Idei de afaceri – cele mai bune 180 afaceri
Ești în căutarea unei idei de afaceri?
Noi, echipa Financer, chiar ne dorim să reușești ca viitor antreprenor.
Acesta este și motivul pentru care ne-am gândit să creăm acest ghid, în care am adunat cele mai bune 180 idei de afaceri 2024 la care ne-am putut gândi.
Ele sunt unele actuale, atât online cât și offline, ce țin pasul cu tehnologia și cu trendurile pieței, iar lista este într-o continuă dezvoltare.
Așa că, fără alte introduceri, vom începe enumerarea acestor afaceri de succes.
Cele mai bune idei de afaceri online
Începe să îți investești banii pe piața bursieră
Ai banii în contul bancar așteptând să îți vină ideea perfectă de afaceri? Ce ar fi dacă până atunci sumele disponibile ar strânge ceva dobânzi?
Se poate, prin intermediul investițiilor financiare. Pe site-ul nostru vei putea găsi o mulțime de idei de investiții care se poate să te ajute.
Dar până a te decide în ce să investești, vei avea nevoie de un cont de investiții. Iar eToro credem noi că este una dintre cele mai bune platforme pe care le poți alege, ce vine cu următoarele beneficii:
- Costuri 0 pentru depunerea de bani și efectuarea de tranzacții
- Fără costuri fixe de administrare a portofoliului investițional dacă nu lași contul inactiv mai mult de 12 luni
- Poți urmări și chiar imita profilul investițional al unor persoane experimentate ce activează pe site
- Ai acces la CFD-uri, acțiuni, indici bursieri, ETF-uri, Forex, mărfuri, precum și criptomonede
- Poți citi o mulțime de ghiduri dediate începătorilor
În plus, la înregistrare, ți se va deschide, automat, și un cont demo gratuit, pe care poți testa diverse plasamente financiare – un avantaj imens, în special pentru aceia dintre noi cu ceva mai puțină experiență investițională!
Pentru a putea investi bani reali, va fi nevoie să faci o depunere de minim 100 $, pe care apoi îi poți plasa după cum dorești.
1. Lansează-ți un blog
Te gândești că blogging-ul nu mai este o afacere profitabilă? Ei bine, te înșeli. Amarnic.
Zeci sau poate chiar sute de mii de persoane de pe întreg globul creează zilnic conținut de calitate pentru teme cât se poate de diverse, prin intermediul cărora generează venituri substanțiale.
Printre ele, vom enumera gătitul, filme, teatre, lifestyle, sfaturi despre antrenamente, fitness, diete, afaceri, finanțe personale, animale de companie și multe, multe altele.
Cum să transformi blogurile în afaceri de succes, te întrebi? Ei bine, printr-o combinație de subscriberi prin email, marketing afiliat, sponsorizări din partea diverselor firme care vor dori să își facă reclamă pe blog-ul tău etc.
Primul, și probabil cel mai important pas spre lansarea acestei idei de afaceri 2024, ar fi să găsești o temă de interes, care s-ar plia pe cunoștințele și experiența ta.
Nu contează că nu știi programare, vei găsi o mulțime de freelanceri gata să te ajute în lansare și întreținerea blog-ului, pentru sume de bani nu foarte mari.
2. Design grafic
Nu spunem că nu ar ajuta să ai deja și ceva experiență în designul grafic, dacă dorești să îți deschizi o afacere în acest domeniu.
Însă, cu toate că la o primă vedere poate părea ceva cam înspăimântător, nu este deloc o specialitate greu de învățat.
Programe precum Adobe Illustrator, Stencil sau Visme sunt create tot mai user-friendly, astfel că nu îți va lua deloc mult timp să le cunoști toate tainele.
Specialiștii în design grafic sunt foarte bine plătiți și pot lucra din intimitatea domiciliului propriu.
Tot ce au nevoie este un calculator suficient de performant pentru a putea rula software-urile caracteristice, ceva imaginație și motivație.
3. Web design
Persoanele ce lucrează în web design sunt incredibil de valoroase pentru toate companiile ce dețin site-uri, indiferent de domeniul de activitate al firmei respective.
În fiecare zi apar mii de pagini noi pe internet la nivel mondial, iar designerii web sunt cei responsabili de modul în care aceste site-uri arată și se comportă.
Cu toate că firme care să ofere servicii de web design s-ar dovedi, cu siguranță, afaceri online extrem de profitabile, nu este deloc ușor să devii un astfel de programator.
Vei avea nevoie de o mulțime de cursuri până când să poți implementa cu succes tot ceea ce își poate dori un client. Dar și recompensele vor fi unele pe măsură.
4. Cursuri online
Ai investit o mulțime de bani și timp în dezvoltarea ta, prin accesare unor cursuri de specializare?
Ai acumulat suficient de multă experiență într-un domeniu care este cât de cât interesant și ai avea cunoștințe utile pe care să împărtășești și celorlalți?
Atunci cursurile online sunt pentru tine.
Tot mai multe persoane sunt interesate să își dezvolte abilități pe care nu le au, apelând la astfel de lecții.
Există site-uri dedicate, unde vei putea scoate la vânzare cursurile, cum ar fi Udemy.
Cu ajutorul unor astfel de platforme, vei duce la transformarea acestei idei afaceri 2024 într-un real succes.
5. Cărți electronice
Adunarea tuturor cunoștințelor acumulate de-a lungul anilor de studiu sau de muncă într-o carte electronică ce poate fi descărcată contra unor sume de bani de pe site-uri de specialitate, se poate de dovedi a fi o idee de afaceri destul de bună.
Nici măcar nu trebuie să scrii tu cartea. Vei putea găsi o mulțime de freelanceri, care te vor ajuta cu redactarea conținutului.
Tu tot ce trebuie să faci este să scoți la vânzare e-book-ul și, eventual, să îl promovezi puțin.
6. Instagram marketing
Multe persoane nu sunt conștiente de realul motiv pentru care aplicații precum Instagram sau Facebook au fost create – acela de a produce bani și de a promova produse.
Așa că un individ cu experiență în Instagram marketing poate sta la baza unei idei de afaceri moderne foarte profitabile.
Vei avea nevoie și de anumite skill-uri, totuși. Este bine să stăpânești tehnici de marketing și, în plus, ai nevoie de mii sau poate chiar zeci de mii de follow-eri pe rețeaua socială.
Pentru a vorbi puțin despre sumele pe care le poți obține, află că vedete de la noi din țară iau între 3.000 și 10.000 Euro pentru a promova anumite servicii pe Instagram.
7. Online coaching
Iată o nouă idee care îți arată cum să faci bani cu ajutorul unei afaceri mici.
Ceva mai avansat față de cursurile online, coaching-ul online te pune față în față cu una sau mai multe persoane care au nevoie ca tu să îi înveți, direct, anumite skill-uri pe care le stăpânești.
Marketing, vânzări, management, cunoștințe despre business, administrativ, o grămadă de domenii de activitate pot fi interesante pentru anumite persoane.
Indivizi care, desigur, vor fi dispuși să plătească pentru a afla de la tine cum să își facă treaba mai bine.
8. Revânzarea de produse în magazine online
Orice persoană poate vinde produse pe site-uri precum eMag, Elefant.ro, Amazon (site-ul numărul 1 la nivel mondial în ceea ce privește comercializarea de bunuri), Okazii.ro etc.
Nici măcar nu este nevoie să fii tu cel care produce articolele respective.
Trebuie doar să găsești fabrici, fie locale sau internaționale, care să creeze obiecte ce nu sunt atât de populare, dar care consideri tu că ar fi un real succes, odată ce sunt scoase pe piață.
Îți faci un cont pe magazinul online respectiv, îți pui adaos comercial și, cu câțiva bani investiți în publicitate, poți deveni proprietarul unei afaceri profitabile.
9. Asistent virtual
Îți place să fii organizat și să ai toate lucrurile în ordine? Reușești să găsești de fiecare dată lucrul pe care îl cauți, fără să fie nevoie să pierzi zeci de minute, pentru a-ți aminti unde l-ai pus?
Ei bine, se poate ca în cazul acesta să ți se potrivească o afacere în domeniul virtual assistant.
Foarte multe persoane importante, care nu doresc să își angajeze un assistant manager, apelează la astfel de idei de afaceri pentru a găsi persoane dornice să îi ajute în viața de zi cu zi.
Un asistent virtual va avea atribuțiuni destul de diferite – de la rezervarea de bilete de avion, la gestionarea mail-urilor, a documentelor și așa mai departe.
10. Profesor de limbi străine la distanță
Limbile străine de circulație mondială, cum ar fi germana, franceza și, în special, engleza, sunt tot mai căutate în ziua de astăzi, când distanțele dintre persoane parcă nici nu mai contează, grație tehnologiei.
Așa că cererea de profesori care să predea limbile respective este și ea tot mai mare.
La baza acestei idei de afaceri online stau persoane din state destul de bogate.
Locuitori din Emiratele Arabe Unite, Dubai sau Singapore ar fi dispuse să plătească între 20 și 30 $ pe oră pentru a avea un profesor în mediul virtual care să îi învețe să vorbească mai bine o limbă străină.
11. Traducător
Și dacă tot am discutat despre limbi străine, să nu uităm de traducători. Un astfel de business reprezintă una dintre cele mai bune idei de afaceri pentru tineri la care ne-am putut gândi.
Baza este simplă – un traducător se ocupă cu traducerea de articole și bucăți de text dintr-o limbă în alta.
În funcție de dificultatea domeniului, va crește și suma pe care o vei putea cere. Spre exemplu, un text simplu, în limba engleză, va fi plătit cu 10 – 15 dolari pentru fiecare mie de cuvinte traduse.
Pe de altă parte, fragmente din domenii precum medicină, inginerie, care necesită un limbaj ceva mai diferit, vor fi de două sau chiar de trei ori mai bine plătite.
12. Profesor de SAT
După cum probabil știi, SAT este un test american standardizat, cu ajutorul căruia elevii pot accede către colegii.
El este alcătuit din patru secțiuni, iar acestea sunt citit, scris și limbaj, matematică fără calculator și matematică cu ajutorul calculatorului.
Așadar, dacă știi foarte bine limba engleză și stăpânești matematica, poți deveni proprietarul unei afaceri profitabile care să se ocupe cu pregătirea elevilor americani pentru acest SAT.
Desigur, întreaga operațiune se va desfășura în mediul online.
Din punct de vedere financiar, vei putea câștiga până la 40 $/oră de predare – destul de bine, dacă ne întrebi pe noi.
13. Manager de social media
Se poate să te întrebi „Cum funcționează o afacere în domeniul management-ului de social media?”.
Ei bine, această ramură este una nouă, dar foarte căutată, în special de către persoanele din conducerea strat-up-urilor, care au nevoie de cineva care să le administreze toate rețelele de socializare.
Așadar, dacă ești expert în postări pe Facebook, trimiterea de mesaje scurte pe Twitter sau de distribuirea de poze pe Pinterest, ai putea fi la baza unei afaceri online profitabile în domeniul social media.
14. Consultant pentru prezentări electronice
Da, și Power Point-ul este pentru unii o aplicație pe care nu reușesc să o stăpânească atât de bine.
Chiar dacă tot ce trebuie să faci este să iei informațiile dintr-o parte și să le pui pe slide-uri, într-o ordine prestabilită, există persoane care își câștigă existența făcând exact așa ceva.
În mediul online, veniturile unei astfel de idei de afaceri pot fi cuprinse între 20 și 30 $ per fiecare slide pe care îl realizezi. Așa că o prezentare de 10 – 15 pagini, va ajunge să coste între 200 și 450 dolari. Sume interesante, nu?
15. Copywriter
Copywriter este denumirea din ziua de astăzi pe care o poartă redactorii din trecut.
Absolut orice informație pe care o citești pe un site sau un blog este scrisă de către un copywriter (chiar și acest articol).
Să scrii articole online nu este greu.
Trebuie să stăpânești limba în care dorești să activezi, să citești mult, pentru a-ți dezvolta vocabularul și gramatica și să înveți câteva tactici de bază.
Cei mai experimentați copywriteri ajung să câștige sume de peste 1000 dolari pe oră.
Așa că, dacă ai avut parte de un profesor bun de limba română în școala generală sau dacă pur și simplu îți place să scrii corect, ai putea da curs acestei idei de afaceri mici.
16. Specialist SEO
Cei mai experimentați dintre copywriteri, care reușesc să stăpânească la perfecție anumite tehnici și tactici specifice domeniului, devin specialiști SEO.
Ce înseamnă asta? Ei bine, aceste persoane îți pot optimiza un anumit text, astfel încât motoarele de căutare să găsească pagina ta printre primele rezultate, ducând automat și la creșterea traficului organic către site-ul tău.
Specialiștii SEO vor fi mai bine plătiți decât copywriterii obișnuiți, dar și rezultatele muncii lor vor genera mai multe venituri.
17. Creator de CV-uri
Recent au fost puse în practică și la noi în țară astfel de idei de afaceri online, care se ocupă cu crearea și redactarea CV-urilor indivizilor, contra unor sume de bani, firește.
CV-ul este probabil cea mai importantă bucată de hârtie din viața profesională a unei persoane. Pe baza ei, recrutorii își dau seama dacă te-ai putea plia, ori ba, pe postul liber pentru care caută indivizi pe care să îi angajeze.
Una dintre marile probleme cu care se confruntă departamentele de HR în ziua de astăzi este aceea că foarte mulți dintre aplicanți au CV-uri extrem de prost create.
Din această cauză, tot mai multe persoane, în special din domeniul tehnic, apelează la firme specializate în crearea de CV-uri.
Cu ajutorul lor reușesc să iasă în evidență și să fie siguri că vor fi chemați la interviu după completarea cererii de angajare.
18. Creator de scrisori de intenție
Dacă la CV-uri ne mai descurcăm cât de cât, scrisorile de intenție, din păcate, chiar sunt o noutate pentru mulți dintre noi.
Cu toate acestea, specialiștii HR sugerează că scrisoarea de intenție este cel puțin la fel de importantă precum CV-ul.
Ba chiar unii dintre ei susțin că, în special pentru aplicațiile online, dacă CV-urile nu sunt însoțite și de o scrisoare de intenție, indiferent cât de rău ar fi ea formulată, nici nu se obosesc să citească istoricul de angajare al persoanei în cauză.
Iată de ce propunem „creator de scrisori de intenție” în lista cu idei de afaceri online mici. Dacă știi o limbă străină, cu atât mai bine. Îți vei putea diversifica lista de clienți.
19. Scriitor de referate
Iată o idee de afaceri pentru tineri ce poate fi pusă în aplicare încă de pe băncile liceului.
OK, poate că în ziua de astăzi nu mai este atât de greu să creezi un referat, din moment ce găsești pe internet absolut toate informațiile de care ai nevoie, indiferent de materia la care ți s-ar solicita o astfel de lucrare.
Dar chiar și așa, cu siguranță sunt elevi care ar prefera să își petreacă altfel cele câteva ore, cât le-ar lua să caute, să interpreteze și să scrie cu ale lor proprii cuvinte un referat.
Iar aici poți interveni tu, ocupându-te de redactarea referatului pentru anumite sume de bani.
20. Scriitor de licențe
Tot la capitolul scriitor, dar mult mai bănoasă, ar fi ideea unei afaceri online care să se ocupe de redactarea licențelor.
În special după toate scandalurile care au avut loc în ultima vreme în țara noastră din cauza plagierilor și a nerespectării drepturilor de autor, tot mai puține persoane știu cum să își pregătească lucrarea de diplomă după standardele academice.
Realizarea unei licențe nu este grea. Trebuie doar să urmezi niște pași standard, indiferent de domeniul de activitate al viitorului client.
Prețurile pe care le vei putea încasa variază, dar în general pornesc de la 10 lei per pagină scrisă.
21. Consultant în dating online
Fie că îți vine ori nu să crezi, foarte multe persoane au probleme în a-și găsi jumătatea.
Ba chiar unele dintre ele, dat fiind faptul că au fost respinse de o mulțime de ori, sunt emoționate chiar și atunci când trebuie să vorbească cu cineva prin aplicațiile de online dating.
Din această cauză venim în lista noastră cu idei de afaceri 2024 cu funcția de consultant pentru aplicații precum Tinder, Facebook Dating sau OKCupid.
Dacă ești vorbăreț și știi cum să gestionezi discuțiile online, vei putea beneficia de o mulțime de clienți ce vor apela la serviciile tale.
22. Specialist Google Ads
Google Ads este o ramură a celor de la Google, care se ocupă de campaniile de reclame de pe motorul de căutare.
Un specialist în acest domeniu este extrem de important pentru toate business-urile ce își desfășoară activitatea în mediul online și nu doar pentru ele.
Din acest motiv, persoanele care învață tainele acestui domeniu vor fi foarte căutate și bine plătite.
Este drept că se poate să ai nevoie să citești câteva cursuri online, dacă nu ești deja un expert în acest domeniu, dar cu dăruire suntem convinși că vei reuși să dezvolți o afacere care se va dovedi a fi foarte profitabilă.
23. Expert WordPress
WordPress este de departe platforma cea mai utilizată de către blogeri, pentru a-și posta articolele.
Este, dacă vrei, un fel de limbaj de programare foarte simplificat, cu ajutorul căruia poți urca textele scrise de către tine în mediul virtual.
Din păcate, oricât de mult a fost ușurat, pentru unii, WordPress este tot destul de greu de folosit.
Aici ai putea interveni tu, dacă înveți toate tainele aplicației, cu o afacere care să îi ajute pe cei mai puțin tehnici să își întrețină site-urile și blog-urile.
Potențialele câștiguri sunt unele destul de mari, între 200 și 500 dolari lunar pentru fiecare site de care te ocupi.
24. Corespondent online de știri
Tot mai multe dintre companiile de presă internaționale și chiar locale renunță la angajarea unor redactori permanenți care să se ocupe de știrile zilnice și lucrează cu persoane care caută și scriu articole pentru ei, ca freelanceri.
Așa că, dacă îți place să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lume, poți fi lansatorul acestei mici idei de business și să profiți de pe urma noutăților pe care le descoperi.
25. Cumpără și vinde domenii online
Comerțul cu nume de domenii există deja de două decenii.
Cu toate că, cel mai probabil, nu vei da vreun boom, cum s-a întâmplat cu site-ul Insure.com (al cărui domeniu a fost vândut în 2009 cu suma record de 16 milioane $), tot se pot face bani frumoși din tranzacții de acest fel.
Tot ce trebuie să faci este să fii suficient de inspirat, încât să te gândești la nume de domenii care ar putea fi interesante în viitor și să le achiziționezi înaintea altor persoane, care apoi să fie dispuse să îți plătească anumite sume pentru a se putea folosi de numele preferat.
Pentru achitarea costurilor, va fi nevoie să utilizezi cărți de credit sau de debit. Despre aceste instrumente de plată poți citi mai multe pe site-ul nostru.
26. Freelancer în corectarea și editarea textelor
Atâta vreme cât vor exista cuvinte scrise, acestea vor trebui să fie editate.
Freelancing-ul în editarea și corectarea textelor nu trebuie privit doar ca o afacere de succes, ci și ca o oportunitate unică de a citi o mulțime de articole, știri și cărți ce abordează teme diferite și, de multe ori, interesante.
În plus, lansarea acestei idei afaceri 2024 îți va oferi și posibilitatea de a face bani de acasă sau de a lucra din toate colțurile lumii.
27. Analist de date
Ești foarte atent la detalii și ai o minte analitică? Îți plac cifrele și statisticile?
Atunci află că poți fructifica aceste atribute lansând o afacere care se ocupă cu analiza datelor diverselor firme.
Platforme de freelanceri precum Upwork, Fiverr sau Digiserved sunt pline de anunțuri care caută exact astfel de servicii.
28. Completarea de chestionare online
De foarte multă vreme, institutele naționale de statistică (cum este și INS-ul din România) au fost înlocuite cu afaceri private de mare succes.
Acestea sunt contractate de către anumite companii, care le plătesc pentru a afla părerea unor foști sau potențiali clienți ai serviciilor oferite.
Chiar dacă plata per chestionar nu va fi una exagerat de mare, tot vei putea acumula sume interesante la final de lună, dacă te dedici și realizezi volume decente.
29. Lansează un canal de YouTube
Da, tot timpul pe care îl petreci la birou pe rețeaua de socializare YouTube se poate transforma într-o afacere modernă, extrem de bănoasă în timp.
Vei putea câștiga bani fie creând filmulețe de calitate, care să fie atractive publicului sau prin crearea de compilații din filmulețele deja existente pe site – vezi ce succes a avut Ray William Johnson.
Canalele bune de YouTube generează milioane de dolari în fiecare an.
30. Translator personal
Dacă ești deja un traducător expert și stăpânești la perfecție gramatica și scrierea corectă într-o limbă străină, o firmă care oferă servicii ca translator se poate să fie o idee bună pentru un business.
Ce face mai exact un translator? Traduce, în timp real, dintr-o limbă în alta, ceea ce se discută la o ședință, conferință, întâlnire de afaceri etc.
31. Ghostwriter
Tot la capitolul scriitor sau copywriter putem include și ghostwriting-ul.
Dacă ai talent la scris, îți place să te documentezi și reușești să produci texte de calitate, atunci de ce să nu scrii și cărți?
În ciuda a ceea ce ai putea crede, peste 50 % din toate cărțile care apar pe piață în fiecare an sunt scrise de către ghostwriteri și nu de autori cărților pe care le găsești pe net.
Aceștia primesc de la „autorii” cărții o anumită temă, se documentează și se apucă de scris. După finalizare, textul este editat și atribuit celui care a gândit subiectul și care te-a angajat pe tine.
Tocmai de aceea se numește ghost (fantomă) – writing (scris), pentru că meritele cărții nu îți vor fi atribuite ție.
32. Scrie un e-book
Și dacă tot vorbim de scriitori, de ce să nu îți scrii propria carte. Cum costurile unei variante fizice sunt prea mare – găsirea unui editor, printare, publicare etc. – scrie un e-book.
Consideri că ai avut o viață interesantă și crezi că memoriile tale ar captiva atenția cititorilor? Sau poate că ai acumulat extrem de multă experiență într-un domeniu și ai dori să îi înveți și pe alții cum să își facă treaba mai bine.
Subiectele despre care poți scrie sunt infinite.
33. Subcontractor online
Odată ce ți-ai demonstrat calitățile în mediul online într-una sau mai multe dintre ideile de afaceri ce au fost prezentate mai sus, vei putea să devii subcontractor.
Asta înseamnă că te vei angaja să duci la bun sfârșit un volum mai mare de lucru, pe care îl vei distribui către diverși alți freelanceri, ție revenindu-ți datoria de a corecta și edita ceea ce fac ei.
În felul acesta, vei câștiga sume ceva mai importante.
34. Fă-ți propriul site de nișă
Tot ce trebuie să faci este să găsește public țintă, care să aibă exact aceleași pasiuni și hobby-uri ca ale tale și vei fi gata să monetizezi ceea ce îți place prin intermediul unui site dedicat nișei respective.
Desigur, această idee este mai ușor de zis decât de făcut.
Va trebui să investești bani și foarte mult timp, să scrii articole de calitate, să urmezi niște reguli SEO, dar luând totul pas cu pas, vei reuși să pui bazele unei idei de afaceri profitabile.
Nu știm ce să spunem despre timp, dar dacă ai nevoie de bani, Financer îți poate veni în ajutor, cu o mulțime de soluții financiare.
35. Cumpără un site existent
Vei observa că există destul de multe site-uri care sunt de vânzare, din diverse medii de activitate.
Motivele pentru care deținătorii platformei nu o mai vor pot fi extrem de diverse – lipsă de fonduri, dorința de a se ocupa cu altceva, prea puțin timp pentru a ține pasul cu piața și multe altele.
Așa că vei putea achiziționa un site care este lansat deja de ceva timp, ce are un număr constant de vizitatori și, eventual, de clienți.
Mare grijă, totuși, la cifre. Este foarte important să nu plătești mai multe decât face. Verifică trend-ul site-ului, cuvintele cheie, pe ce loc se găsește pe Google etc.
36. Voice-actor
Consideri că ai o voce inconfundabilă? Fie extrem de groasă, precum cea a lui James Earl Jones sau muzicală ca a lui Scarlett Johansson?
Există o mulțime de firme care caută exact persoane ca tine pentru a face dublarea desenelor animate sau pentru a da glas personajelor din jocurile video.
37. Creează o extensie pentru Chrome sau Firefox
Cu siguranță folosești o aplicație de tip pup-up blocker sau youtube to mp3 convertor, ori dacă nu, măcar un antivirus care vine ca o extensie pentru browser-ul tău online.
Dacă ai o idee bună cum ai putea ajuta experiența utilizatorilor unor astfel de browsere, vei putea face o afacere de milioane de dolari dezvoltând o extensie în acest sens.
Ai grijă mare, totuși, pentru că vei avea niște costuri imense de producție.
38. Creează soft-uri specializate
Ți s-a întâmplat ca atunci când aveai nevoie de ceva, să nu găsești un soft sau o aplicație care să îți ofere rezultatele dorite? Ei bine, în cazul tău se pot regăsi și multe alte persoane din țară sau chiar și din străinătate.
De ce nu ai veni în ajutorul lor (și al tău, firește) cu o aplicație sau un program specializat?
Este drept că vei avea niște costuri inițiale destul de mari. Realizarea de aplicații serioase vor costa peste 10.000 Euro. Cu toate că în ziua de azi te poate ajuta și AI-ul pentru partea de programare.
Dar potențialul de câștig este unul foarte mare, cu atât mai mare cu cât serviciile oferite de către soft-ul tău sunt unele intens căutate de către publicul-țintă.
39. Lansează-ți o linie de tricouri pe TeeSpring
Te pricepi la design și îți dorești de când erai copil să ai linia ta de tricouri? E bine, există un site intitulat TeeSpring, care îți vine în ajutor.
Tu vii cu ideile, cu design-ul, iar ei se ocupă de restul – de printat logo-urile și desenele asupra cărora te-ai hotărât, de ambalat și de livrat produsul către persoanele interesate.
Tu nu ai nevoie decât de idei originale, care crezi că vor prinde la public. Și, desigur, de ceva talent și/sau exercițiu pe partea de visual design, pentru a-ți putea pune în practică ideile.
40. Logo design
Te pricepi în folosirea unuia dintre multele programe de editare și realizare grafică?
Atunci poate că o idee profitabilă de afaceri ar fi să te specializezi în crearea de logo-uri pentru companii.
Cu toții știm cum arată marca unor giganți precum McDonald, KFC, Apple. Ei bine, și firmele mici atunci când se lansează își doresc să aibă un logo emblematic, care să rămână întipărit în memoria clienților ani de-a rândul.
Iar pentru asta, toți directorii de firme sunt dispuși să plătească, uneori sume chiar destul de mari. Așa că, ce mai aștepți? Apucă-te de creat logo-uri.
41. Site dedicat grădinii
Cum în ultimii ani, trendul imobiliar în orașele mari pare să se îndrepte spre periferii, automat și numărul persoanelor care dețin grădini este tot mai mare.
Despre o afacere ca peisagist am mai discutat aici, la punctul 101, dar ce ar fi să creezi un site dedicat special grădinilor?
Importă produse de care au nevoie toți cei care vor să aibă o curte îngrijită – scule manuale, echipamente de tăiat iarba sau de udat, îngrășăminte etc.
Cu timpul, odată ce site-ul devine tot mai cunoscut, poți introduce și plante pe care să le vinzi online. Dar nu înainte, pentru că riști ca stocurile să ți se degradeze până apuci să le dai.
42. Oferă servicii de marketing
Probabil că ai observat faptul că am tot folosit în sfaturile noastre despre idei de afaceri 2024 replica „Cu puțin marketing vei reuși”.
Problema este că nu toate persoanele știu ce este acest marketing și, cu atât mai puține sunt cele care chiar implementează strategii de vânzări în business plan-ul lor.
Dacă ai studiat subiectul, îți poți face o firmă de consultanță care să ofere sfaturi de marketing patronilor diverselor business-uri deja existente. Contra unui cost, desigur.
43. Lansează-ți un podcast
Ai observat cât de la modă au ajuns podcast-urile în ultima vreme? Și nici nu ne mirăm, întrucât temele dezbătute pe astfel de canale sunt extrem de variate.
De la lecturi de cărți, la bancuri sau dezbateri legate de super-eroi, poți găsi o mulțime de subiecte de interes. Dar asta nu înseamnă că nu ai și tu loc să îți faci propriul canal.
Tot ce îți trebuie este o idee care să fie apreciată de publicul pe care îl targetezi, un setting tehnic ce nu te va costa mai mult de 1.000 Eur și ceva fler.
44. Fă-ți un canal de Tik-Tok
Fenomenul Tik-Tok a luat o amploare incredibilă în ultimul timp, iar realizatorii de conținut de acolo au ajuns să fie extrem de bine plătiți.
Nici bun am știi ce tipuri de videoclipuri să creezi pentru a avea succes. Am văzut băieți care sparg pietre, care tund iarba sau chiar care renovează case ce strâng milioane de vizualizări pe lună.
Idei de afaceri născute din pasiune
Cu siguranță ai tot auzit o mulțime de persoane specializate în coaching motivațional, care spuneau că cea mai bună afacere sau meserie este cea pe care o faci cu drag. Și cum să nu faci cu drag ceva ce te pasionează?
Iată de ce ne-am gândit ca următoarele 79 idei de afaceri 2024 să fie axate în jurul pasiunilor pe care unii dintre noi se poate să le avem.
45. Ghid turistic
Pentru a deveni oficial ghid, va trebui să urmezi un curs al ANT-ului. Apoi, pe baza lui, vei putea face documentări ale zonelor pe care le consideri tu interesante, după care să îți oferi serviciile de ghid online.
Cu câteva poze frumoase, niște descrieri unice ale locurilor ce urmează să fie vizitate și multe zâmbete din partea ta, cu siguranță cei interesați de turism vor dori să meargă împreună cu tine să descopere zone noi.
46. Agenție de turism
Tot pentru cei cărora le place să călătorească, se poate să se potrivească la perfecție un business care să ofere pachete de călătorii.
Nu trebuie decât să îți iei un atestatul din partea Ministerului Turismului care să îți confirme funcția de agent, iar apoi să intri în legătură cu pensiuni, restaurante și să faci diverse trasee.
Dacă dispui și de câteva tactici de persuasiune și de bune calități inter-umane, este imposibil să nu ai succes. Chiar și după scandalurile ce au avut loc acum câțiva ani în presă, oamenii tot vor apela în continuare la agenții de turism.
Aici vei putea găsi un ghid despre cum să economisești bani atunci când pleci în concediu, care se poate să te intereseze.
47. Consultant de design interior
Oricine poate să își deschidă o afacere de succes în domeniul design-ului interior.
Dacă ai un simț estetic dezvoltat și știi cum să îmbini culori, piese de mobilier, accesorii, plante și așa mai departe, astfel încât să creezi o atmosferă plăcută în casa unei persoane, atunci un astfel de business este ideal pentru tine.
Cu ajutorul unui site de promovare și a unei pagini pe rețelele sociale, în mod cert vei avea succes.
48. Baby-sitter
Tot la capitolul afaceri pentru tineri, putem include și baby-sitting-ul.
În lumea în care trăim, din ce în ce mai mulți părinți se văd nevoiți să se reîntoarcă la muncă mult mai devreme față de când și-ar fi dorit, ceea ce înseamnă că adesea nu vor avea cu cine să își lase copiii.
Aici poți interveni tu, cu o firmă care să ofere servicii de baby-sitting.
Drept angajați, te-ai putea gândi la elevi de liceu sau studenți, care s-ar dovedi ideali. Sistemul de plată ar fi unul bazat pe ore muncite, firma păstrând un mic procent din sumele încasate de ei.
49. Dog-walker
Mergând pe același principiu ca cel de mai sus, mulți dintre părinții de animăluțe nu au suficient timp pentru a avea grijă de copilașii lor cu blăniță.
Aici poți veni tu cu o afacere care să facă asta pentru ei, contra unui cost, firește.
50. Pet-sitting/ hotel de câini și pisici
Dacă tot îți plac animalele de companie, de ce să nu câștigi bani din pet-sitting?
Adesea, când trebuie să plece în interes de serviciu, cei care au animale de companie se trezesc într-un impas.
Ei nu își pot lua cățeii sau pisicile cu ei și nici nu îi pot lăsa pentru perioade mai lungi de timp cu amicii lor. Așa că vor apela la hoteluri dedicate necuvântătoarelor.
În primă fază poți începe în propriul apartament, ideal cu o cameră de filmat care să transmită în direct imaginile pe telefonul proprietarilor.
Pentru o noapte de cazare, se încasează între 100 și 150 lei, sume deloc rele, dacă ne întrebi pe noi. Este drept că nu la fel ca în Statele Unite, de unde vine și ideea și unde o persoană ce a lansat un astfel de business raportează, în medie, încasări de peste 3000 $ pe lună.
51. Vinde pe Etsy
Așa cum a fost specificat și puțin mai sus, pe Etsy se pot vinde o mulțime de lucruri handmade.
De la botoșei croșetați, la mobilă lucrată manual, acolo vei putea comercializa tot felul de articole. Așa că dacă te descurci să creezi ceva, Etsy este site-ul unde să îți vinzi produsele.
52. Creează papioane
Ai observat că în ultima vreme, la evenimentele mai formale, se poartă mai mult papioane, în detrimentul cravatelor?
Dacă da, cu siguranță ai văzut că multe dintre modelele cu care oamenii se prezintă sunt unice și personalizate pentru serile respective.
Așa că de ce să nu creezi chiar tu astfel de accesorii, care sunt atât de la modă în ziua de astăzi?
53. Fă-te fotograf profesionist
Ți-a plăcut dintotdeauna să faci fotografii? Reușești să captezi cele mai deosebite momente cu ajutorul aparatului foto? Atunci valorifică toate aceste daruri prin vânzarea de fotografii.
Există o mulțime de site-uri pe care îți vei putea încărca pozele, cum ar fi Unsplash sau Pexels.
Iar dacă cineva le va găsi interesante, le va putea achiziționa pentru a le folosi în articolele postate de ei pe paginile personale.
Cu cât reușești să ai mai multe poze vândute, cu atât îți va crește, automat, și cota de piață.
În special în ultima vreme, când datele cu caracter personal și drepturile de autor sunt tot mai atent respectate de către lege, se pot face bani frumoși în acest domeniu.
54. Fotografiază evenimente
Și evident că nu se putea aduce vorba de fotograf, fără a aminti de fotografi de evenimente. Toate evenimentele din viața noastră ne dorim să fie imortalizate, astfel încât să ne putem bucura de ele de-a lungul timpului.
Botez, cununii, aniversări, petreceri, lansări de carte sau de business-uri, pentru toate vom avea nevoie de fotografi profesioniști care să știe cum să capteze cadrele, astfel încât să iasă niște poze reușit.
Pentru servicii de acest gen se cer de la 500 și până la 3000 Euro, în funcție de mărimea și durata evenimentului.
3000 Euro într-o zi de lucru nu este deloc rău, nu-i așa?
55. Realizează portofolii profesioniste
Tot la capitolul fotograf, trebuie amintită și ramura care ține de portofolii personale.
Cum internetul este la tot mai mare căutare, și modelele devin automat tot mai dorite.
Dar pentru a putea aplica pentru diverse job-uri, acestea au nevoie de un portofoliu, care nu poate fi realizat decât de către, ghici cine, un fotograf profesionist.
Costul unor astfel de servicii se pot ridica la 1000 Euro pentru câteva ore de muncă, astfel că și în acest domeniu sunt destul de mulți bani de câștigat.
56. Devino șofer Uber sau Taxify
Îți place să conduci și ai ceva timp liber la dispoziție în care să faci asta? Atunci se poate ca o afacere de succes pentru tine să fie una dezvoltată în parteneriat cu companiile de car-sharing gen Uber sau Taxify.
Cât timp nu conduci tu mașina, poți angaja alte persoane care să o facă, desigur contra unui procent câștigat de tine. În felul acesta, îți vei mări veniturile lunare considerabil.
Dacă dorești să îți achiziționezi un automobil, dar nu ai reușit să strângi suficient de mulți bani, te putem ajuta noi cu finanțarea. Apelează la un credit auto sau la un împrumut de nevoi personale și ia-ți mașina mult visată.
57. Serviciu de catering
Pasionații de gastronomie pot lansa un serviciu de catering. Nu îți trebuie decât o bucătărie profesională și o locație atent aleasă, care să aibă multe birouri în jurul ei.
Oferind mâncare bună, la prețuri rezonabile, cu siguranță vei avea o afacere bună. Iar capitolul catering nu se rezumă doar la meniul zilei servit angajaților diverselor corporații.
Îți poți oferi serviciile pentru diverse petreceri, aniversări, venind cu meniuri variate, care nu doar să aibă gusturi perfecte, dar care să fie și plăcute din punct de vedere estetic.
58. Cumpără electronice și recondiționează-le
În ziua de astăzi, tehnologia avansează într-un ritm incredibil de alert. Din această cauză, multe dintre electronicele apărute în urmă cu câțiva ani, în special cele care au ceva defecte estetice, sunt vândute pe mai nimic.
În țări precum Statele Unite ale Americii vei putea achiziționa iPhone-uri sau laptop-uri Apple de generație mai veche la prețuri derizorii.
Dacă ești pasionat de electronică, recondiționând astfel de aparaturi, cu siguranță ai putea obține ceva profituri frumușele.
59. Instructor personal de fitness
Îți place să stai cu orele în sala de fitness? Consideri că știi exact cum trebuie executat fiecare exercițiu în parte?
Poate că din când în când chiar mai și oferi sfaturi persoanelor pe care le vezi în jurul tău că nu se antrenează cum trebuie, nu? Atunci de ce nu ai face asta contra unui cost?
Foarte multe persoane începătoare în tainele fitness-ului nu știu exact de unde și cum ar trebui să înceapă un antrenament.
Adesea se întâmplă ca fără îndrumare, după doar câteva ședințe aceștia să renunțe, din cauza durerilor pe care le resimt în timpul exercițiilor.
Este drept că multe săli de forță au personal propriu care poate oferi sfaturi cu privire la antrenamente, dar dezavantajul acelora este că sunt persoane necunoscute, unele poate prea puțin carismatice.
Cu ajutorul unui cont pe rețelele de socializare îți vei putea oferi serviciile de antrenament și, dacă ai și puțin șarm, atunci cu siguranță vei avea și clienți.
60. Instructor de yoga
Același lucru ca și cu instructorul de fitness poate fi spus și despre instructorul de yoga.
Multe persoane au o fobie de a face sport în fața altor oameni și ar prefera să aibă un instructor cu care să facă yoga acasă sau în parcuri.
Dacă ești pasionat de această formă de mișcare, de ce să nu faci și bani din educarea altora?
61. Nutriționist personal
Indiferent cât de mulți experți în fitness ai întreba, toți ți-ar răspunde că secretul pentru a avea un corp frumos este să mănânci sănătos.
Nu contează cât de mult și de bine te antrenezi. Fără o dietă corespunzătoare, nu vei ajunge la formele mult visate.
Așa că, pentru cei care nu vor să piardă vremea citind o mulțime de cărți și de articole dedicate diverselor diete, un nutriționist personal ar fi absolut necesar.
Iar dacă ai cunoștințe în domeniu, de ce să nu fii tu acela care să ofere sfaturi, contra unor sume de bani, firește?
62. Instructor muzical
Dacă atunci când erai mic erai foarte pasionat de un instrument muzical, fie el chitară, pian, clarinet sau oricare altul, poate că ar fi bine să devii instructor muzical.
În ziua de astăzi nu doar copiii au nevoie de persoane care să îi învețe cum să folosească într-un mod corect un instrument, dar și din ce în ce mai mulți adulți apelează la astfel de servicii.
Se știe că muzica este una dintre cele mai des utilizate variante de terapie.
Persoanele care sunt tot mai ocupate la locul de muncă, vor prefera să învețe să cânte singuri anumite partituri, ca formă de relaxare. Aici le poți veni tu în ajutor.
63. Devino un DJ
Că tot veni vorba de muzică, dacă te consideri un meloman înfocat, un mare fan al unui anumit gen muzical, atunci poate că ar fi bine să devii un DJ.
Cum în orașele mari, de la o lună la alta se tot deschid cluburi noi, nevoia pentru astfel de servicii este din ce în ce mai mare.
Ca să nu mai vorbim de evenimente private, unde un DJ poate face diferența dintre o petrecere banală și una de neuitat.
Onorariile adesea se ridică la peste 1000 Euro pe seară, așa că noi considerăm că în acest domeniu se pot deschide afaceri de succes.
64. Lecții de DIY
Lecțiile de DIY sau „do it yourself” sunt foarte la modă în statele vestice, pentru că mulți oameni reușesc să se relaxeze foarte bine făcând diverse treburi cu cele două mânuțe lor.
Cu siguranță acest trend își va găsi locul și în țara noastră, astfel că dacă lansezi o afacere în acest sens, de educare a persoanelor din jur, se poate să ai succes.
65. Deschide-ți o brutărie
Deja brutăriile clasice de cartier sunt total depășite de trendurile lumii în care trăim. Pâinea albă sau cea neagră sunt banale și devin tot mai puțin căutate.
Dar asta nu înseamnă că oamenii nu mai mănâncă pâine; nicidecum.
S-au schimbat total gusturile, însă, iar în prezent variantele cu semințe, fără uleiuri, fără e-uri, franțuzești sau italiene sunt cele care atrag clienții.
Așa că, dacă ești pasionat de gătit aluaturi, adaptează-te și dă curs cererii: cu o idee de afacere în domeniul brutăriei.
66. Investește-ți banii
Dacă ai reușit să strângi anumite sume de bani și dorești să le investești, astfel încât acestea să îți genereze anumite profituri, vei avea mai multe variante din care vei putea alege.
Exemple de investiții vei putea găsi pe site-ul nostru, în rubrica dedicată investitorilor începători.
Investește-ți banii prin eToro
Dacă te-ai decis să începi a-ți crea un portofoliu investițional*, eToro este platforma ideală pentru tine! Iată de ce:
- Dispui de un cont demo, pe care poi exersa diferite tactici investiționale
- Ai costuri 0 de administrare, de depunere bani și de realizarea de plasamente
- Poți imita sau chiar copia portofoliile unor investitori renumiți
* Pentru a putea tranzacționa bani reali, va trebui să faci o depunere de minim 100 $.
67. Investește banii altora
Un număr destul de limitat de persoane au ca pasiune investițiile monetare.
Acestea reușesc să descopere sectoare din piață care se dovedesc a fi profitabile, cu mult înainte ca publicul larg să afle de ele.
Dacă și tu ai astfel de calități, poate că ar fi ideal să deschizi o afacere în domeniul brokerajului. Mulți vor apela la serviciile tale, iar tu vei putea aduna niște sume extrem de frumoase, făcând ceea ce îți place.
68. Reparații de calculatoare
Aproape că nu există vreo casă în orașele mari care să nu aibă măcar un calculator sau un laptop. Desigur, ca orice aparatură, acestea se mai și strică din când în când.
Aici poți interveni tu, dacă ești pasionat de repararea lor, ceea ce, să fim serioși, mare parte a celor care au copilărit prin anii ’90 și au avut calculatoare pe atunci cel mai probabil sunt.
69. Lecții de utilizare a calculatorului
Cum piața muncii și granițele s-au deschis, din ce în ce mai mulți tineri au plecat în străinătate.
Dacă pentru copii, utilizarea unui calculator este la fel de naturală ca mersul pe bicicletă, pentru persoanele mai în vârstă lucrurile sunt ceva mai diferite.
În schimb, nevoia de a-și contacta rudele din străinătate îi determină pe tot mai mulți să își dorească să învețe cum să intre pe internet, pe rețele sociale și așa mai departe.
Tu îi poți ajuta, oferindu-le niște cursuri de inițiere, desigur, contra unui cost.
70. Creează mobilă
Transformarea unui hobby într-o idee de afaceri este o modalitate simplă prin care vei putea genera ceva fonduri suplimentare de la o lună la alta.
În plus, experiența va fi una extrem de satisfăcătoare, ce îți va da o incredibilă încredere în tine.
Cum tot mai multe persoane doresc în ziua de astăzi să aibă piese de mobilier unicat în casă, care să se potrivească cu decorul interior, cei care au o pasiune pentru crearea de mobilier la comandă ar avea numai de câștigat.
71. Recondiționează mobilă
Cea mai mare parte a românilor preferă ca atunci când se mută într-o casă nouă sau când o renovează pe cea veche, să își cumpere mobilă nouă.
Există, însă, și anumite persoane care doresc să păstreze istoria locuinței neschimbată.
Ei sunt cei care aleg mai degrabă să recondiționeze piesele de mobilier deja existente, în detrimentul achiziției de noi corpuri. Și, desigur, vor trebui să apeleze la indivizi specializați în acest domeniu.
72. Recondiționează diverse articole și vinde-le
Nu doar mobila poate fi recondiționată – picturi, cărți, casetofoane, radio-uri, diafilme și multe alte astfel de piese vechi sunt tot mai căutate de către cei mai nostalgici dintre noi.
Așa că cei care și-au făcut o pasiune din a recondiționa articole vechi vor putea face bani în două moduri: prin refacerea și vânzarea lor sau prin restaurarea pieselor cu care se prezintă diverși clienți.
73. Creează bijuterii hand-made
Lumea hand-made-urilor este și ea la tot mai mare căutare. Iar bijuteriile de acest gen nu sunt o excepție.
Este drept că pentru a pune în practică o idee de afaceri în această lume va trebui să fii foarte iscusit în prelucrarea diverselor metale.
Însă industria bijuteriilor crește la nivel mondial de la un an la altul cu 5 – 6 puncte procentuale. Așa că, merită să investești timp și bani în acest domeniu, după părerea noastră.
74. Wedding Planner
Organizarea unei nunți perfecte necesită investirea unui volum imens de timp. Trebuie să dai nenumărate telefoane la restaurante, formații, fotografi, firme de catering, de aranjamente interioare și multe altele.
Și din nou revenim la lipsa timpului liber de care cei mai mulți dintre noi ne plângem. Astfel se face că în ultimii ani au apărut serviciile de wedding planning.
Cu alte cuvinte, persoane ce lasă toate pregătirile pentru evenimentul lor în seama unor indivizi care cu asta se ocupă. Contra unui comision, firește, care de cele mai multe ori se traduce în 10 sau 15 Euro per fiecare invitat la nuntă.
75. Event planning
Și dacă tot vorbim de planificarea de evenimente, de ce ne-am opri la nunți? De ce nu ai organiza, spre exemplu, și petreceri private sau simpozioane?
Crede-ne că cererea este mare și în acest domeniu și, din fericire pentru tine, încă nu sunt atât de mulți cei care oferă servicii de event planning în țara noastră.
76. Personal chef
Îți place să gătești mâncare delicioasă și sănătoasă? Te simți perfect în largul tău când ești într-o bucătărie? Atunci poate ar fi o idee bună să încerci să devii un personal chef. Această idee este preluată din America.
Dacă plănuiești o noapte incredibil de romantică cu persoana iubită în intimitatea propriei locuințe, dar nu te pricepi prea bine la gătit, în loc să dai comandă de ceva de pe internet, poți angaja un personal chef.
Practic, chemi la tine acasă o persoană cu o mare experiență în domeniul gastronomic, care să îți gătească.
Mult mai bine decât acea veșnică pizza cu care ne-am obișnuit partenerul de viață, nu-i așa? Chiar dacă momentan cererea pentru astfel de servicii nu este așa de mare, crede-ne că în timp vei fi destul de solicitat.
77. Îngrijirea animalelor la domiciliu
Toate animalele trebuie îngrijite. Să li se taie unghiuțele, să fie periate, poate tunse puțin, spălate și aranjate.
Dacă anumiți oameni preferă să facă toate aceste activități într-un salon, există și stăpâni care vor dori să nu părăsească intimitatea propriei locuințe.
Pentru ei, poți deschide o afacere de îngrijire a animalelor la domiciliu și cu siguranță vei avea clienți. Dar vei avea și ce curăța după o sesiune de grooming.
78. Deschiderea unui salon pentru animale
Chiar dacă îngrijirea la domiciliu a animalului de companie ar putea părea o idee bună pentru unii părinți de necuvântătoare, mulți vor prefera să meargă cu „copiii” lor la saloane specializate.
Serviciile oferite nu sunt deloc unele ieftine, multe dintre saloane generând profituri de peste 10.000 Euro în fiecare lună.
79. Devino arbitru de fotbal
OK, poate că această activitate nu prea merge privită ca o idee de afacere. Dar chiar și așa, tot va trebui ca după ce absolvi cursurile FRF-ului să îți înființezi un PFA, pentru a putea arbitra în Liga Națională de Fotbal.
Primele obținute nu sunt unele uriașe: pentru un meci de Liga 3 vei primi 764 lei, pentru Liga 2 – 1.630 lei, în vreme ce Liga 1 este cea mai valoroasă, cu un venit de 6.000 lei per meci arbitrat.
80. Printează tricouri
Dacă nu te descurci prea bine la partea de design, poate ai vrea doar să te ocupi de printarea modelelor pe tricouri. Tot ce îți trebuie este o imprimantă performantă și multe tricouri blank de diverse culori, de calitate.
În rest, îți oferi serviciile către cei care doresc să își deschidă o linie de îmbrăcăminte, dar care nu au bani să investească în achiziționarea de echipamente pentru printat.
81. Devino antrenor sportiv
Ai făcut vreun sport în tinerețe și știi că ți-ar plăcea să împărtășești și altora din experiența ta?
Ei bine, după cum cu siguranță ai observat, tot mai multe cluburi sportive din orașele mari caută antrenori pentru a-i învăța pe alții diverse sporturi.
De la karate la dans, orice activitate fizică necesită o persoană abilitată care să le explice celorlalți cum să facă mișcările corect. Ești potrivit pentru o astfel de idee de afaceri?
82. Alpinist utilitar
Una dintre cele mai bine plătite activități liber-profesioniste din țara noastră la ora actuală pentru persoane fără o pregătire deosebită este cea de alpinist utilitar.
Veniturile pot depăși lejer 1000 Euro pe lună, accesoriile necesare le cumperi online așa că poate te gândești la o schimbare de carieră?
83. Curățarea geamurilor clădirilor înalte
Știi toate blocurile acelea de birouri foarte înalte și pline de geamuri? Ai văzut ce frumos și curat se văd de jos toate ferestrele?
Ei bine, fiecare în parte trebuie, la un moment dat, să fie curățată. Și ghici cine face această curățare? O firmă specializată, ce oferă serviciile unor alpiniști utilitari.
Contractele de acest gen sunt unele extrem de atractive, dar și riscurile sunt pe măsură.
Așa că dacă te decizi să dai curs unei idei de afaceri în acest domeniu, asigură-te că angajații respectă de fiecare dată normele de protecție a muncii.
84. Îngrijește spațiile verzi
Foarte multe proprietăți dispun de curți și de spații verzi. Cum nu sunt mulți cei care să aibă la dispoziție suficient timp liber necesar îngrijirii acestor spații, ei apelează la companii care să îi ajute.
Sarcinile pot fi multiple, de la tuns iarba, la plantat diverse flori sau toaletarea copacilor.
85. Devino peisagist
Renovarea unei case nu poate fi considerată completă până când întreaga proprietate nu arată impecabil, incluzând aici și curtea.
Dacă mulți dintre noi știm exact cum vrem să avem viitorul living sau dormitor, în ceea ce privește spațiul verde, nu avem prea multe opinii.
Iată de ce, în ultima vreme, nu puțini sunt cei care apelează la peisagiști care să le decoreze curtea.
Ei se vor ocupa de design-ul spațiului verde și vor gândi ce plante s-ar potrivi unele cu altele, în așa fel încât să creeze o atmosferă pe gustul beneficiarului.
86. Public speaker
Ți s-a spus vreodată că te descurci foarte bine la a vorbi cu oamenii? Ai un talent de a acapara atenția celor din jur, indiferent că ai pe lângă tine 3 prieteni sau 50 de colegi de la locul de muncă?
Atunci poate că ar fi o idee excelentă să îți deschizi o afacere ca public speaker.
Cu toate că la noi nu au fost realizate statistici în acest sens, îți putem furniza câteva cifre din Statele Unite.
Profesioniști medicali, oameni de știință, experți în finanțe personale, oameni de afaceri etc. își măresc anual veniturile cu sume cuprinse între 80.000 și 100.000 dolari vorbind în public și împărtășindu-și gândurile cu cei din jur.
Nu ai suficient de multă experiență într-un domeniu încât să acaparezi interesul publicului țintă?
Dacă ai talent oratoric, poți deveni colaboratorul unei persoane care are „trac de scenă”, dar care vine cu expertiza într-o anumită branșă.
Astfel, colaborând, el oferă datele tehnice, tu calitățile de speaker și uite cum puteți dezvolta o idee de afaceri foarte profitabilă pentru ambele părți implicate.
87. Ține cursuri de public speaking
Cei care citesc acest articol și fac parte dintr-o corporație vor știi exact la ce ne referim atunci când spunem să ții cursuri de public speaking.
Nu credem că există o mare companie în țara noastră care să nu ofere odată la ceva timp astfel de cursuri angajaților lor.
Este și simplu de înțeles motivul: degeaba ai o mulțime de idei interesante, dacă de fiecare dată când trebuie să le expui tremuri ca o vergea și ți se pune un nod în gât.
Pentru a combate „tracul de scenă” există persoane special pregătite. Acestea te vor învăța diverse tactici cu ajutorul cărora vei scăpa de frica vorbitului în public.
Este inutil să amintim faptul că respectivii indivizi sunt plătiți foarte bine.
Așa că dacă ai un talent în a atrage atenția celor din jur folosind cuvintele și vrei să împărtășești parte din secretele tale, atunci poate că ar fi interesant să dezvolți astfel de cursuri.
88. Consilier educațional
Dacă ne întrebi pe noi, un consilier educațional este o persoană care ar trebui să aibă un rol incredibil de important în viața oricărui elev de liceu.
El ar trebui să fie în stare, punând, desigur, câteva întrebări și discutând cu adolescentul în cauză, să își dea seama ce profesie i s-ar potrivi acestuia cel mai bine.
Doar așa ar putea ulterior să îl ghideze spre o anumită formă de învățământ superior și, finalmente, spre o carieră de succes.
Iar aici nu ne referim la acei consilieri care sunt plătiți din partea statului și care vin în clasa a 12-a prin licee și ne spun tuturor aceleași 5 meserii care ar fi de viitor.
Ci la persoane foarte bine pregătite, care să fie la curent cu tot ce se întâmplă pe piața muncii și care să își poată da seama din câteva discuții ce ar fi mai bine pentru tânărul elev.
Toate acestea, desigur, contra unui cost achitat de părinții adolescenților în cauză.
89. Consiliere în diverse domenii
Dacă tot am discutat puțin mai sus de consilier educațional, de ce nu am aminti și celelalte variante de consiliere disponibile și care ar putea deveni afaceri profitabile pentru unii dintre noi?
Consilier juridic, familial, foto, metabolic, de evenimente, în dezvoltare personală. Acestea sunt doar o mică parte din serviciile de consiliere care s-ar putea preta experienței pe care ai acumulat-o de-a lungul timpului.
90. Creează decorațiuni de sezon
Cu toții am văzut în jurul nostru foarte multe persoane care sunt extrem de dibace și creative și care reușesc să producă lucruri minunate atunci când își pun mintea și mâinile la lucru.
Pentru ei, venim cu o idee de afacere care credem noi că ar fi destul de interesantă, bănoasă și, în special, plăcută: crearea de decorațiuni de sezon.
Și îți sugerăm să nu te limitezi la deja clasicele globuri și aranjamente de Crăciun; nu uita și de celelalte sărbători pe care le cinstim în țara noastră.
Paștele, Ziua Mamei, Sf. Valentin, Ziua Copilului, Moș Nicolae, mai nou Halloween, Ziua celor care poartă nume de sfinți, sărbători specifice diverselor etnii care trăiesc în România – Hanukkah, Ramadan etc.
Pentru toate aceste zile speciale, vei putea crea decorațiuni specifice.
Construindu-ți un site de prezentare și/sau vânzare și participând la variate târguri, te-ai putea face cunoscut.
Și iată cum poți transforma în idei de afaceri o pasiune pentru traforaj sau una pentru pictură, spre exemplu.
91. Ornarea caselor
Pentru mulți dintre noi, ornarea casei de Crăciun sau de Paște este una dintre cele mai frumoase experiențe ale anului.
Ne strângem cu toate persoanele dragi nouă și începem să atârnăm decorațiuni și ghirlande luminoase prin casă și prin curte. Cântăm colinde, ascultăm muzică de sezon și ne bucurăm de dragostea celor din jur.
Din păcate, în ultimii ani, tot mai puțini oameni se pot bucura de suficient de mult timp liber, care să le permită să piardă câteva zile cu pregătirea casei de sărbători.
Așa că tu le poți vei în ajutor cu o idee de afaceri care să se ocupe exact cu astfel de ornări. Pe lângă persoanele fizice, garantat vei da și de multe firme care vor apela la astfel de servicii.
92. Instructor de dans
Este o adevărată plăcere să mergi la nunți și să vezi acele cupluri care se înțeleg de minune pe ringul de dans.
Sărituri, piruete, bătute, hore și sârbe, nimic parcă nu le stă în cale. Se poate citi fericirea pe chipul lor și nu poți să nu zâmbești când îi vezi. Din păcate, nu sunt mulți cei care posedă astfel de calități.
Noi, ceilalți, ne vedem nevoiți fie să stăm pe margine și să privim neputincioși la cum se distrează alții, fie să luăm niște cursuri de la persoane pregătite, care să ne explice cum să facem mișcările corect, astfel încât să putem fi și noi în centrul atenției.
Crede-ne când spunem că astfel de cursuri nu sunt unele ieftine. Spre exemplu, pentru o ședință de învățare a unui vals al miresei, viitorii miri trebuie să achite între 100 și 250 lei.
Așa că, dacă și tu ești pasionat de dans și vrei să îi înveți pe alții, iată cum poți dezvolta o afacere de succes 2024.
93. Curierat pe bicicletă
Cu siguranță trebuie să fi văzut cum în ultimii ani s-au tot înmulțit curierii pe bicicletă.
Dacă la început numărul lor era încă mic, în ziua de astăzi, odată cu apariția Uber Food și a aplicațiilor precum Glovo sau FoodPanda, din ce în ce mai mulți tineri aleg curieratul pe bicicletă ca un side-business.
De ce? Pentru că investiția este una mică (îți cumperi o bicicletă și cam atât), iar veniturile pot depăși un salariu mediu.
94. Makeup artist
Această idee de afaceri este dedicată în special doamnelor și domnișoarelor.
Dacă ești convinsă că ai un talent în a alege machiajul perfect care să meargă cu o anumită rochie de seară sau care să se potrivească cu un anumit eveniment, atunci poate că ar fi ideal să îți deschizi un business ca makeup artist.
Nu îți trebuie neapărat un salon. Poți face treaba foarte bine de acasă sau la domiciliul clientei.
Astfel de servicii sunt foarte bine plătite. Machiajele pentru nunți sau pentru seară pornesc de la 150 lei și pot depăși chiar 500 lei, în funcție de preferințele fiecăreia și, desigur, de calitatea materialelor folosite.
95. Manichiuristă
Din nou un business dedicat sexului frumos – manichiuristă. La fel ca și exemplul de mai sus, această afacere o poți face de acasă sau la domiciliul clientei.
Iar toate serviciile costă: tăierea unghiilor, punerea de tips-uri, tratament al cuticulelor, punerea de unghii false, îngrijirea unghiilor false etc.
Poți ajunge la niște sume frumușele în fiecare lună.
96. Coafor
Serviciile de coafor au fost dintotdeauna căutate. În ziua de astăzi nu doar femeile apelează la un coafor profesionist, ci și foarte mulți bărbați.
Tuturor ne place să fim aranjați și să fim tunși de către persoane bine pregătite, motiv pentru care s-au și înmulțit foarte tare numărul saloanelor, în special cele bărbătești.
Așadar, dacă îți place să tunzi sau ai idee de cum să deschizi un salon de coafură și să îl faci să meargă, chiar dacă nu ai experiență în domeniu, vei putea dezvolta o afacere destul de profitabilă.
97. Design floral
La orice eveniment este nevoie de flori. Fără doar și poate. Fie că vorbim de flori naturale sau de unele artificiale, acestea vor fi mereu în centrul atenției.
Așa că, dacă ai un simț estetic destul de dezvoltat, de ce nu ai face și tu o afacere în domeniul design-ului floral?
98. Deschide o galerie de artă
Dacă ești un pasionat de artă, de ce să nu îți deschizi o galerie astfel încât să poți împărtăși din experiența și din gusturile tale și să faci și un ban din asta?
Aici vedem două drumuri pe care te poți axa: fie să te concentrezi pe autori deja cunoscuți, căutând și revânzând capodopere de-ale lor, fie să încerci să promovezi tinere talente.
Această a doua parte este ceva mai grea, dar rezultatele financiare pot fi mai bune.
99. Tururi cu șalupa sau vaporul
Cine spune că trebuie să deții un vapor sau o șalupă pentru a putea organiza tururi turistice?
De ce să nu închiriezi astfel de ambarcațiuni și, folosindu-te de site-uri, agenții de turism și rețele de socializare să organizezi activități în domeniul turismului, contra unor comisioane deloc de neglijat, firește.
100. Fă prăjituri de casă
Ești un bucătar desăvârșit? Toată lumea laudă nu doar gustul, dar și modul în care arată și se prezintă prăjiturile pe care le faci la fiecare petrecere pe care o organizezi?
Atunci de ce nu ți-ai deschide propriul business în acest sens? Deja tot ce ține de hand-made este la tot mai mare căutare, inclusiv prăjiturile.
Lumea nu se mai omoară după clasicele amandine și eclere pe care le poți achiziționa de la orice cofetărie, ci dorește lucruri nu atât de des întâlnite.
Poți da curs acestei idei de afaceri de acasă, gătind la propriul aragaz și vânzând produsele online printr-un site propriu sau prin site-uri dedicate anunțurilor publicitare.
101. Creator de torturi
Torturile simple, gata cumpărate de la cofetării sunt de mult timp de domeniul trecutului.
În ziua de astăzi, toți copiii își doresc torturi personalizate, care mai de care mai aspectuos și gustos, cu personaje din desenele sau din filmele cu super-eroi preferate desenate pe ele.
Dacă ai un talent la a crea figurine din marțipan și te vezi lucrând în acest domeniu, vei putea dezvolta un business foarte profitabil.
102. Creează coșulețe-cadou
Atunci când vin sărbătorile și nu numai, dacă nu ai idee ce să iei persoanelor în casa cărora te duci în vizită, apelezi la coșulețele cu cadouri.
Din păcate, mare parte a celor peste care dai în hipermarket-uri au aceleași produse deja banale: panettone, o sticlă de vin, două ciocolate și cam atât.
Pentru a veni în ajutorul persoanelor fără idei de cadouri, poți dezvolta un business de succes, care să creeze astfel de coșulețe-cadou ceva mai rafinate.
Încărcate cu brioșe, tarte, fructe, smoothie-uri, jeleuri, flori și cine mai știe ce idei îți vin ție, coșurile vor fi un real succes. Te vei remarca prin originalitate, motiv pentru care lumea va alege produsele tale.
103. Bomboane gourmet
Din nou vorbim aici de produse de care ne-am săturat să cumpărăm din comerț, care sunt pline de zahăr și de diverse chimicale ce nu ne fac deloc bine.
Dezvoltând o linie de bomboane gourmet, vei avea o mulțime de clienți, de toate vârstele.
104. Plimbări cu balonul cu aer cald
Personal, autorul acestui articol nu s-ar urca în așa ceva nici să îi dai bani. Dar știu că există o mulțime de oameni care ar fi extrem de interesați de astfel de călătorii.
Este drept că vei avea niște costuri inițiale extrem de mari – achiziția balonului, întreținerea lui, cursuri pentru a putea naviga etc.
Cu toate acestea, o cursă de o oră costă mai mult de 100 Euro pentru fiecare individ din nacelă, iar în funcție de dimensiuni poți duce până la 6 – 8 persoane deodată la o plimbare.
Rezultă un randament acceptabil, dacă ne întrebi pe noi.
105. Croșetează
Nu este deloc greu să croșetezi. O poți face oricând ai timp și poți da naștere unor hăinuțe sau chiar unor jucării extrem de interesante și de drăguțe.
Chiar dacă nu vei încasa sume prea mari din vânzarea de astfel de articole, tot vei putea lansa un side-business destul de profitabil.
106. Oferă servicii de bartending
Petrecerile private au început să devină din ce în ce mai sofisticate, fie că vorbim de cele organizate de corporații sau de către persoane fizice cu ceva mai multă dare de mână.
De multe ori, astfel de seri nu sunt complete fără un serviciu profesionist de bartending.
Există o mulțime de cursuri de recalificare, ce te vor ajuta să te inițiezi ca barman, iar de acolo îți poți lansa propriul business în acest domeniu.
Ca să nu mai vorbim de faptul că, atunci când ești înscris la astfel de cursuri, poți aplica pentru o finanțare prin Programul Investește în Tine.
Desigur, până vei ajunge să poți jongla cu sticle, cu pahare sau să reușești să creezi băuturi apetisante care să și arate cu totul deosebit va dura puțin.
Însă dacă te dedici acestui domeniu, cu siguranță vei avea multe de câștigat.
107. Deschide un butic cu haine
Ai fost întotdeauna lăudat pentru simțul tău estetic și pentru modul în care te îmbraci? Reușești cu ușurință că combini diverse haine, astfel încât să creezi un look unic, foarte apreciat de cei din jur?
Atunci poate că deschiderea unui butic cu haine este alegerea perfectă pentru un business propriu.
Lucrurile sunt puțin mai complicate de atât. Va trebui să găsești o locație bună, cu chirie acceptabilă ca preț, dar care să îți ofere și un vad bun, însă cu răbdare, cu siguranță vei da de spațiul perfect.
108. Lansează-ți propria linie de îmbrăcăminte
Și că tot am amintit de simțul estetic dezvoltat, de ce nu ți-ai lansa propria linie de haine?
Dacă tot crezi că toate tricourile pe care le probezi nu sunt chiar pe gustul tău, sau toate rochiile de vară sunt prea puțin colorate, atunci poate că ar fi ideal să începi tu să creezi articole de îmbrăcăminte.
În mod cert mai există persoane care să îți împărtășească gusturile.
Ia exemplul celor de la Ralph Lauren. Inițial, compania și-a început afacerea cu fabricarea de cravate, iar astăzi valorează câteva miliarde de dolari. Cu puțin noroc și un bun business plan, și tu poți ajunge la fel de mare.
109. Deschide o filatelie
Cu toate că nu sunt multe persoane interesate de colecționarea timbrelor și a monedelor, există totuși suficienți pasionați, de a căror pasiune te poți folosi pentru a face profit.
Cumpără și revinde timbre și monede, adăugând o mică marjă a ta. Costurile nu trebuie să fie unele foarte mari. În primă fază, poți folosi ca sediu propria locuință și cu cât devii mai cunoscut să crești afacerea, pas cu pas.
110. Împachetează cadouri
Baza acestei idei de afaceri este că nu sunt mulți cei care știu cum să împacheteze frumos cadourile pe care le-au cumpărat pentru cei dragi lor. Iar tu, cu un astfel de business, le poți veni în ajutor.
Nu îți trebuie decât câteva cutii, o mulțime de hârtie colorată și foarte multă pricepere și răbdare. Poate și niște lecții de origami ți-ar putea folosi.
111. Devino instructor de golf
Golf-ul este considerat în ziua de astăzi un fel de sport-relaxare pentru oamenii înstăriți.
Din ce în ce mai multe persoane și din țara noastră doresc să înceapă să învețe cum să lovească mingea cu crosa, dar nu are cine să îi învețe. Dacă și pe tine te pasionează această formă de mișcare, le-ai putea fi de folos.
112. Promoter pentru cluburi de noapte
Cluburile nu devin cunoscute peste noapte. Toate au nevoie de promovare și cum să se promoveze mai bine, dacă nu prin intermediul unui promoter specializat.
Poți veni cu idei de seri tematice, cu petreceri dedicate anumitor profesii sau cu seri în care studenții să plătească mai puțin pe băutură.
În general, promoterii sunt plătiți cu un procent din încasările realizate la petrecerile organizate de ei.
113. Comercializează cărți vechi
Trebuie să recunoaștem că multe dintre cărțile de bună calitate au fost pierdute în țara noastră în timpul comunismului.
Cele care le-au precedat nu au prea mare valoare monetară. Însă, din cele originale, câteva au reușit să supraviețuiască, iar pentru ele există suficient de mulți oameni interesați.
Așadar, lansarea unei afaceri pentru comercializarea cărților vechi se poate dovedi a fi o alegere profitabilă.
Este drept că vei avea mult de alergat și de negociat, pentru a reuși să pui mâna pe exemplare princeps edition. Dar nu este imposibil.
114. Creează jucării
Din ce în ce mai multe persoane apreciază jucăriile fabricate din materiale naturale, în detrimentul celor din plastic. Acele jucării din lemn, din pânză sau din paie sunt tot mai căutate în ultima vreme.
Poate din dorința părinților de a-și aminti cum era pe vremea lor sau poate pur și simplu pentru a ajuta mediul înconjurător să scape de cantitatea uriașă de plastic ce îl sufocă, cu siguranță cererea pentru astfel de obiecte va fi una mare, dacă alegi modele amuzante și frumos colorate.
115. Devino expert în planificare financiară
Școala noastră se situează destul de bine la concursurile internaționale.
O mulțime de elevi primesc premii pentru matematica și istoria pe care o învață la clasă, însă în mult prea puține școli se pune accentul pe educarea financiară a învățăceilor.
Iată de ce mulți indivizi adulți nu știu cum să își gestioneze corect banii.
Aici poți veni tu în ajutorul lor. Studiind atent situația monetară a fiecăruia în parte, poți veni cu alternative care să îi ajute să economisească bani.
Ori poate îi înveți cum să investească în diverse instrumente de plasament, să le realizezi un buget individual și așa mai departe.
Cu toate că nu poți solicita sume prea mari pentru astfel de servicii, vei câștiga din numărul mare de potențiali clienți pe care i-ai putea avea.
Pe site-ul nostru, vei găsi o mulțime de sfaturi economice sau care țin de finanțe personale.
116. Realizarea de materiale promoționale
Orice business trebuie promovat într-un mod sau altul. Prin pliante, reclame radio sau chiar spot-uri TV, ads-uri pe site-urile de socializare sau apelarea la niște influenceri, care să îți recunoască brand-ul.
Toate aceste tactici de marketing pot fi folosite în anumite situații. Și dacă ajungi să le stăpânești și să ai rezultate bune, atunci clienții ți se vor înmulții de la o zi la alta.
117. Săpun și loțiune hand-made
Industria cosmetică este un gigant care se tot mărește de la un an la altul.
În timp ce unele persoane achiziționează numai produse din supermarket-uri, altele preferă produsele autentice, hand-made. Pentru ele, poți realiza loțiune de corp și/ sau săpun hand-made.
Folosește ingrediente locale, cum ar fi lavandă, mușețel, lăptișor de matcă și alte asemenea, achiziționate de la producători români, pentru un plus de naturalețe și integritate.
118. Ține cursuri de gătit
Ce poate fi mai romantic decât să îți aștepți partenerul de viață cu o cină foarte gustoasă, după ce afli că respectiva persoană a avut parte de o zi groaznică la muncă?
Dar pentru asta, trebuie înainte de toate să știi să gătești. Iar această activitate este mult mai simplu de învățat dacă îți explică cineva ce trebuie să faci, decât încercând să îți dai seama singur ce ingrediente se potrivesc între ele.
În ultima perioadă, și la noi în țară au început să se țină astfel de cursuri de gătit, iar inițiatorii se bucură de un interes crescut din partea publicului.
Dacă și tu te consideri un bucătar desăvârșit, poate că ai putea să îi înveți și pe alții ce trebuie să facă, desigur, contra unor sume de bani.
119. Afacere cu brioșe
Brioșele sau cupcakes cum mai sunt ele numite în engleză sunt niște delicii gastronomice absolut magice.
Ele nu doar că au un gust de-a dreptul apetisant, dar și arată destul de caraghios, fiind colorate în tot felul de moduri, care mai de care mai amuzant.
Iată de ce astfel de brioșe sunt alegerea ideală pentru cei care nu știu ce să-i ia cadou unei persoane dragi, precum și pentru cei care adoră prăjiturile deosebite.
Punerea în practică a unei idei de afaceri în acest domeniu implică testarea a cât mai multor rețete.
Încearcă să adaugi fructe, de tipul căpșunelor, a murelor sau a frăguțelor, ori bucățele de ciocolată fină în compoziție și roagă-ți prietenii să testeze rezultatul.
Când ai aprobarea lor că totul este OK, înseamnă că ești pregătit de un business cu brioșe.
120. Baltă pentru pescuit sportiv
O mulțime de lacuri, iazuri sau bălți stau complet neștiute și nefolosite de publicul larg, pentru că populația de pește este aproape inexistentă.
Concesionarea unor astfel de ape nu este deloc scumpă. Iar cu câteva tone de pește, multă atenție și câteva cabane construite unde să poată poposi oamenii, ai putea crea un paradis pentru pescarii amatori.
121. Închirieri de bărci pentru pescuit sportiv
Că tot am discutat puțin mai sus despre pescuitul sportiv, acesta a fost dintotdeauna o activitate fizică extrem de îndrăgită de români.
Chiar și așa, nu credem să fi auzit până acum de posibilitatea de a închiria bărci special dedicate pescuitului, cu care să poți ieși în Marea Neagră sau pe lacurile mari din țara noastră.
Costurile unui astfel de business nu trebuie să fie unele foarte mari. Dacă nu ai de gând să ieși în larg pe vreme capricioasă, nici nu vei avea nevoie de o ambarcațiune cu cabină.
Și chiar dacă nu știi nimic despre pilotat ambarcațiuni sau pescuit, poți angaja un localnic care a făcut asta toată viața lui.
În felul acesta, nu doar că va avea cine să manevreze barca, dar cel mai probabil persoana în cauză va știi și care sunt locurile cele mai prolifice pentru pescuit.
122. Vânzarea de articole pentru pescuit sportiv
Cu toate că ți-ar putea părea că prețul unei lansete de calitate este destul de mare în țara noastră, în realitatea costul achiziției de pe magazinele producătoare din China este unul extrem de accesibil.
Restul reprezintă adaosul comercial al vânzătorului român.
Așadar, de ce nu ai importa și tu undițe, mulinete, gută, ace etc. direct de la producător și să le vinzi – online sau într-un magazin fizic?
123. Ține cursuri de creație pentru copii și/ sau adulți
Cu siguranță și tu îți mai amintești cum erau acele cercuri de copii din orașele reședință de județ unde îți puteai duce copilul pentru a învăța diverse lucruri practice. Modelare de avioane, olărit, cusut, sculptură etc.
În ziua de astăzi, tot mai puține orașe mai dețin astfel de cercuri, cu toate că cererea nu a scăzut. Cu toată tehnologia din jurul lor, dacă au unde, copii tot vor prefera să practice activități în care să își folosească propriile mânuțe.
Și de ce te-ai opri la copii? De ce nu ai oferi astfel de cursuri și pentru adulți?
Olăritul sau pictura, spre exemplu, s-au dovedit a fi activități care reduc considerabil stresul acumulat în timpul orelor de muncă. Noi credem că ai putea găsi persoane interesate inclusiv în rândul celor mari.
Idei de afaceri offline
Cele 56 idei de afaceri ce urmează să fie prezentate în continuare sunt unele care nu necesită neapărat anumite calități în domeniul IT pentru a le putea deschide.
Acestea fiind zise, cu siguranță că dacă ai ceva cunoștințe în marketing online, social media, creare de site-uri etc. te vor ajuta în a-ți promova cu succes business-ul abia creat.
124. Fabrică carcase de telefoane mobile
Îți place să faci ceva cu mâna ta? Ești genul de persoană foarte practică și pricepută în a realiza ceva? De ce nu ai încerca să fabrici carcase pentru telefoanele mobile?
Piața pentru astfel de accesorii este într-o creștere continuă. Nici nu este de mirare, ținând cont de prețurilor noilor dispozitive, care de multe ori depășesc suma de 1000 Euro.
Odată fabricate, carcasele pot fi comercializate pe site-uri precum Etsy, Amazon Handmade sau Fancy sau chiar pe unele locale, cum ar fi OLX, Elefant.ro sau eMag maketplace.
125. Vânzări bazate pe comision
Consideri că ai bune calități sociale și conversaționale? Reușești să captezi atenția persoanelor din jurul tău și să îi determini să facă ceea ce le ceri?
Ei bine, atunci se poate ca un business ideal pentru tine ar fi unul bazat pe comision din vânzări.
Există foarte multe start-up-uri care au nevoie de ajutorul unor astfel de companii, în felul acesta crescându-și vânzările, fără să fie nevoie să angajeze pe cineva dedicat pe partea de vânzări.
Așa că nu vei duce lipsă de clienți cu o astfel de afacere.
126. Închiriază-ți mașina
Destul de multe persoane primesc odată cu job-ul și o mașină de muncă. Din această cauză, vehiculele personale zac nemișcate cu lunile prin parcare.
Dacă și tu ești în aceeași situație, de ce nu îți închiriezi mașina, fapt care îți va aduce și un mic profit?
Există site-uri specializate în așa ceva, care te vor ajuta, dacă asta dorești să faci.
127. House-sitter
Chiar dacă nu putem spune că această idee este una care să îți aducă niște câștiguri considerabile de la o lună la alta, house-sitting-ul devine din ce în ce mai căutat în ziua de astăzi, chiar și în România.
Iar un astfel de business este o excelentă idee de afaceri pentru tineri.
O mulțime de persoane care își părăsesc domiciliul pentru intervale lungi de timp apelează la astfel de servicii, pentru a fi siguri că a lor casă este îngrijită, că au facturile plătite, că florile sunt udate etc.
128. Patentează ceva
Nu trebuie să ai o idee extraordinar de bună pentru a patenta ceva. Este clar că nu vei reinventa roata sau apa caldă, cum ne place nouă românilor să spunem.
Dar nu știi niciodată care dintre ideile tale va fi agreată de către cineva și de unde te vei trezi cu niște bani pentru dreptul de a utiliza invenția ta.
Ia-i exemplul lui Kia Silverbrock, care până în prezent are mai bine de 9800 patente la nivel mondial.
Unele dintre ele i-au adus sume frumușele în conturi, în vreme ce altele, până în momentul de față, sunt total inutile.
129. Lansează-ți o afacere pe roți
Știm că investiția pentru un astfel de business se poate ridica la 20.000 Euro, dar gândește-te la veniturile pe care le-ai putea genera.
Cu siguranță ai observat că în ultima vreme, la toate concertele și evenimentele în aer liber, tot mai multe astfel de afaceri sunt prezente.
Ele comercializează diverse produse: burgeri, cafea, carne la grătar, obiecte hand-made și așa mai departe.
Tot ce trebuie este să vii cu o idee unică și să fii dispus să îți schimbi locația continuu, urmărind locurile de desfășurare al celor mai populare evenimente.
130. Licențiază un produs pe care să îl vinzi
Cu toate că nu este o afacere ce poate fi deschisă peste noapte, genul acesta de business este unul care se va dovedi a fi incredibil de profitabil.
Dacă te uiți prin magazinele mari, vei observa că absolut fiecare produs pe care îl achiziționezi de pe raft, fie el cea mai renumită gamă de suc sau o ciocolată locală, este distribuit de o cu totul altă firmă față de cea producătoare.
Așa cum îți poți imagina, compania în cauză face bani frumoși fiind unicul distribuitor al produsului respectiv din țara noastră.
131. Administrator de bloc
Este drept că pentru a deține funcția de administrator de bloc sau de scară va trebui să faci niște cursuri în acest sens.
Dar apoi vei încasa bani de la fiecare apartament pe care îl administrezi.
Sumele pot ajunge până la 30 sau 50 lei per familie. Astfel că dacă reușești să contractezi unul dintre cartierele nou dezvoltate, unde sunt mai mult de 60 – 70 apartamente, vei avea un venit lunar destul de frumușel.
Iar munca depusă nu va fi deloc una foarte grea și, mai mult, îți va permite să o combini cu una sau două dintre ideile de afaceri mici ce au fost prezentate mai sus.
132. Închiriază-ți apartamentul
Foarte mulți oameni ajung la niște sume lunare interesante din închirierea apartamentelor proprii. Iar aici nu ne referim la genul de închiriere pe un termen îndelungat, ci la varianta în care îți oferi locuința turiștilor.
Cu puțin marketing online și prețuri acceptabile, vei putea atrage vizitatori din toată lumea să stea la tine în regim hotelier. În perioadele în care aceștia vin, poți dormi la prieteni, rude etc.
Există destule site-uri care promovează astfel de servicii. Airbnb, booking.com sau couchsurfing.com sunt doar unele dintre ele.
Nu doar că vei reuși să aduni niște bani în plus, dar vei avea și ocazia de a cunoaște mulți oameni noi, interesanți, pasionați de turism și de plimbări.
133. Croitor personal
Știi senzația aceea când un costum stă incredibil de bine pe tine, iar toată lumea de la un eveniment are ochii ațintiți asupra ta?
Ei bine, lucrul acesta este posibil numai dacă ai o ținută adaptată fizionomiei corpului tău. Cu alte cuvinte, numai dacă respectivul costum a fost modificat de către un croitor.
Cum ținutele formale au fost, sunt și vor fi în continuare la mare căutare, și croitorii vor avea o pâine de mâncat, ca să folosim o expresie românească. Un croitor personal este o variantă adaptată nevoilor din ziua de astăzi.
Respectivul meșter va merge acasă la client, pentru a lua măsurile necesare, urmând ca atunci când ținuta este gata, să o livreze prin curier. În felul acesta se câștigă timp, care este atât de important în prezent, nu-i așa?
134. Deschide o covrigărie
La începutul anilor 2000, aproape că nu mai existau covrigării. Se părea că acest aliment va dispărea complet de pe piața din România.
Însă venind cu rețete noi, umplând aluatul cu gemuri, ciocolate și diverse mezeluri, covrigăriile au cunoscut o renaștere.
În prezent, aproape că nu există intersecție mare care să nu aibă tonete dedicate acestor alimente.
Foarte important înainte de a deschide o astfel de afacere este să testezi foarte bine piața.
Să găsești o locație bună, care să aibă un vad pietonal ridicat este crucial, ținând cont că marja ta de profit nu va fi una foarte mare pentru fiecare produs în parte.
135. Deschide o spălătorie auto
Probabil că știi de ideea unor tineri care s-au gândit să deschidă o franciză de spălătorii auto fără personal și care astăzi valorează câteva milioane de Euro.
Aceștia oferă mai multe linii de spălare automată a automobilelor, șoferii fiind cei care se ocupă de spălare. Singurul angajat este un paznic.
Cu siguranță, dacă îți alegi bine zona, o astfel de idee s-ar transforma într-o afacere de succes.
136. Oferă servicii de curățenie
În mod cert ai tot văzut anunțuri prin care se caută personal pentru curățenie.
Mâna de lucru necalificată este tot mai rară în țara noastră, motiv pentru care o afacere care să ofere servicii de curățenie ar fi un real succes.
Vei putea face contracte atât cu companii mari, dar și cu persoane fizice care nu au timp să se ocupe de casele proprii.
Suntem conștienți că îți va fi foarte greu și ție să găsești oameni pe care să îi angajezi. Dar credem că dacă îți dai toată silința, vei reuși!
137. Recuperarea de date de pe hard
Tot la capitolul reparații electronice, putem enumera un business care să se axeze pe recuperarea de date de pe hard disk-urile stricate sau șterse.
Fie că din greșeală sau din cauza unui defect din fabricație, se întâmplă câteodată ca aceste echipamente efectiv să cedeze.
Iar singura modalitate de a mai recupera ceva din ceea ce era salvat pe ele este să se apeleze la companii care cu asta se ocupă.
Costurile unor astfel de servicii nu sunt deloc unele de ignorat.
138. Agenție de modeling
Nevoia de modele este tot mai mare, în special în prezent când publicitatea se realizează pe atât de multe canale media – televizor, internet, rețele de socializare etc.
Așa că deschiderea unei agenții de modeling ar putea fi o idee de afacere profitabilă.
139. Broker imobiliar
Consideri că ai bune calități conversaționale? Reușești să determini persoane din jurul tău să ia anumite decizii? Atunci se poate ca o afacere în domeniul imobiliar să fie ideală pentru tine.
Principalul serviciu pe care îl vei oferi va fi acela de a intermedia achiziția sau vânzarea de locuințe, contra unor comisioane. Cu cât prețul este mai mare, cu atât și suma încasată de tine va fi mai bună.
Dacă dorești să afli niște sfaturi despre piața imobiliară, o poți face vizitând această pagină. Găsești aici 30 ponturi extrem de utile.
140. Broker imobiliar
Consideri că ai bune calități conversaționale? Reușești să determini persoane din jurul tău să ia anumite decizii? Atunci se poate ca o afacere în domeniul imobiliar să fie ideală pentru tine.
Principalul serviciu pe care îl vei oferi va fi acela de a intermedia achiziția sau vânzarea de locuințe, contra unor comisioane. Cu cât prețul este mai mare, cu atât și suma încasată de tine va fi mai bună.
Dacă dorești să afli niște sfaturi despre piața imobiliară, o poți face vizitând această pagină. Găsești aici 30 ponturi extrem de utile.
141. Evaluează imobile
Înainte de a cumpăra o locuință prin credit ipotecar, aceasta trebuie să fie evaluată de către un evaluator specializat.
Respectiva persoană vine, se uită la locație, la stadiul construcției și decide care ar fi prețul corect al imobilului respectiv. Contra unui comision, firește.
Pentru a deveni evaluator imobiliar trebuie să te înscrii în Asociația Națională a Evaluatorilor Autorizați din România (ANEVAR), să achiți o taxă, să susții un examen și să îți faci o asigurare personală.
142. Lansează o spălătorie de haine
Toată lumea poartă haine. Indiferent de zeul la care ne rugăm, de orașul în care trăim sau de puterea financiară a fiecăruia dintre noi, orice persoană rațională va purta haine atunci când va ieși din casă.
Ei bine, toate lucrurile pe care le avem pe noi trebuie, mai devreme sau mai târziu, să fie spălate.
Dacă în trecut, românii își spălau hainele acasă, în prezent, unii încep să se orienteze către spălătorii private.
Și tu poți pune în aplicare o astfel de idee de afaceri. Investiția inițială nu va depăși 10.000 Euro.
Partea cea mai importantă este să îți alegi o locația avantajoasă. Spre exemplu, deschide-ți prăvălia în apropierea campusurilor studențești sau a blocurilor cu multe garsoniere.
143. Călcătorie
Dacă de spălat haine mai ne facem timp, de călcat rufele uscate chiar nu mai avem. Există persoane care își dedică o zi din săptămână în care, preț de 3 sau 4 ore, nu fac altceva decât să calce hainele din șifonier.
Pe de altă parte, există și cazuri (cum este și cel al persoanei care scrie acest articol) în care indivizii renunță cu totul la a-și călca rufele și le poartă exact așa cum se usucă.
Ca o soluție pentru cei ce se confruntă cu această problemă, îți poți deschide o afacere de succes care să ofere servicii de călcătorie. Nu îți trebuie decât câțiva angajați, un mic birou și niște fiare de călcat profesionale.
144. Afacere în domeniul reciclării
Cu siguranță ai observat cum în jurul tău gunoiul nu este aproape deloc colectat selectiv. Ei bine, de ce să nu dai curs unei idei de afaceri în domeniul reciclării?
Nu ne referim aici la a-ți deschide o centrală de transformat plasticul în fulgi care apoi sunt simplu de valorificat. Deși dacă dispui de banii necesari, o poți face, desigur.
Noi ne gândim că ai putea, spre exemplu, să îți achiziționezi o platformă de transport și să mergi să colectezi toate sticlele de plastic din scările de bloc unde observi că nu există implementat încă un program ecologic.
Apoi mergi și vinzi plasticele către centrele de colectare. Ce rezultă? Un profit, firește.
145. Îngrijirea piscinelor
Este drept că lansarea unei idei bune de afaceri în domeniul îngrijirii piscinelor ar putea fi privită ca una destul de neinspirată în țara noastră.
Asta din cauza temperaturilor, care nu permit utilizarea piscinelor exterioare decât 5 sau maxim 6 luni pe an.
Cu toate acestea, ceea ce mulți nu realizează este că, chiar dacă nu sunt folosite, piscinele tot trebuie întreținute, inclusiv în perioada iernii.
Curățarea, acoperirea lor, determinarea și reechilibrarea PH-ului, curățarea filtrelor – toate aceste activități îți vor genera profituri.
Ca să nu mai vorbim de faptul că vei avea acces în cele mai frumoase locuințe din orașul tău – un plus pentru cei pasionați de arhitecturi deosebite.
146. Deszăpezirea în orașele mari
Mai ții minte cât de tare iubeai iarna atunci când erai mic? Tot ce îți doreai mai mult în sezonul alb era să ningă atât de puternic încât să se înzăpezească drumurile suficient de mult pentru a nu mai putea merge la școală.
Dar mai știi că, pe cât de bucuros erai tu, pe atât de nefericiți erau ai tăi părinți?
Ei știau că toată pătura aia albă trebuia dată la o parte de pe mașini, din parcare, din fața roților, pentru că nimeni nu făcea treaba asta în locul lor.
Lucrurile sunt la fel și în ziua de astăzi. Străzile principale sunt deszăpezite primele, apoi urmează arterele secundare, iar parcările blocurilor și aleile sunt lăsate la voia întâmplării de către autorități.
Tu ai putea profita de această situație și ai putea face ceva bani în sezonul alb.
Nu ai nevoie decât de un aparat de deszăpezit care poate fi cumpărat de la orice magazin de bricolaj. Știi despre ce vorbim – acel dispozitiv care seamănă cu o mașină de tuns iarba și care aruncă zăpada în lateral. Și, desigur, de o lopată.
Contra unui cost, ai putea curăța de zăpada spațiile persoanelor ceva mai ocupate, care efectiv nu au timp de așa ceva.
147. Comercializează straie populare
Chiar dacă se poate să sune a glumă, dar straiele populare tradiționale sunt, din nou, la tot mai mare căutare.
În ziua de astăzi, când suntem înconjurați de produse chinezești la tot pasul, tot mai mulți români își doresc să fie mai aproape de tradiția populară. Astfel că ei caută haine tradiționale autentice, atât vechi, cât și noi.
Este drept că nu va fi ușor să găsești persoane care mai știu să țeasă la război și să facă râuri colorate pe iile tradiționale. Cum de altfel va fi destul de greu să dai de bătrâni care mai au astfel de articole rămase din moși-strămoși.
Dar merită încercat. Cu un site bun de prezentare, sigur cererea va fi una care te va surprinde în bine.
148. Cumpărarea și vânzarea de mașini
Cu siguranță ești la curent cu tactica de a cumpăra mașini din țări vestice, precum Germania, Franța, Belgia, pentru că sunt mult mai ieftine față de ale noastre și vin cu mai puține defecțiuni tehnice.
Dar la ce poate că nu te-ai gândit este că poți dezvolta adevărate idei de afaceri de succes 2024 din așa ceva.
Îți trebuie mult timp și atenție la detalii, până când găsești automobile care să se prezinte în stare bună. Le cumperi, le aduci în țară, adaugi 1000 sau 2000 Euro la preț și le vinzi, generând profituri.
O altă tactică pe care o poți folosi este să urmărești site-urile de licitații.
Multe mașini care sunt achiziționate prin credite auto ajung să fie scoase la licitație din cauză că proprietarul nu își mai poate achita ratele.
Nu toate, dar multe dintre ele vor avea prețuri mai mici decât ai găsi pe piață, lăsându-ți și ție loc să câștigi niște bani la revânzarea lor.
149. Consilier pentru afaceri mici
Chiar dacă intră tot la categoria de consilier, ne-am gândit să prezentăm această idee de afaceri online separat, pentru că este una cu un potențial foarte mare.
Multe business-uri, cu toate că ar putea fi unele de succes, nu se bucură de rezultate pozitive din cauză cu nu au site-ul organizat cum trebuie.
Dacă ești un expert în marketing sau pe partea de SEO, poți consilia astfel de companii și le poți crește cifra de afaceri, traficul, interesul vizitatorilor prin reorganizarea paginii principale și a celei de vânzări. Desigur, contra cost.
150. Vânzarea de asigurări
Asigurările pot fi de mai multe feluri: de sănătate, de călătorie, auto, imobiliare, obligatorii, de tip casco etc.
Dacă ai mulți prieteni și te învârți prin niște cercuri cu oameni ceva mai potenți din punct de vedere financiar, atunci te-ai putea gândi la o afacere în domeniul asigurărilor.
Pentru fiecare poliță pe care o vei încheia, vei primi un comision, mai mic sau mai mare, în funcție de tipul de asigurare pe care l-ai generat. Noi considerăm că un astfel de side-business poate deveni unul destul de bănos.
151. Servicii de dezinsecție
Orice punct de lucru are nevoie de o dezinsecție și/ sau dezinfecție odată la ceva luni, pentru a putea servi clienții. De asemenea, și administrațiile de bloc au nevoie de astfel de servicii.
Cererea pentru companiile specializate în eradicarea micilor insecte care ne deranjează pe toți a explodat odată cu pandemia de COVID-19.
Așadar, considerăm de bun augur deschiderea unei astfel de afacere 2024.
152. Servicii de animatori evenimente
Petrecerile copiilor nu mai sunt cum erau odată. În ziua de astăzi ai nevoie de clovni, prințese, cavaleri care să vină și să facă atmosferă la onomastica celor mici.
Dacă nu crezi că ți-ar sta bine în armură, poți contacta companii care să îți ofere astfel de servicii.
Lansarea unei idei de afaceri în acest domeniu nu necesită investiții foarte mari. Un site bine pus la punct, doi angajați, câteva costume ce pot fi achiziționate și online și ești gata să distrezi copiii clienților.
Chiar dacă nu dispui în momentul de față de fondurile necesare, poți apela la un împrumut, prin intermediul paginii noastre.
153. Dă naștere unei linii de bere artizanală
Același lucru pe care l-am spus despre prăjituri se aplică și berii. Există persoane care s-au săturat să bea aceeași bere pe care o găsesc în comerț și caută gusturi din ce în ce mai diferite și rafinate.
Aici intră în scenă cei care produc bere artizanală.
Aceasta poate veni cu diverse arome, care mai de care mai diferite: zmeură, măr, afine etc. O poveste de succes în acest domeniu este cea a băieților care au creat berea Zăganul.
Poate te inspiri din experiențele lor și dai naștere liniei tale proprii de băuturi.
154. Tabere de creație
Vrei să îți trimiți copilul într-o tabără mai deosebită și nu ai unde? Ce ar fi dacă ți-ai deschide o tabără de creație, pentru părinții care se lovesc de aceeași dilemă ca și tine.
Acolo, cei mici pot învăța să cânte, să picteze, să sculpteze și alte astfel de arte.
Nu trebuie să deții locația. Închiriezi o cabană cu totul, vorbești cu niște profesori de arte plastice să vină cu partea didactică și uite cum dai naștere unei idei de afaceri de succes.
155. Lansează o afacere cu un bar mobil
Această idee de afacere se leagă cumva de cea prezentată mai devreme, dar duce serviciile de bartending către o altă sferă, aceea a nunților.
Deja cei care organizează nunți în ziua de astăzi vor să aibă evenimente din ce în ce mai deosebite, care să rămână în amintirea invitaților drept cea mai spectaculoasă seară pe care au trăit-o.
Astfel au luat naștere acele baruri mobile. Dar ce sunt ele, mai exact?
Sunt niște buticuri de mici dimensiuni, care pot fi mutate de la un restaurant la altul și unde persoane cu experiență dau naștere unor cocktail-uri de neuitat.
De multe ori, saloanele de evenimente nu au barmani profesioniști angajați, motiv pentru care cererea de baruri mobile este tot mai mare în ultima vreme.
156. Lansează-ți un photobooth
Că tot veni vorba de nunți, iată o altă afacere ce poate fi lansată cu bani puțini: un photobooth.
Nu ai nevoie decât de un aparat foto profesionist, de o tabletă care să acționeze ca o oglindă, un printer de fotografii, un ecran verde și multe articole de recuzită.
Prin intermediul lor vei putea crea amintiri de neuitat atât mirilor, cât și tuturor invitaților de la nuntă.
Mai nou, astfel de servicii sunt solicitate inclusiv la majorate, la zile de naștere ale copiilor, la serbări școlare și pentru multe alte evenimente.
157. Cafenea
Știm că ideea de a deschide o cafenea poate că te sperie, atunci când te gândești că trebuie să te bați cu branduri de renume, cum ar fi Starbucks.
Dar să știi că foarte multe persoane preferă să nu stea la coadă 10 minute pentru a plăti 20 lei pe o cafea.
Mulți dintre noi vrem ca această licoare magică să fie gata cât mai repede și să nu coste mai mult de 10 lei.
Așa că, dacă găsești o locație bună și un distribuitor de boabe de cafea de calitate, nu are cum să nu îți meargă o afacere în domeniul cafelei.
158. Cumpără o licență 5 to Go
Dacă locuiești într-un oraș mare, cu siguranță ai văzut acele mici magazine de cafea numite 5 to Go.
Ideea a pornit de la niște români, care s-au gândit să ofere publicului o băutură energizantă de bună calitate, la prețul unic de 5 lei.
Cum afacerea le mergea foarte bine, au decis să o ofere în franciză, iar restul e istorie.
Cu toate că nu avem cifre oficiale, din informațiile de pe internet am descoperit că pentru a deschide o astfel de cafenea perfect funcțională, nu ai nevoie de mai mult de 15.000 – 20.000 Euro.
Mai departe, care este marja ta de profit, cât trebuie să vinzi pentru a-ți amortiza investiția rămâne să calculezi tu.
Noi credem, totuși, că un astfel de business este profitabil, altfel nu ar fi luat așa mare amploare.
159. Ceainărie
Cu toate că moda ceainăriilor pare să fi apus comparativ cu ce se întâmpla în orașele mari acum 10 ani, tot vei mai găsi persoane care ar fi interesate să bea o infuzie de plante cu gusturi foarte aromate și diferite de cele întâlnite în supermarket-uri.
În principiu, costul pentru deschiderea unei ceainării nu ar trebui să fie unul mare, dar este foarte important să găsești un importator bun de plante.
160. Butic cu înghețată
Cine nu iubește înghețata, într-o zi călduroasă de vară?
Ei bine, chiar dacă un business în acest domeniu nu va funcționa foarte bine în perioada rece, odată cu venirea primăverii și până la finalul sezonului estival, clienții vor fi extrem de numeroși.
Înainte de a-ți deschide un magazin, va trebui totuși să vii cu ceva nou. Fie niște arome mai trăsnite (recent au apărut înghețate cu ardei iute sau chiar și cu gust de sarmale), fie o textură mai diferită.
Totodată, este extrem de important unde îți amplasezi buticul. Poate un parteneriat cu persoane care dețin plaje private sau piscine te-ar putea ajuta să atragi mai mulți clienți.
161. Firmă de import-export
În ziua și economia în care trăim, populația are nevoie de o cantitate imensă de produse.
Cum fabricile din țara noastră de mult nu mai fac față cererii, mare parte din necesarul populației este acoperit de produse de import.
Cu toate că aproape toate ramurile sunt acoperite, dacă îți bați capul suficient de mult, nu se poate să nu găsești sectoare unde să poți veni cu îmbunătățiri.
Fie să imporți produse mai ieftine, fie de mai bună calitate față de cele existente pe piață. Cert este că întotdeauna va fi loc de noi afaceri în domeniul import-export.
162. Parcuri de aventură
Cum părinții sunt sătui ca ai lor copii să stea toată ziua în casă și să se joace pe computer sau smartphone, prin intermediul unei idei de afaceri în domeniul parcurilor de aventură le-ai putea fi de un real ajutor.
Într-o pădure din jurul orașelor mari, leagă câteva frânghii, construiește niște poduri care să conecteze copacii între ei, inventează câteva sectoare de escaladă etc.
În felul acesta, vei reuși să distrezi copiii pentru câteva ore în aer curat făcând mișcare (atât de benefică pentru sănătatea lor), timp în care părinții lor vor putea și ei să se bucure de un mic răgaz.
Este o situație de win-win pentru toată lumea implicată.
163. Lansează-ți o firmă pentru renovări
Cu toții avem nevoie, mai devreme sau mai târziu, să ne renovăm locuințele. Și cu toții ne lovim de fiecare dată de aceeași problemă: nu găsim oameni care să lucreze bine și cu simț de răspundere.
Iată de ce, dacă ești serios și dai de persoane atente pe care să le angajezi, vei reuși să ai mulți clienți dornici să le renovezi casele și apartamentele.
164. Devino expert în renovarea subsolurilor
Renovarea subsolurilor poate fi extrem de dificilă. Ai nevoie de materiale impermeabile, câteodată este necesară chiar montarea de diverse tuburi de drenare, care să capteze eventualele infiltrații ș.a.m.d.
Iată de ce nu sunt mulți cei care fac treabă bună atunci când sunt chemați să repare sau să renoveze astfel de încăperi și de ce tu ai putea avea un avantaj în fața competiției dacă devii expert în așa ceva.
165. Curățătorie de covoare și/ sau mochete
Deja spălarea covoarelor la spălătoriile auto a devenit o banalitate.
Din păcate, dacă ai un covor sau o mochetă de ceva mai bună calitate, nu poți avea încredere în angajați acelui car wash că vor avea grijă să scoată atent toate petele, fără să strice materialul.
Iată cum îți poți face tu loc cu un serviciu care să ofere curățare profesională a unor astfel de accesorii.
Nu îți trebuie decât o mașină, pentru a ridica obiectele din casa clientului, un aspirator puternic și câteva persoane care să se ocupe de spălarea efectivă, cu detergenți eco.
Desigur, dacă ai fonduri inițiale ceva mai mari, vei putea achiziționa un aparat profesionist care să efectueze spălarea. În mod cert, clienții nu vor ezita să apară.
166. Grădiniță privată
Cum educația de stat în țara noastră are tot mai mult de suferit din cauza deciziilor care sunt luate în lumea politică, serviciile private din sectorul educației au doar de câștigat.
Astfel, în ultimii ani, grădinițele private s-au dezvoltat incredibil de mult, iar trendul pare să fie unul îndreptat tot spre ele.
Investițiile într-o astfel de idee de afaceri sunt unele mari. Ai nevoie de bucătărie, spațiu de joacă, loc de dormit etc.
Dar odată ce vei fi finalizat toate lucrările de amenajare a spațiului și vei începe să încasezi bani, vei vedea că toată treaba este foarte profitabilă.
167. Programe de afterschool
Trebuie să recunoaștem că în ziua de astăzi, oamenii nu mai au la fel de mult timp cum aveau pe vremea când eram noi copii.
Astfel se întâmplă ca de cele mai multe ori ne trezim că nu avem ce să facem cu copiii de la ora 12 – 13, de când termină ei orele și până la 19, când ajungem noi acasă de la muncă.
Pentru mulți, unica soluție sunt programele de afterschool.
Ce se întâmplă mai exact într-un afterschool? Păi cei mici învață să socializeze cu alte persoane, își fac temele, se joacă cu alți copii și petrec timpul într-un cadru organizat.
Cel mai important, cei mici sunt în siguranță. Iar pentru toate aceste avantaje, părinții trebuie să achite o anumită taxă lunară – de aici vine profitul tău.
cum s-au înfiripat bazele acestei idei de afaceri în gândul nostru.
Mecanica velo este una destul de simplă, componentele nu sunt foarte scumpe sau complicate, iar cum specialiștii sunt puțini, tarifele pentru repararea de biciclete nu sunt deloc unele mici.
Mai mult decât atât, în anii trecuți, Primăria București a demerat un program prin care oferea locuitorilor capitalei un voucher bicicletă.
Toate modelele velo achiziționate astfel, vor avea nevoie de service, la un moment dat. Aici vei interveni tu, cu acest business profitabil.
168. Service pentru biciclete
Cu siguranță ai observat că numărul de biciclete crește constant în orașele mari. Acestea reprezintă o modalitate rapidă și sănătoasă de a ajunge din punctul A în punctul B.
Din păcate, starea drumurilor la noi este așa cum o știm cu toții, iar vehiculele tind să se defecteze destul de repede.
Este lesne de înțeles cum s-au înfiripat bazele acestei idei de afaceri în gândul nostru.
Mecanica velo este una destul de simplă, componentele nu sunt foarte scumpe sau complicate, iar cum specialiștii sunt puțini, tarifele pentru repararea de biciclete nu sunt deloc unele mici.
Mai mult decât atât, în anii trecuți, Primăria București a demerat un program prin care oferea locuitorilor capitalei un voucher bicicletă.
Toate modelele velo achiziționate astfel, vor avea nevoie de service, la un moment dat. Aici vei interveni tu, cu acest business profitabil.
169. Servicii de rezolvare a unor diverse sarcini
Să zicem că mașina trebuie spălată, cauciucurile schimbate sau ridicarea personală a unui colet dintr-o anumită locație, dar lumea nu are timp de toate acestea.
De ce să nu apeleze la un serviciu inventat de tine, care se ocupă fix cu rezolvarea unor astfel de comisioane (errands, cum le spun americanii)?
Practic, îți lansezi o firmă care facturează serviciile per oră. Iar oamenii te contactează atunci când au nevoie să te ocupi de o anumită speță, plătindu-ți o sumă standard pentru numărul de ore pe care îl petreci ajutându-i.
Este atât de simplu.
170. Scriitor de arbore genealogic
Cui nu i-ar plăcea să știe exact cine erau stră-stră-străbunicii lor? Poate că te înrudești cu Ștefan cel Mare sau ai avut un unchi care a deținut cea mai mare suprafață de pădure din Transilvania.
Dar pentru a face aceste cercetări, ai nevoie de o mulțime de ore petrecute pe la Arhivele Naționale, timp de care în mod cert nu dispui.
Așa că ai putea apela la un individ care să facă asta pentru tine, contra unei sume de bani, desigur. Iată cum poți da curs acestei idei de afaceri.
171. Minigolf
În statele vestice există întregi parcuri de distracții dedicate minigolf-ului. La noi suntem obișnuiți cu acele mici terenuri, cu trei găuri și câteva dealuri.
De ce nu ai încerca să vii cu o idee de afacere nouă?
Automatizări care să îți ia mingea și să o transporte câțiva metri mai departe. Găuri care odată la câteva secunde se blochează, punând la încercare atenția jucătorului. Lifturi care să preia mingea și să o ducă la un alt nivel.
Astfel de invenții te-ar face unic pe piață și, automat, terenul va fi mai atrăgător pentru public. Echipamentul necesar poate fi achiziționat din magazine online.
172. Înființează un local specializat în vinuri
Vinul de calitate a fost dintotdeauna apreciat. Cu toate acestea, încă nu sunt foarte multe localuri în țara noastră care să fie specializate în această licoare magică.
Așa că, de ce nu ai da tu curs unei astfel de idei de afaceri pentru tineri?
Pentru promovare, organizează seri de degustare a vinului, în care clienții să poată veni și să ia parte la un mini-curs ținut de un somelier cu experiență.
Acesta le poate spune participanților cum se degustă un vin și cum se identifică principalele arome.
Desigur, la final, participanții vor putea achiziționa câteva sticle din vinurile testate, rezultând profituri pentru tine.
173. Ține cursuri de marketing
Dacă observi că te descurci cu partea de consultanță, de ce nu ai ține cursuri de marketing?
Oamenii sunt tot mai interesați în ziua de astăzi să acumuleze cât mai multe informații care să îi ajute în planurile viitoare.
Ca să nu mai vorbim de faptul că tot ce ține de auto-dezvoltare a explodat în ultima vreme – cursuri, cărți etc.
174. Reprezentant de vânzări independent
Foarte multe idei de afaceri profitabile ori ba, au nevoie de un reprezentant de vânzări care să îi ajute în creșterea cifrelor.
Dar nu sunt mulți cei care ar dori efectiv să angajeze o persoană în acest sens. Aici poți interveni tu.
Creează-ț o afacere care să ofere servicii de reprezentant vânzări, în colaborare, fără să ceri bani în avans.
În schimb, remunerația să îți vină ca procent din articolele vândute (unul destul de ridicat). Va fi o situația win-win. Clientul vinde produse, în vreme ce tu faci bani din promovarea lor.
175. Serviciu de curățare a burlanelor
Cei care stau la casă știu foarte bine ce înseamnă curățarea unor burlane. Urcarea pe scări înalte, desfundarea tuburilor de mizeria acumulată de-a lungul lunilor și lucru la înălțime.
Iată de ce, nu de puține ori, burlanele ajung să fie complet obturate, pierzându-și rolul. Tu ai putea rezolva această problemă prin punerea în practică a unei idei afaceri în 2024 dedicate acestui domeniu.
176. Montator de tapet
Dacă în trecut rolul tapetului era mai mult de a ascunde imperfecțiunile pe care le aveau pereții caselor, iar modelele erau extrem de limitate, în prezent lucrurile sunt total diferite.
Există sute de variante din care poți alege, unele dintre fiind adevărate opere de artă.
Problema este că montarea tapetului nu este deloc ușoară și, dacă nu ai experiență, de multe ori vor rămâne mici imperfecțiuni care ar putea strica design-ul general.
Iată de ce un expert în domeniu va fi extrem de solicitat și deloc ieftin.
177. Life coaching
Iată o idee de afacere extrem de interesantă și căutată de către cei ce fac parte din segmentul de vârstă numit „millennials” – cei născuți între 1981 și 1996.
Mulți dintre acești oameni au în prezent salarii foarte mari, în industrii inovative cum ar fi IT, automatizări, știința calculatoarelor etc.
Din păcate, tot ei sunt și cei care au din ce în ce mai multe probleme cu starea mentală. Sunt depresivi, singuratici și nu reușesc să își găsească rolul în viață, în ciuda sumelor mari de bani încasate.
Pentru ei, și nu numai, un life coach le-ar putea schimba total viața.
Un astfel de „antrenor” determină care sunt obiectivele reale ale clienților lui și vine cu o cale de urmat pentru atingerea acelor ținte.
Iar aici nu ne referim la obiective profesionale, ci personale – să fie mai comunicativi, să aibă mai mulți prieteni, să fie mai activi etc.
178. Tranzacționează bărci second-hand
Mai sus am prezentat o idee de afaceri 2024 cu bani puțini prin care câștigi sume frumușele din achiziționarea unor mașini din statele vestice și vinderea lor la prețuri mai mari în România.
De ce nu ai încerca ceva asemănător în domeniul acvatic?
Te-ar putea surprinde cererea. Nu doar cei care stau la mare vor dori un astfel de vehicul, ci și cei din localitățile cu deschidere la Dunăre.
Iar în state cu tradiție în domeniul acvatic, prețul de achiziție al unei ambarcațiuni va fi mult mai mic decât la noi.
179. Deschide-ți o plajă privată
Pentru a putea să îți deschizi propria plajă, va fi nevoie să depui un dosar la Apele Române Dobrogea Litoral și să partipi la licitațiile ce se vor ține pentru diverse petece de plajă.
Apoi, odată câștigată licitația, este timpul pentru amenajare. Gândește-te la ceva autentic și, cu siguranță, clienții se vor înghesui să prindă razele soarelui din amplasamentul tău.
180. Firmă de instalații interioare
În prezent, tot mai puțini oameni aleg să își piardă timpul pentru a-și schimba singuri o baterie, o toaletă sau o cadă, iar mare parte a noastră alegem să apelăm la firme specializate care să ne ajute cu astfel de proiecte.
Dacă te pricepi, de ce nu ți-ai deschide chiar tu o astfel de societate?
Concluzii
Iată, deci, 180 idei de afaceri 2024, ce sunt ușor de pus în practică.
Așa cum a fost amintit și mai devreme, toate sunt de actualitate și după cum ai citit și singur, multe sunt afaceri online, astfel că pentru a le pune în practică nu ai nevoie decât de un calculator și, desigur, de cunoștințe în domeniul în care dorești să activezi.
Nu ne rămâne decât să îți urăm succes și să îți amintim că, dacă ești în căutarea unor surse de finanțare, poți oricând apela la pagina noastră dedicată creditelor și să te interesezi acolo în legătură cu una dintre formele de împrumut care ți s-ar potrivi.