginație

Să spunem că după o negociere salariu, reușești să îți mărești leafa lunară cu 100 lei.

Asta ar însemna că, în decursul a 12 luni de la negociere, vei fi câștigat 1200 lei. Nu pare mult, nu? Dar ia uită-te puțin mai jos.

Ținând cont că românii muncesc, în medie, cam 40 de ani până să se pensioneze, vei fi câștigat, per total, 48.000 lei, cam 10.000 dolari, în toată activitatea ta profesională, în plus.

Iar aici nici nu mai luăm în calcul acea eventuală dobânda compusă pe care aceste fonduri o pot genera din realizarea de diverse plasamente sau investiții.

Totul datorită acelei sute de lei în plus pe care i-ai obținut la negocierea salariului. 

Cu toate că exercițiul este unul pur teoretic, principiul pe care se bazează este unul real: dacă nu cerem să primim venituri lunare mai mari, doar noi vom avea de pierdut. Și vom pierde mult!

Tu ești cel care trebuie să ceară o negociere mărire salariu

Mulți dintre noi ne vedem șefii ca pe niște balauri sau vipere cu corn care se gândesc doar la ei și la bunăstarea noastră deloc. Altfel, de ce nu ne-au oferit mai mulți bani până acum?

Ei bine, dacă noi nu am cerut, expres, un salariu mai mare, ei de unde să știe că ne dorim asta?

Poate ei consideră că suntem mulțumiți de actualul angajament. Sau poate cred că încă mai avem de învățat și că, după ce o să stăpânim mai bine domeniul, ne vom duce să le cerem o mărire sau măcar o primă.

Ori dacă noi nu solicităm mai mulți bani, șeful nu are de unde știi că asta ne-ar face bucuroși, ori că asta ne dorim.

Așadar, vrei să știi cum negociezi salariul? Cerând asta dacă vezi că după un an sau doi de la angajare nu se inițiază nicio discuție în acest sens.

Cunoaște-ți alternativele

De preferat ar fi ca, înainte de a intra într-o negociere salariu, să ai măcar o alternativă la care să apelezi, în cazul în care discuțiile nu își ating obiectivul.

Încearcă să aplici la cât mai multe joburi asemănătoare, despre care ai fi convins că ți s-ar potrivi, și află care este bugetul maxim pe care contracandidații ar fi dispuși să ți-l ofere.

Nu, nu este niciun fel de șantaj. Pur și simplu testezi piața să vezi care sunt nivelurile salariale în care te-ai încadra.

Negocierea salariului nu trebuie să fie o situație conflictuală și nu trebuie tratată ca atare. Nu este cazul să mergem la șefii noștri să le zicem „dă-mi atât sau plec”.

Dar în mod cert vei putea negocia dintr-o poziție forte, știind că ai o plasă de siguranță care să te prindă în cazul unor discuții neproductive la actualul loc de muncă.

Fă-ți bine temele înainte

Înainte de a intra în discuții cu managerul, documentează-te bine.

Există site-uri specializate în care persoane din diverse arii de expertiză își expun experiențele pe care le au la locurile de muncă și unii dintre ei chiar salariile pe care le primesc.

Astfel, îți vei putea face o idee despre venitul care ți s-ar potrivi și ție, în funcție de experiență și vechime, comparând cu alții.

Totodată, firmele specializate în Resurse Umane au angajați oameni foarte competenți, care știu exact cât valorează cunoștințele unui potențial angajat. Așa că nu ezita să apelezi și la serviciile lor, dacă este necesar.

Concentrează discuția pe „noi”

Angajatorii sunt foarte încântați dacă, în timp ce îți negociezi salariul, conștientizezi faptul că ești un membru important al echipei în care lucrezi și expui lucrul acesta.

Arată că încerci să vii cu soluții pentru viitor, care să ajute echipa și nu doar pe tine, ca simplu individ.

Punctează foarte atent lucrurile bune care s-au întâmplat de când ai ocupat funcția în cadrul companiei. Din nou, nu trebuie să te axezi numai pe cifre, cu toate că da, și acestea sunt importante.

Dar poți puncta buna-dispoziție de la birou, faptul că sunteți mai uniți și că a crescut simțitor nivelul de comunicare etc.

Și da, concentrează-te pe cuvinte precum „noi”, „echipa”, „compania”, nu doar pe „eu” sau „mie”

Negocierea salariului exemplu

În continuare, ne-am gândit să îți prezentăm câteva exemple și idei practice, care te vor ajuta într-o negociere salariu.

Pași

1. Setează-ți un salariu minim pe care l-ai accepta
2. Fii pregătit să faci și unele concesii
3. Ce faci dacă oferta este prea mică
4. Fii pregătit să negociezi și pentru alte lucruri, nu doar bani
5. Niciodată să nu îți fie jenă să spui „Nu”
Pasul 1

Setează-ți un salariu minim pe care l-ai accepta

Înainte de a te întreba cum să negociez salariul, gândește-te la un venit minim cu care ai fi mulțumit.

Desigur, valoarea setată ar trebui să fie una realistă, așa că nu va fi ușor să ajungi la o cifră. Aici deja nu mai discutăm despre „cât am nevoie”, ci, mai degrabă, despre „cât merit”.

Punctăm din nou faptul că oferta pe care o ai în cap ar trebui să fie una cât se poate de rațională.

Ține cont de faptul că rareori vei putea obține creșteri salariale mai mari de 25 %, lucru care adesea este stipulat și în contractul colectiv de muncă.

Așa că așteptări de a-ți dubla salariul după o singură discuție sunt total nerealiste.

Pasul 2

Fii pregătit să faci și unele concesii

Experți în arta negocierii spun că, după o negociere salariu reușită, ambele părți ar trebui să se simtă puțin înșelate.

Cei care solicită venituri mai mari să creadă că ar mai fi putut obține mai mulți bani, iar cei care plătesc să simtă că au ales să accepte mai mult decât ar fi fost dispuși înainte de a intra în discuție.

Foarte rar se va întâmpla sa îți fie acceptate chiar toate condițiile pe care le soliciți, dar fii pregătit să renunți la unele dintre ele, ori la anumite sume de bani, dacă este cazul.

Pasul 3

Ce faci dacă oferta este prea mică

Ce faci atunci când oferta cu care vine angajatorul este mult mai mică față de ce te-ai fi așteptat?

Ei bine, dacă acesta este cazul, nu ezita să exprimi liber, respectuos, dezacordul vis-a-vis de suma oferită. Accentuează valoarea pe care o ai în echipă, punctele forte și expune-ți părerea.

Poți încerca să utilizezi expresii de genul

  • „Poate că nu am reușit să expun suficient de bine valoarea pe care o aduc echipei prin ceea ce fac, pentru că suma oferită s-ar justifica pentru cineva care …”
  • „Salariul oferit este unul bun pentru o funcție de junior, dar eu, cu experiența acumulată, pot face mult mai multe, cum ar fi …”
  • „M-aș simți mai confortabil cu suma… Din cercetările pe care le-am făcut, salariul pentru o persoană cu experiența mea ar fi de…”

Pasul 4

Fii pregătit să negociezi și pentru alte lucruri, nu doar bani

Adesea, se poate ca angajatorii să aibă un venit lunar maxim peste care nu vor putea sau nu vor vrea să treacă, iar acesta nu va fi neapărat în concordanță cu cerințele tale.

Însă, cel mai probabil, vei putea negocia și pentru alte lucruri, nu doar pentru bani.

Spre exemplu, poți solicita pachete de asigurări de sănătate opționale, abonamente la sala de fitness, o masă pe zi de la o firmă de catering, bonuri de masă, laptop, telefon, mașină de lucru și multe altele.

Concluzie

Niciodată să nu îți fie jenă să spui „Nu”

Dacă toate negocierile și încercările tale de a crește oferta inițială la o valoare care să se apropie de cea dorită de tine au eșuat, spune recpectuos că le mulțumești pentru oferta făcută, dar că nu o poți accepta.

Simplul fapt că ai demarat o negociere de salariu, nu implică și acceptarea sau semnarea vreunui contract cu care nu ești mulțumit. 

Concluzii

Când are loc o negociere salariu, iată pe ce ar trebui să concentrezi discuțiile:

Pe de altă parte, iată și o listă de lucruri pe care este bine să le eviți când ești în discuții pentru negocierea salariului:

  • Nu te rezuma doar la bani; dacă managerul îți spune că nu poate să îți ofere mai mult de „X” lei, alege să negociezi și alte lucruri, nonmonetare

  • Nu accepta prima ofertă care îți este făcută; cel mai adesea, managerul mai are o marjă de siguranță în care va putea negocia

  • Nu solicita lucruri nerealiste, cum ar fi dublarea venitului lunar, din prima

  • Nu veni din start cu o listă de pretenții, ci așteaptă să vezi încotro se îndreaptă discuțiile

  • Nu-ți juca toate cărțile din prima, ci mai degrabă, citește reacția celor din jur și acționează în funcție de aceasta

  • Nu pune niciodată problema „Am nevoie de atâția bani, pentru că”

Consideri că acest articol a fost util?

5 persoane din 5 au considerat articolul util

Angajamentul nostru față de transparență
La Financer.ro, ne angajăm să te ajutăm cu finanțele tale. Tot conținutul nostru respectă un Ghid Editorial. Suntem deschiși cu privire la modul în care analizăm produsele și serviciile în Procesul nostru de Creare a Recenziilor și modul în care câștigăm bani în Admiterea promovării.