impozit criptomonede

Cât trebuite să plătești impozit criptomonede în 2024?

  • 9 mai 2024
  • 17 min de citit
  • Read Icon Vizualizări: 4879

Pentru anul 2024, conform legii din România, trebuie să plătești un impozit criptomonede de 10 % pentru profiturile realizate din aceste instrumente.

Mai mult decât atât, în funcție de valoarea anuală a veniturilor nete, vei avea de plătit și CAS (contribuții la pensie) și CASS (contribuții sociale de sănătate), după cum urmează:

CAS, dacă valoarea veniturilor nete anuale este:

  • Mai mică de 12 salarii brute -> 0 lei
  • Între 12 și 24 salarii brute -> 750 lei pe lună x 12 luni =  9.000 lei
  • Peste 24 salarii brute -> 1.500 lei pe lună x 12 luni = 18.000 lei

CASS, dacă valoarea veniturilor nete anuale este:

  • Mai mică de 6 salarii brute -> 0 lei
  • Între 6 și 12 salarii brute -> 150 lei pe lună x 12 luni = 1.800 lei
  • Între 12 și 24 salarii brute -> 300 lei pe lună x 12 luni = 3.600 lei
  • Peste 24 salarii brute -> 600 lei pe lună x 12 luni = 7.200 lei

* Salariul brut este calculat la 3.000 lei.

În continuare am creat un articol extrem de detaliat cu privire la acest subiect. Iată ce vei putea citi în rândurile de mai jos:

Ce ai de făcut pentru a putea plăti taxe crypto România?

Monedele virtuale au intrat de curând și în atenția Agenției Naționale de Administrare Fiscală, care în 2021 a creat și un ghid detaliat dedicat celor ce investesc în astfel de produse.

Conform lui, veniturile realizate de persoanele fizice ce rezultă din transferul de criptomonede sunt venituri impozabile, asupra cărora sunt aplicabile prevederile din Cap X al codului fiscal, Titlul 4 privind „Impozitul pe venit pentru veniturile din alte surse”.

Astfel, cei ce realizează profituri în urma transferului de monedă virtuală au obligația de a declara veniturile prin Declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice.

Declarația trebuie depusă până în data de 25 mai, inclusiv, a anului următor celui de realizare a venitului.

Termenul limită în care poți plăti impozit criptomonede este tot 25 mai.

Credem că este bine ca aici să menționăm faptul că nu se impozitează veniturile mai mici de 200 lei/ tranzacție cu monede virtuale, însă numai cu condiția ca totalul câștigurilor într-un an calendaristic să fie mai mici de 600 lei.

Cum calculezi profitul pentru a putea plăti impozit pe criptomonede?

În primul rând, trebuie să ții cont că atâta timp cât nu marchezi un profit, nu putem vorbi de venituri realizate din monede virtuale.

Iată un exemplu care te va ajuta să înțelegi mai bine despre ce vorbim:

  • Să zicem că ai achiziționat 1 Bitcoin în 2018 când el valora în jur de 3.300 USD
  • La data actualizării articolului el valora aproape 63.000 USD

Chiar dacă, în teorie, ai avea un câștig de aproape 60.000 USD, până când nu realizezi vânzarea criptomonedei discutăm doar despre un potențial profit, care nu este taxabil.

Doar când tu câștigi bani, deci când vei vinde moneda și vei marca, astfel, profitul, vei avea de plătit și taxe pentru banii câștigați sau, mai bine zis, din ei.

Acum, dacă vorbim despre cum poți face un calcul impozit criptomonede, lucrurile pot fi simple, dar se pot și complica destul de tare.

Iată prin exemplele de mai jos de ce zicem asta:

Exemplul 1: cumperi x monede la un preț pe care apoi le vinzi cu profit

Acesta este probabil cea mai simplă variantă: cumperi X monede cu un preț mic, pe care le vinzi când valoarea lor crește, realizând profit.

Din respectivul câștig vei avea de plătit 10 % (+ CAS și CASS dacă este cazul – mai multe detalii mai jos). Nimic complicat aici, de aceea nu credem că este cazul să dezvoltăm mai mult subiectul.

Exemplul 2: cumperi și vinzi monede în mai multe etape, rezultând profituri diferite

Ei bine, de cele mai multe ori lucrurile nu sunt atât de simple cum am prezentat în Exemplul 1. Adesea, traderii vor cumpăra și vinde monede la diverse prețuri, realizând profituri mai mari și/ sau mai mici de-a lungul unui an fiscal.

Așadar, cum calculează ei profiturile? Ei bine, sunt mai multe variante și noi îți vom prezenta unele dintre ele în cele ce urmează.

Simplificăm puțin în primă fază, apoi vom complica și mai tare lucrurile. Dar te luăm încet, să înțelegi cât mai bine exercițiile de calcul pe care le prezentăm.

Înainte de toate, să considerăm următorul scenariu pe care vom lucra în acest exemplu:

  • Avem moneda românească Elrond, iar un trader a cumpărat cinci monede, cu următoarele prețuri: 20, 30, 100, 50 și 150 USD
  • Investitorul se decide să vândă moneda în diverse momente ale pieței, când valoarea criptomonedei este: 200, 210, 180, 170 și 190 USD

Am zis să mergem pe aceleași valori pentru a vedea și ce impact va avea fiecare tip de calcul în parte asupra determinării sumei ce trebuie plătită ca impozit monede virtuale.

Iar pentru calculul impozitului se vor putea folosi următoarele metode de evaluare a stocurilor ce sunt foarte la modă printre toți cei ce aleg să investească în crypto:

Metoda FIFO

Metoda FIFO (first in first out – primul intrat, primul ieșit) presupune că bunurile ce au fost achiziționate sau produse întâi să fie vândute primele.

În cazul de față, vânzarea monedelor virtuale se va face în ordinea achiziției lor. Ca atare, urmând scenariul prezentat anterior, avem următoarele profituri:

  • 200 – 20 = 180 USD
  • 210 – 30 = 180 USD
  • 180 – 100 = 80 USD
  • 170 – 50 = 120 USD
  • 190 – 150 = 40 USD

Totalizând, persoana în cauză va avea de achitat un impozit criptomonede de 10 % din 600 USD, rezultând 60 USD.

Metoda LIFO

Metoda LIFO (last in first out – ultimul intrat primul ieșit) presupune ca bunurile produse sau achiziționate ultimele să fie primele care părăsesc stocul.

Cu alte cuvinte și revenind la exercițiul nostru, investitorul ar fi generat următoarele profituri:

  • 200 – 150 = 50 USD
  • 210 – 50 = 160 USD
  • 180 – 100 = 80 USD
  • 170 – 30 = 140 USD
  • 190 – 20 = 170 USD

Veniturile generate vor fi tot 600 USD, rezultând taxe crypto România pentru anul respectiv tot de 60 USD.

Metoda HIFO

Metoda HIFO (highest in first out – cea mai scumpă intrare e prima care iese) presupune scoaterea din stoc a produselor celor mai scumpe întâi.

Revenind la al nostru exemplu, această metodă s-ar traduce în:

  • 200 – 150 = 50 USD
  • 210 – 100 = 110 USD
  • 180 – 50 = 130 USD
  • 170 – 30 = 140 USD
  • 190 – 20 = 170 USD

Din nou, rezultă un câștig de 600 USD, deci va trebui achitată o taxă criptomonede pe profit de 60 USD.

În toate exemplele de mai sus, venitul net este mai mic decât 6 salarii brute lunare, deci nu se calculează CAS și CASS.

Exemplul 3: cumperi monede la diverse prețuri, dar nu vinzi decât parte dintre ele

Ei bine, în Exemplul 2 ai făcut cunoștință cu cele trei principii de calcul al bazei de impozitare pentru monede virtuale.

Dar chiar și acolo, așa cum spuneam, am simplificat puțin lucrurile și am presupus că toate criptomonedele deținute de un investitor vor fi, la un moment dat, vândute.

Sigur, în cazurile respective, știind prețurile de achiziție și cele de vânzare, a rezultat un impozit crypto identic, indiferent de varianta de calcul aleasă.

Dar haide să vedem ce se întâmplă în următorul scenariu:

  • Luăm moneda Ethereum, iar un trader a cumpărat șase monede în diferite etape, cu următoarele prețuri: 1200, 1500, 1000, 1300, 2500 și 2000 USD
  • El se decide să vândă jumătate din ele la un moment dat, deci trei monede, când valoarea lor de piață este de 3000 USD

Ce profit criptomonede și, mai important, ce impozit va trebui investitorul să plătească?

Vom folosi tot cele trei metode de calcul a stocurilor prezentate mai sus și atât de consacrate, FIFO, LIFO și HIFO, precum și o variantă propusă de niște economiști români, CMP.

Calcul utilizând metoda FIFO

  • 3000 – 1200 = 1800 USD
  • 3000 – 1500 = 1500 USD
  • 3000 – 1000 = 2000 USD

Rezultă un câștig de 5300 USD, deci un impozit de 530 USD. La această sumă nu se va adăuga CAS, dar din cauză că se depășește plafonul de 6 venituri brute lunate, se calculează și un CASS de 1.800 lei.

Calcul utilizând LIFO

  • 3000 – 2000 = 1000 USD
  • 3000 – 2500 = 500 USD
  • 3000 – 1300 = 1700 USD

Rezultă un câștig de 3200 USD, deci o bază de taxare criptomonede de 320 USD. La această sumă nu se va adăuga nici CAS și nici CASS.

Calcul utilizând HIFO

  • 3000 – 2500 = 500 USD
  • 3000 – 2000 = 1000 USD
  • 3000 – 1500 = 1500 USD

Rezultă un venit de 3000 USD, deci se va plăti un impozit criptomonede de 300 USD. Din nou, veniturile nete sunt mai mici de 18.000 lei, deci nu se plătesc CAS și CASS.

Metoda CMP

Doi autori români, Bolboceanu Maria, Cîrnu Camil-Ciprian, coordonați de către Lect. univ. dr. Matei Marius Ștefan de la Academia de studii economice din București au venit cu o analiză foarte interesantă care presupunea utilizării unui cost mediu ponderat (CMP) pentru reflectarea corectă a bazei de impozitare în cazul criptomonedelor.

Așadar, acest CMP de achiziție al unei monede s-ar calcula astfel (1200 + 1500 + 1000 + 1300 + 2500 + 2000)/6 = 1583.33 USD

Astfel, dacă ar fi să utilizăm această valoare pentru calculul randamentului investiției avem următoarea ecuație: 3000×3 (valoarea la care am vândut cele trei monede) – 1583.33×3 (monedele calculate la CMP).

Ar rezulta un câștig de 4250.11 USD, rezultând un impozit pe monede virtuale de 425 USD, care este echivalentul a 17.212 lei (la un curs USD/RON de 4.5), deci la care nu se plătește CAS și CASS.

În anumite situații se poate ca această tehnică de calcul să fie mai avantajoasă ca altele.

Poți vedea din exemplele pe care le-am prezentat aici că, folosind-o, vei beneficia de costuri mai mici decât cele generate utilizând metoda FIFO.

Exemplul 4: cumperi monede la diverse prețuri, vinzi unele dintre ele, câteva chiar și pe pierdere

Iată și ultimul exercițiu la care ne-am putut noi gândi că ar fi și cel mai complex: iei monede la diverse prețuri, vinzi unele dintre ele, câteva cu profit, altele pe pierdere.

Haide să folosim următorul scenariu:

  • Luăm moneda BNB, iar un trader a cumpărat 8 monede în diferite etape, cu următoarele prețuri: 100, 500, 400, 200, 300, 150, 250, 350 USD
  • El se decide să vândă 6 monede în momente diferite, când valoarea lor de piață este de 150, 200, 300, 400, 550, 180 USD

Cât plătim impozit criptomonede în acest caz? Vom folosi cele patru metode de calcul de care am amintit mai sus și vom vedea.

Metoda FIFO

  • 150 – 100 = 50 USD
  • 200 – 500 = -300 USD
  • 300 – 400 = -100 USD
  • 400 – 200 = 200 USD
  • 550 – 300 = 250 USD
  • 180 – 150 = 30 USD

Atunci când vinzi în pierdere, deci ai un profit să zicem negativ, partea negativă se va scădea din venitul pozitiv.

Ca atare, investitorul va genera, în acest caz, un profit de 130 USD, rezultând un impozit de 13 USD.

Metoda LIFO

  • 150 – 350 = -200 USD
  • 200 – 250 = -50 USD
  • 300 – 150 = 150 USD
  • 400 – 300 = 100 USD
  • 550 – 200 = 350 USD
  • 180 – 400 = -220 USD

Rezultă un profit tot de 130 USD, deci un impozit de 13 USD.

Metoda HIFO

  • 150 – 500 = -350 USD
  • 200 – 400 = -200 USD
  • 300 – 350 = -50 USD
  • 400 – 300 = 100 USD
  • 550 – 250 = 250 USD
  • 180 – 200 = -20 USD

Rezultă o balanță de -270 USD, deci, în cazul de față, investitorul nu va avea nimic de plată drept impozit criptomonedă.

Metoda CMP

CMP al valorii tuturor monedelor ar fi de (100 + 500 + 400 + 200 + 300 + 150 + 250 + 350)/8 = 281.25 USD

Ținând cont că și valoarea de vânzare a monedelor a diferit, considerăm utilă folosirea CMP și pentru prețul de vânzare, iar valoarea acestuia ar fi (150 + 200 + 300 + 400 + 550 + 180)/6 = 296.66 USD.

Ca atare, ar rezulta un profit de: 6 x 296.66 – 6 x 281.25 = 92.5 USD, deci un impozit de 9.25 USD.

Ce spune legea privind calculul impozitului pe criptomonede. Ce metodă să folosești?

ANAF-ul nu îți impune vreuna dintre metodologiile de calcul pe care să trebuiască să o utilizezi în calcularea veniturilor și, automat, a impozitelor generate din tranzacțiile cu monede virtuale.

Tot ce trebuie să faci este să te decizi asupra unei variante de calcul pe care să o utilizezi la fiecare calcul al bazei de impozitare.

Iar raportul de calcul este necesar să fie depus la Agenția Națională de Administrare Fiscală în momentul completării declarației unice și plății impozitului pe profit.

Dar, atenție, dacă te-ai decis să folosești un anumit tip de calcul pentru determinarea veniturilor, acesta va trebui să fie folosit în fiecare an.

Nu poți schimba metoda de lucru după bunul plac.

Impozitul trebuie plătit în lei. Cum facem schimbul valutar?

Întotdeauna, indiferent de moneda în care noi realizăm profiturile, impozitul trebuie plătit în lei.

Cu alte cuvinte, tu va trebui ca, pe lângă raportul de calcul al venitului și al impozitului, să vii și cu un raport al cursului valutar.

Acest curs valutar nu este cel din ziua în care îți plătești taxele la ANAF, cei cel pe care moneda în care ai schimbat criptomonedele (USD, în cazul de față) îl avea în momentul realizării profitului.

Astfel, dacă în data de 28.05.2023 ai realizat un profit de 80 USD din vânzarea a x monedă, iar cursul valutar pentru USD era de 5 lei, profitul impozabil va fi de 400 lei.

Când trebuie plătit CAS și CASS

Sigur, așa cum suntem siguri că deja ai aflat (plus, ai și citit în introducere și în exemplele prezentate), lucrurile s-au schimbat puțin pentru veniturile realizate în 2023 și ca atare, și pentru declarația de venit ce trebuie completată în 2024.

Astfel, în funcție de veniturile nete (după ce calculăm valoarea de impozit crypto și îl scădem din câștigurile totale, rezultă veniturile nete anuale), beneficiatul va avea de plătit și contribuții la pensie (CAS) și contribuții sociale de sănătate (CASS), după cum urmează:

Contribuții la pensie – CAS

CAS-ul se calculează în felul următor, în baza venitului net:

  • Mai mic de 12 salarii brute (35.999 lei) -> nu trebuie plătită contribuție la pensie
  • Între 12 și 24 salarii brute (36.000 lei – 71.999 lei) -> contribuția se calculează ca 750 lei pe lună (x 12 luni = 9.000 lei pentru întreg anul 2023)
  • Peste 24 salarii brute (<72.000 lei) -> contribuția se calculează ca 1.500 lei pe lună (x 12 luni = 18.000 lei pentru întreg anul 2023)

Contribuții sociale de sănătate (CASS)

CAS-ul se calculează în felul următor, în baza venitului net:

  • Mai mic de 6 salarii brute -> nu trebuie plătită contribuție la sănătate
  • Între 6 și 12 salarii brute (18.000 lei – 35.999 lei) -> contribuția la sănătate se calculează ca 150 lei pe lună (x 12 luni = 1.800 lei pentru întreg anul 2023)
  • Între 12 și 24 salarii brute (36.000 lei – 71.999 lei) -> contribuția la sănătate se calculează ca 300 lei pe lună (x 12 luni = 3.600 lei pentru întreg anul 2023)
  • Peste 24 salarii brute (<72.000 lei) -> contribuția la sănătate se calculează ca 600 lei pe lună (x 12 luni = 7.200 lei pentru întreg anul 2023)

Consideri că acest articol a fost util?

Fii primul care își spune părerea

Sursele articolului

Andrei este managerul general al Financer România, cu care colaborează încă din 2018. Cu o experiență dovedită în finanțe personale, precum și în investiții în acțiuni internaționale, P2P și criptomonede de peste șase ani, articolele scrise de el pe aceste teme au fost cititie de peste 6 milioane de români. Totodată, a apărut în articole scrise de Vice.com și Capital.ro.

Share pe
Read Icon Vizualizări: 4879

Gligor Vlad
Ce se intampla in situatia in care: - nu se poate accesa informatia despre toate tranzactiile: pret achizitie/pret vanzare? din cauze multiple: exchange uri inchise/falimentare, exchange uri decentrazilate fara istoric tranzactii etc. - valoarea portofoliului merge in jos drastic din cauza de deprecierea pietei -80/90% pe minus? - gas fee urile nu sunt deductible la declaratia de venit? avand in vedere ca sunt costuri suportate de utilizator si nu pot fi incadrate ca si venit fiind practic cheltuieli. - cum se taxeaza corect un an fiscal in crypto in situatia in care nu exista informatie completas si concreta decat un extras de cont cu fiat rulat in euro sau dolar dupa caz?
Răspuns
    Andrei BerceaAutor
    Salutare Gligor și mulțumim pentru comentariu. Cu toată sinceritatea îți spun că nu știu să răspund la întrebările tale. Cel mai bine ar fi să contactezi un agent ANAF, care cu siguranță te va putea ghida mult mai bine față de cum aș putea-o face eu.
Daniel Ionita
Salut. Daca platesc deja CAS si CASS din venituri salariale. Veniturile din crypto genereaza o noua taxa CAS+CASS sau se aduna la veniturile salariale pentru a decide pragul de contributie?
Răspuns
    Andrei BerceaAutor
    Bună ziua și mulțumim pentru comentariu. Chiar dacă plătiți deja CAS și CASS din venituri salariale, ele trebuie plătie și pentru câștigurile din investiții, fie ele crypo, bursă sau altele.
Dan-Petru Petrici
buna ziua! am o nelamurire, daca ma puteti ajuta: sa spunem ca am investit in decursul a mai multi ani (2021-2024) aprox. 5000$ pe un exchange, iar acum decid sa vand o parte din detineri (sa zicem ca valoarea portofoliului este acum de 9000$). in 2024 vand monede in valoare de 1000$, bani pe care ii retrag din exchange in cont personal in FIAT. se cheama ca fac profit si trebuie sa-l declar pana la 25 mai 2025 sau nu? daca da, cum il calculez? ca fiind diferenta intre... CAT si 1000$ retrasi?!? apoi, in 2025, mai vand alte monede in valoare de 3000$. aceeasi intrebare de mai sus... (inca nu am retras mai mult decat am investit) in 2026, vand alte monede in valoare de 3000$. teoretic, as zice ca abia acum am facut profit de (1000+3000+3000 retrasi - 5000 investiti) = 2000$. la acesti 2000$ s-ar aplica impozitul de 10%. ce parere aveti? multumesc!
Răspuns
Dorel Mocean
Buna ziua am un castig de 35000$ in criptomonede si am.banii blocati pina platesc impozitu pe ei.Intrebarea este:trebuie sa platesc impozitu pe suma asta inainte de ai scoate sau se plateste dupa ca cei de la firma respectiva au spus ca se plateste inainte de a beneficia de ei multumesc o zi buna
Răspuns
    Andrei BerceaAutor
    Bună ziua și mulțumim pentru mesaj. Nici nu știu cum să vă spun asta, dar o voi face direct, fără menajamente și, dacă aveți nevoie de lămuriri suplimentare, trimiteți-mi un mail pe adresa [email protected] și discutăm mai multe în privat: mi-e teamă că sunteți victima unui scam. Iată ce mă face să cred asta:
    • În primum rând, impozitul pentru monede virtuale se plătește doar de către persoana care investește, după marcarea profitului, până în mai a anului viitor. Cu alte cuvinte, pentru profitul pe anul acesta aveți de plătit abia la anul
    • În al doilea rând, niciun broker serios nu vă va cere dovada plății impozitului pentru eliberarea banilor, este strict problema dumneavoastră să vă plătiți dările, nu ale broker-ului, iar ei nu au dreptul să blocheze banii
    • Și nu în ultimul rând, povestea sună foarte asemănătoare cu una pe care am mai auzit-o de la un alt vizitator, care s-a dovedit a fi un scam și o fraudă de câteva zeci de mii de euro
    Pentru mai multe detalii ne putem auzi în privat și îmi expuneți acolo toată situația.
TheOne
Salut Andrei! Exceptional articol! Din ce observ ar trebui sa declaram folosind metoda HIFO pentru ca ar insemna cel mai mic impozit platit in toate cazurile prezentate mai sus. Asa e ? Daca nu, ce ai folosi tu si de ce ? (avand in vedere ca vor fi trade-uri atat bune cat si proaste de-a lungul vietii)
Răspuns
    Andrei BerceaAutor
    Salutare și mulțumesc pentru cuvintele frumoase. Într-adevăr, din toate simulările pe care le-am făcut, se pare că metoda HIFO ar fi cea care ar genera impozitul cel mai mic. Și, totodată, și din punct de vedere al randamentului investițiilor ar fi tot cea mai bună - alegând să vindem cele mai scumpe poziții întâi, rămâi cu cele achiziționate la prețurile cele mai mici, deci și randamentul viitor ajunge să fie unul mai bun.
    Stefan Alexandru
    Dl Andrei Bercea, conform normelor de aplicare a codului fiscal, venitul impozabil este venitul ajuns in fiat. Tranzactiile crypto to crypto in Romania nu se impoziteaza. De asemenea nu se plateste contributia la pensie pt veniturile din crypto.
    Stefan Alexandru
    evenimentul impozabil este vanzarea mondei virtuale in moneda fiat, iar nu vanzarea dintr-o moneda virtuala in alta moneda virtuala

Explorează subiectele noastre