in ce sa investesti

În ce să investești și, mai ales, să nu investești bani în 2024

  • 8 iulie 2024
  • 34 min de citit
  • Read Icon Vizualizări: 60635

Dorești să ai un venit pasiv, dar nu știi în ce să investești bani?

Ei bine, ai ajuns în locul potrivit.

Despre idei de investiții am tot discutat pe Financer.ro în pagini precum:

și multe altele…

Aici, însă, vrem să abordăm puțin diferit lucrurile.

Mai exact, vrem să îți prezentăm în ce să nu investești bani în 2024, în special dacă ești la început de drum sau dacă nu stăpânești prea bine domeniile ce urmează să fie enumerate mai jos.

Astfel, în acest articol îți vom prezenta care ar fi cele 11 idei în care să nu investești fără o amplă analiză a pieței și o studiere atentă a plasamentelor respective.

Așadar, fără alte cuvinte de introducere, iată ce subiecte vom analiza în continuare:

Acțiuni

in ce sa investesti

Foarte mulți investitori începători aleg să își lanseze portofoliul investițional prin achiziția de acțiuni, încercând să speculeze anumite momente propice din piață.

Însă sfatul nostru ar fi să stai cât se poate de departe de astfel de instrumente dacă nu le-ai studiat foarte atent în prealabil.

De ce zicem asta? Pentru că există situații în care, din diverse motive, valoarea anumitor acțiuni a scăzut extrem de tare într-un interval foarte scurt de timp, generând, automat, pierderi masive de bani.

Vezi ce s-a întâmplat cu Bursa de Valori București atunci când Guvernul a votat introducerea așa-numitei „taxe pe lăcomie” la finele anului 2018.

Iată de ce nu ne miră studiile care ne arată că între 70 și 80 % din investitorii fără experiență ce aleg să meargă pe mâna acțiunilor pierd bani, cam 10 % abia dacă reușesc să fie pe 0 și puțin peste 10 % reușesc să aibă și câștiguri.

Așadar, dacă nu știi cum să investești în acțiuni, ar fi bine să stai departe de ele.

Soluția propusă de noi

Dacă, totuși, te atrage domeniul și dorești să adaugi acțiuni la portofoliul tău, atunci ar fi bine să începi să te educi.

Poți începe chiar de pe site-ul nostru, unde vei găsi un ghid foarte util care te va învăța cum să investești în acțiuni atunci când nu ai experiență.

Nu te opri din învățat până când nu simți că poți răspunde fără să trebuiască să cauți prea mult la următoarele întrebări:

  • Cu ce se ocupă compania al căror acțiuni urmează să fie achiziționate de către tine?

  • Cum face bani societatea în cauză?

  • Cât este PER sau P/E (coeficientul de capitalizare bursieră)?

  • Cât este P/BV (price to book value) al unei acțiuni?

  • Cât este câștigul net pe acțiune?

  • Care este valoarea DIVY (dividend Yield – randamentul dividendului)?

  • Cam care ar fi așteptările acțiunilor rezultate dintr-o analiză conservativă pe următorii 5 sau 10 ani?

Sigur, mai sunt și alte aspecte de care trebuie să ții cont, cum ar fi domeniul de activitate al companiei, dacă au o conducere stabilă sau nu, dacă cei din conducere pot influența prin comportamentul lor prețul acțiunilor (vezi Elon Musk) ș.a.m.d.

eToro – cea mai bună platformă pentru a face investiții în acțiuni

După ce ai studiat partea teoretică, este vremea să treci la partea practică. Și cum mai bine să vezi dacă reușești să apreciezi corect momentele de creștere sau scădere dacă nu prin intermediul unui cont demo.

eToro este, credem noi, cea mai potrivită platformă în acest sens.

Nu doar că vin cu un cont demo cu 100.000 USD pe care îi poți folosi după bunul plac, dar au și o mulțime de avantaje pentru cei ce se află la început de drum în construirea unui portofoliu investițional:

  • Au taxe de brokeraj 0, indiferent dacă investești pe termen lung sau scurt
  • Ai 5000+ opțiuni în ce poți investi bani
  • Vine cu funcții revoluționare foarte utile începătorilor, cum ar fi Social Trading și Copy Trading
  • Poți tranzacționa și acțiuni fracționare, sau doar părți din acțiuni
  • Acțiunile întregi pe care le cumperi ajungi să le deții tu

Începe tranzacționarea acțiunilor cu eToro Capitalul tău este în pericol. Se aplică alte taxe. Pentru mai multe informații, vizitează etoro.com/trading/fees.

Forex

in ce pot investi bani

Credem că deja te-ai plictisit de câte ori ai văzut reclame de genul „Nu știi în ce să investești bani? O casnică poate câștiga până la 5000 USD pe lună din Forex. Haide și tu în echipa noastră!”.

De-ar fi atât de simplu, toți am fi milionari, nu? Dar, din păcate, așa cum suntem siguri că deja ți-ai dat seama fără să îți zicem noi, aceste anunțuri nu sunt altceva decât niște falsuri grosolane, care au ca singur scop promovarea de servicii și aplicații de tranzacționare dubioase.

Nimeni nu neagă posibilitatea de a genera profituri pe piața Forex. Însă, la fel ca și în cazul acțiunilor, până la 85 % dintre cei ce sunt la început de drum și aleg acest produs ajung să piardă bani și peste 80 % din traderii noi renunță în maxim doi ani de la lansarea portofoliului.

Forex vine de la derivarea termenilor FOReign EXchange, adică nu reprezintă altceva decât piața valutară.

Cum funcționează? În termeni simplii, cumperi o monedă folosind o alta când estimezi că prețul va crește și vinzi când crezi că acesta va scădea.

Aici găsești un ghid introductiv despre investițiile Forex

Pentru a putea tranzacționa pe piața Forex ai nevoie de un cont pe o platformă de investiții care îți oferă acces la CFD-uri cu funcție de levier. În felul acesta, investind 100 USD cu un levier de 1:30 poți cumpăra valută în valoare de 3000 USD.

Astfel, chiar și o scădere de un cent a valutei care te interesează va avea un efect semnificativ asupra investiției pe care o faci.

Soluția propusă de noi

Credem că deja îți vei da seama singur care ar fi sfatul nostru înainte de a te apuca să bagi bani în Forex, nu? Să studiezi și să înveți cum să investești pentru a nu risca să îți pierzi agoniseala.

Din analizele pe care le-am făcut, se pare că ai nevoie de cel puțin 2 ani de învățare pentru a-ți putea crea propria strategie, iar apoi încă de unul sau doi pentru a o perfecta.

Cel mai adesea, după 3-5 ani de simulări vei putea fi gata pentru a genera ceva profituri lunare.

XTB – alegerea celor ce vor să facă cele mai bune investiții Forex

Singura modalitate prin care vei putea învăța în ce să investești banii pe piața Forex este prin practică.

Din nou te sfătuim ca această practică să fie făcută pe un cont demo, dar de data aceasta recomandăm XTB ca platforma ideală.

De ce spunem asta? Pentru că, în ceea ce privește piața Forex, te poți bucura de:

  • Spread min. 0.5 pips sau 0.1 pips + 3.5 Eur per lot pentru tranzacțiile Forex, printre cele mai mici de pe piață
  • 57 perechi valutare din care poți alege
  • Taxe 0 la retragerea de bani din cont, pentru sume mai mari de 100 Eur
  • Platformă intuitivă și ușor de utilizat inclusiv de pe telefonul mobil, astfel încât să poți fi mereu conectat cu piața

Deschide-ți un cont XTB și învață cum să investești în Forex

Criptomonede

in ce sa investesti banii

În ultimii ani, criptomonedele au devenit instrumentul investițional preferat al conaționalilor noștri.

Un studiu realizat la jumătatea anului 2022 arăta că numărul românilor ce tranzacționează monede virtuale depășește 1 milion, iar valoarea totală a deținerilor depășea atunci 400 milioane Eur.

Ori, cum din 2022 și până acum valoarea criptomonedelor a crescut considerabil, credem că cifra prezentată în studiu a crescut și ea măcar cu 30-40 %, dar asta este doar o speculație a noastră.

Iar aceasta este doar una dintre sutele sau miile de povești de succes despre care tot auzi atunci când vine vorba de monede virtuale. Ca atare, nu ne-ar mira deloc dacă ne-ai zice că ți s-a oferit deja sfatul „Nu știi în ce să investești? Cumpără criptomonede și îți dublezi suma cu care intri în câteva luni”.

Din păcate, reversul monedei nu ți-l prezintă nimeni. Faptul că aproape 90 % din cei ce fac crypto trading ajung să piardă, în medie, 36 % din valoarea contului și că 75 % din aceștia renunță, în pierdere, după doi ani.

Sigur, aici vorbim de trading, nu neapărat de ideea de a investi niște sume de bani într-o anumită monedă și de a aștepta, câteodată ani, ca aceasta să se aprecieze.

Dar totuși, trebuie să reținem că pentru fiecare poveste de succes există și multe alte eșecuri care nu fac deliciul presei sau al rețelelor sociale și, astfel, rămân necunoscute.

Criptomonedele sunt foarte volatile și nu de puține ori am putut vedea fluctuații de 15 – 20 % de la o zi la alta. Imaginează-ți să investești 10.000 lei și să vezi că într-o singură zi s-au șters din contul tău 2.000 lei. Nu e deloc ușor de digerat o astfel de pierdere.

Soluția propusă de noi

În primul rând ți-am recomanda să te documentezi foarte bine în legătură cu monedele virtuale spre care vrei să te orientezi.

Fiecare dintre ele trebuie să aibă un White Paper în care sunt descrise modul în care funcționează platforma de blockchain și moneda aferentă, care sunt țintele proiectului, caracteristicile acestuia, valoarea economică a monedei virtuale și așa mai departe.

Pe lângă studierea acestui White Paper pentru a-ți da seama dacă proiectul este unul de viitor sau nu, îți mai recomandăm și să:

  • Analizezi site-urile de predicții și vezi ce spun experții despre respectivul crypto
  • Te alături grupurilor de rețele sociale dedicate monedelor virtuale în care se dezbat o mulțime de proiecte
  • Nu investești în astfel de instrumente mai mulți bani decât aceia pe care ești dispus să îi pierzi

Poate cel mai important sfat pe care ți-l putem da legat de cum să investești în criptomonede este să nu cumva să îți dai banii pe mâna altora.

Nu ai idee cât de multe persoane ne-au povestit că au intrat în legătură cu diverși indivizi care le promiteau că tranzacționează ei monede virtuale în numele lor și că le generează niște profituri uriașe în intervale scurte de timp.

Indivizii îți și trimit niște capturi de ecran în care îți „arată profitul” generat de ei, doar că, surpriză, pentru a putea intra în posesia banilor este nevoie să mai dai ceva bani și încă ceva și așa mai departe, până ajungi la pagube de mii sau zeci de mii de euro.

Ca atare, dacă nu știi în ce să investești banii pe partea de cripto, stai departe sau apucă-te de studiat pentru a-ți face propriile strategii, dar niciodată nu te lăsa pe mâna unor astfel de persoane.

Pe lângă sfaturile pe care le-am expus mai sus, va trebui să te orientezi și către o platformă de tranzacționare prin care să cumperi și să vinzi monede virtuale.

Există mai multe astfel de variante la care poți apela, printre cele mai renumite fiind Binance și Coinbase.

Dar dacă ar fi să ne întrebi pe noi, tot eToro ți-am recomanda. De ce? Păi ne-am gândit că din moment ce ai intrat pe pagina aceasta pentru a afla în ce să investești bani nu ești neapărat un mare cunoscător al pieței cripto.

Ori platformele dedicate sunt unele destul de complicate. Cu multe funcții, grafice, ecrane, toate extrem de utile celor care știu cum să le citească și să le interpreteze, dar cam complicate pentru persoanele ce nu doresc decât achiziția a câteva monede virtuale pe care să le vândă peste ceva ani.

eToro, pe de altă parte, vine cu aceeași interfață prietenoasă și ușor de utilizat cu care ne-au obișnuit, oferă posibilitatea utilizatorilor de a deveni proprietarii direcți ai monedelor în care decid să investească (nu oferă doar CFD-uri cu cripto, cum fac alți brokeri), iar toate tranzacțiile se efectuează dintr-un singur click.

Sigur, aceste avantaje vin cu ceva costuri mai mari, în speță 1 % la fiecare achiziție și/sau vânzare de monedă virtuală.

Investește pe piața criptomonedelor cu eToro Investițiile în criptoactive sunt foarte volatile și nereglementate în unele țări ale UE. Fără protecție a consumatorului. Se aplică impozit pe profit.

Bursa de mărfuri

cum sa investesti

Materiale de construcții, cereale, petrol, diverse minerale sunt doar unele dintre bunurile de pe Bursa de Mărfuri ce pot reprezenta răspunsul la întrebarea „În ce să investești banii?”.

La urma urmei, în teorie, tranzacționarea de astfel de bunuri este cât se poate de simplă – cumperi ieftin și vinzi scump. Cât de greu poate fi?

Ei bine, află că lucrurile nu sunt atât de banale precum sună și că există o mulțime de riscuri la care te expui atunci când te decizi să adaugi această formă de plasament.

Companii de succes din domeniu investesc milioane de dolari anual doar pentru achiziționarea și gestionarea de software-uri care să observe și să analizeze prețul mărfurilor.

În felul acesta pot afla când este bine să cumperi și când să vinzi anumite mărfuri.

Totodată, marii jucători au avantajul de a putea negocia prețurile, datorită cantităților uriașe de bunuri pe care le au la disponibile.

Și, în plus, tu nu ai cum să cumperi tone de materiale și să le stochezi în așteptarea unor vremuri mai bune, ci va trebui să tranzacționezi CFD-uri ale respectivelor bunuri, CFD-uri care vin cu o mulțime de taxe când le păstrezi pentru mai mult timp – overnight fees, week-end fees ș.a.

Iată, deci, cum tu vei avea din start trei mari dezavantaje atunci când vei vrea să tranzacționezi astfel de produse.

Soluția propusă de noi

Încă din start trebuie menționat că investițiile în bunuri fizice sunt aproape imposibil de realizat de către persoane fizice fără a bloca o sumă uriașă de bani pentru o perioadă mare de timp.

Iată, deci, de ce, automat, primul sfat pe care ți-l dăm ar fi să te orientezi către o platformă de tranzacționare și să începi investițiile în bunuri prin intermediul ei.

Cum mare parte a mărfurilor nu sunt atât de volatile precum acțiunile (exceptând petrolul și alte câteva), se poate să trebuiască să aștepți destul de mult până când prețul ajunge la un nivel care ar putea genera profiturile pe care le dorești.

Ca atare, axarea pe CFD-uri este una destul de riscantă, deoarece, așa cum am prezentat mai sus, aceste așteptări vin cu costuri.

Iată cum ajungem la al doilea sfat, acela de a te axa pe ETF-uri pe bază de mărfuri. Acestea vin la majoritatea platformelor de tranzacționare cu costuri 0 de brokeraj și sunt controlate de către companii mari care investesc fondurile în contracte de tip futures.

Câteva astfel de ETF-uri de care putem aminti sunt:

  • United States Oil Fund, LP (USO)
  • iShares Gold Trust (IAU)
  • iShares S&P GSCI Commodity-Indexed Trust (GSG)

eToro și XTB – opțiunile ideale unde să investești în mărfuri

După ce te-ai decis în ce să investești bani din punct de vedere al mărfurilor, e timpul să găsești cea mai bună platformă de tranzacționare ETF-uri prin care să faci asta.

Iar noi credem că locul întâi aici este împărțit de către eToro și XTB deoarece: 

  • Vin cu taxe de brokeraj 0 pentru cumpărarea și vânzarea de ETF-uri
  • Toate ETF-urile prezentate mai sus sunt disponibile + încă alte 530 opțiuni din care poți alege pe eToro sau 300 în cazul XTB
  • ETF-urile întregi cumpărate ajungi să le deții chiar tu – deci nu cumperi doar CFD-uri ale acestora
  • Ai posibilitatea de a tranzacționa 32 mărfuri sub formă de CFD-uri pe eToro și 27 pe XTB

Investește în mărfuri cu eToro 51% din conturile de investitori de retail pierd bani atunci când tranzacționează CFD-uri cu acest furnizor. Ar trebui să te gândești dacă îți poți permite să îți asumi riscul mare de a-ți pierde banii.
Investește profitabil în mărfuri cu XTB 77% din conturile de investitori de retail pierd bani atunci când tranzacționează CFD-uri cu acest furnizor. Ar trebui să te gândești dacă îți poți permite să îți asumi riscul mare de a-ți pierde banii.

Fonduri mutuale cu comisioane mari

cum sa investesti bani

Ca orice începător, se poate să fii tentat să îți lansezi portofoliul investițional apelând la fonduri mutuale, știind faptul că astfel de fonduri sunt gestionate și administrate de către persoane cu vastă experiență în ceea ce privește realizarea de plasamente.

În plus, investiția în fonduri mutuale este relativ simplu de realizat. Credem că mai toate băncile de la noi din țară care au aplicații online oferă clienților inclusiv opțiunea de a-și plasa banii în astfel de instrumente.

În accelași timp, vei putea găsi și platforme dedicate ce facilitează accesul la aceste produse.

Însă trebuie să ai mare grijă la comisioanele solicitate de către fond. Altfel, ceea ce pare a fi o investiție de succes se poate transforma într-una care abia dacă acoperă inflația.

Soluția propusă de noi

Dacă vrei să găsești cele mai bune investiții atunci când vine vorba de fonduri mutuale, noi îți sugerăm să analizezi atent ofertele existente. Toate vor trebui să aibă un tabel de taxe și comisioane percepute.

Ca să îți faci o idee, comisioanele cuprinse între 0.1 și 1 % din portofoliu pe an sunt unele acceptabile.

Însă vei putea da și peste fonduri care solicită 2 sau poate chiar 3 puncte procentuale anual (din păcate, de cele mai multe ori, acestea sunt cele ce apar direct în aplicațiile de mobil ale băncilor).

Ori asta înseamnă că pentru un portofoliu de 100.000 lei, primii 2.000 sau 3.000 lei rezultați din dividende sau dobânzi într-un an vor trebui plătiți către administratorul fondului de investiții.

Abia sumele câștigate ulterior îți vor reveni ție.

Și, din păcate, nu puțini sunt cei care, din comoditate, aleg astfel de produse atunci când se gândesc „În ce pot investi bani rapid, fără prea mari bătăi de cap”.

Iată de ce noi ne-am orienta tot către ETF-uri ca în cazul de mai sus.

Indiferent care este fondul de investiții care te interesează, în mod cert vei putea găsi ETF-uri internaționale care să facă parte din același sector, dacă nu să conțină aceleași companii.

Ori atât XTB cât și eToro oferă tranzaționare de ETF-uri fără taxe de brokeraj, astfel că nu vedem de ce am plăti comisioanele tipice fondurilor de investiții când avem aceste două variante.

Investește în mărfuri cu eToro 51% din conturile de investitori de retail pierd bani atunci când tranzacționează CFD-uri cu acest furnizor. Ar trebui să te gândești dacă îți poți permite să îți asumi riscul mare de a-ți pierde banii.
Investește profitabil în mărfuri cu XTB 77% din conturile de investitori de retail pierd bani atunci când tranzacționează CFD-uri cu acest furnizor. Ar trebui să te gândești dacă îți poți permite să îți asumi riscul mare de a-ți pierde banii.

Aur fizic

in ce este bine sa investim

Cum anii trecuți am fost la un pas de o criză economică la nivel global, probabil ai mai tot auzit în presă discutându-se despre aur și despre cât de bună este această investiție în combaterea efectelor nocive ale inflației.

Nimic neadevărat până aici. Aurul este un instrument foarte bun, stabil, care a cunoscut o creștere destul de bună în ultimii ani, ajungând de la 1600 USD în 2019 la puțin peste 2000 USD la început de 2024.

Acestea fiind zise, cumpărarea de aur fizic nu este pentru toată lumea. Asta deoarece valorificarea lui este extrem de grea și de anevoioasă.

Chiar și așa, îți prezentăm mai jos o listă de variante pe care le ai la dispoziție dacă totuși vrei să cumperi aur sub formă de lingouri sau monezi acum și să îl vinzi când prețul acestuia crește.

  1. Achiziția de aur de la companii care se obligă să îți și răscumpere lingoul sau monedele atunci când tu dorești, însă aici vei pierde procente bune din tranzacție.

    Spre exemplu, din analiza noastră, cea mai bună ofertă de pe piață la început de 2024 este de a primi 97 % din prețul din ziua în care dorești să vinzi aurul – deci automat rezultă o pierdere de 3 % pentru tine.

  2. Mai ai varianta de a cumpăra aur de la BCR, care garantează și răscumpărarea lui, dar și aici este un mic asterisc – pentru a-ți oferi garanția de răscumpărare trebuie ca aurul să fie păstrat în custodia BCR, deci să nu îl fi luat fizic din bancă vreodată.

    Iar această custodie, ai ghicit, costă. Vei avea de plătit 0.1 % din valoarea aurului pe lună. Ori, poate că la o primă vedere 1.2 % taxe pe an nu par mari, dar dacă ții aurul 10 ani în bancă, trebuie să ai o apreciere de minim 20 % ca să zici că simți ceva câștig. Nu imposibil, dar nici ceva garantat că se va întâmpla.

  3. A treia variantă este de a-l vinde la amanet, dar aici prețul clar va fi unul mult mai mic față de cel de pe piață.

    Să îți dăm un exemplu – la data scrierii articolului, un gram de aur de 24 carate era, pe bursă 300.12 lei, iar la două cele mai importante case de amanet care se laudă cu cel mai bun preț per aur același gram era cumpărat cu 269 lei și, respectiv, 282 lei.

    Deci, din start vorbim de o diferență de 10.3 % sau 6 % în funcție de opțiunea aleasă. Iar aici mai intervine o problemă – cei din amanet pentru a-ți putea cumpăra aurul vor trebui să ia o mostră din el pentru a ți-l analiza.

    Indiferent câte acte și certificate de calitate le trimiți tu, tot vor trebui să îți ia o fâșie mică să o analizeze chimic pentru a se asigura că nu le vinzi ceva fals sau cu o puritate mai mică decât cea declarată.

    Și nu îi poți condamna. În ziua de astăzi, foi de hârtie se pot falsifica extrem de simplu. Problema la această mostră nu este că pierzi din aur, pentru că vorbim de cantități infime care îți sunt luate. Dar se strică puțin aspectul piesei.

  4. Ultima opțiune este vânzarea aurului pe internet pe site-uri de anunțuri. Dar noi nu recomandăm realizarea de astfel de tranzacții din motivele amintite anterior – nu știi niciodată ce cumperi, certificatele de autentificare pot fi falsificate și te poți trezi că achiziționezi altceva decât îți dorești.

Soluția propusă de noi

Hai că probabil citind rândurile de mai sus te-ai descurajat puțin, nu? Dar îți vom da și soluția cum să investești în aur – prin intermediul ETF-urilor pe aur.

Scapi de bătaia de cap în ceea ce privește achiziția și vânzarea bunului – aici, dintr-un simplu click deschizi sau închizi o poziție, scapi de riscul de a pierde aurul fizic sau ca acesta să îți fie furat, nu ai costuri de custodie și multe alte avantaje.

Mai mult, așa cum am prezentat și în cazul mărfurilor, prin intermediul platformelor eToro și XTB nu doar că ai acces la cele mai mari cinci ETF-uri de aur, dar nici nu vei avea de plătit taxe de brokeraj la tranzacționarea lor, iar cumpărarea unui ETF întreg te face și proprietar al acestuia.

Și, în caz că te întrebi care sunt cele mai mari cinci ETF-uri pe aur, iată-le:

  • SPDR Gold Shares (GLD.US) – active în administrare în valoare de 58.5 mld USD
  • iShares Gold Trust (IAU.US) – active în administrare în valoare de 28.5 mld USD
  • VanEck Vectors Gold Miners (GDX.US) – active în administrare în valoare de 12.7 mld USD
  • SPDR Gold MiniShares (GLDM.US – disponibil doar pe eToro) – active în administrare în valoare de 6.3 mld USD
  • Junior Gold Miners ETF VanEck Vector (GDXJ.UK) – active în administrare în valoare de 4 mld USD
Investește în aur cu eToro 51% din conturile de investitori de retail pierd bani atunci când tranzacționează CFD-uri cu acest furnizor. Ar trebui să te gândești dacă îți poți permite să îți asumi riscul mare de a-ți pierde banii.
Investește în aur cu XTB 77% din conturile de investitori de retail pierd bani atunci când tranzacționează CFD-uri cu acest furnizor. Ar trebui să te gândești dacă îți poți permite să îți asumi riscul mare de a-ți pierde banii.

Bijuterii

cum sa investesti banii

Suntem sigur că nu o dată ți s-a întâmplat să auzi persoane în jurul tău care să spună ceva de genul „În ce pot investi bani mai sigur dacă nu în bijuterii?”.

Mulți au impresia că dacă achiziționează bijuterii, de fapt, investesc în aur. Dar o astfel de gândire este cât se poate de falsă.

În costul unei bijuterii este inclus, pe lângă metalul prețios și manopera meșterului care a finisat și aranjat metalul.

Ca să nu mai vorbim că dacă achiziționezi un inel, să zicem, de la o firmă cunoscută, vei plăti, automat, și un cost generat de brand-ul respectiv.

Așadar, bijuteriile, în sine, nu reprezintă nicidecum o investiție. Sigur, dacă te pricepi, ai cunoștințe în domeniu, vei putea cumpăra dintr-un loc astfel de produse la preț mai mic și să le vinzi în altă parte mai scump.

Dar în astfel de situații vorbim despre comerț, nu despre plasamente efective.

Așa cum aminteam puțin mai sus, investițiile în aur sunt bune și pot genera profituri considerabile celor care urmăresc fenomenul. În fond, aurul a fost folosit ca monedă de schimb mii de ani.

Cu bijuteriile, în schimb, povestea este cu totul alta. Acestea au doar un rol estetic și nimic mai mult.

Soluția propusă de noi

Dacă dorești să investești în aur, citește ce am scris mai sus, precum și soluția oferită acolo.

Altfel, dacă îți plac bijuteriile și ai bani să le cumperi, nu putem noi să îți interzicem să o faci. Dar ține cont de ceea ce am zis și anume că aceste podoabe nu pot fi considerate investiții.

Obiecte de colecție

in ce pot investi banii

Piața obiectelor de colecție variază foarte mult, în conformitate cu starea economică a țării din care faci parte.

În vremuri de criză, oamenii sunt mai reticenți în a-și bloca fondurile în așa ceva, în vreme ce în boom economic obiectele de artă, vinurile scumpe, timbrele etc. sunt tot mai căutate.

Însă dacă nu ești un bun cunoscător al domeniului, nu prea ai cum să investești bani și să faci și profituri din asa ceva.

Ba chiar din contră, există foarte mari șanse mai degrabă să pierzi bani decât să câștigi. Trebuie să fii în stare să evaluezi corect un obiect și, mai mult, să îți dai seama dacă este real sau nu.

Ca să nu mai vorbim că pentru valorificarea bunului, vei avea de așteptat câteodată și ani de zile până când vei găsi o persoană interesată.

Soluția propusă de noi

Stai cât poți de departe de obiecte de artă dacă nu ești un fin cunoscător al fenomenului și dacă nu cunoști persoane care să poată autentifica veridicitatea pieselor care te interesează.

Sunt atât de multe falsuri pe piață în ziua de astăzi încât până și unii evaluatori cu experiență nu își pot da seama că anumite lucrări nu sunt autentice (i s-a întâmplat până și celebrei case de licitații Sotheby’s să liciteze un fake).

Investiții în propria locuință

unde sa investesti banii

O altă frază foarte la modă la noi în țară, în special în rândul magazinelor de bricolaj sună ceva în genul „Haide să îți arătăm cum să investești banii în propria casă.”

Și, din păcate, nu sunt puține persoanele care aleg să facă astfel de „investiții”, blocând în felul acesta mii sau zeci de mii de euro, fără ca banii respectivi să aducă alt plus în afară de puțin confort.

Explicația este oarecum simplă, dar destul de dăunătoare pentru bugetul personal.

De câțiva ani, de când au apărut și la noi cursuri de educație financiară, am început să percepem ca pe ceva pozitiv termenul de „investiție”, în vreme ce „cheltuială” a căpătat o notă ceva mai negativă.

Și astfel ajungem să folosim termenii total greșit în anumite situații.

Nu ne înțelege greșit, investițiile imobiliare se pot dovedi a fi foarte bănoase și profitabile.

Dar a-ți renova propria casă pentru că te deranja faptul că mobila este învechită sau că nu se mai pliază noilor trenduri nu poate fi considerată o investiție imobiliară.

Investiții în tine de genul excursiilor sau micilor relaxări

in ce sa investesti bani

De multe ori auzim replica „Investește în tine” folosită de către agenții de turism sau de centre SPA.

Desigur, ei o fac pentru că sună mult mai bine decât dacă ar spune „Cheltuiește pentru tine”, amintind din nou modul în care creierul nostru percepe acești doi termeni.

Ideea de a investi în tine este una foarte bună și nu poate avea decât un rol pozitiv.

Fie că mergi la diverse cursuri, seminarii, îți cumperi cărți sau te înscrii la o nouă facultate, toate aceste acțiuni pot fi privite ca investiții.

Da, cheltui niște bani, însă în timp te aștepți să și câștigi de pe urma cunoștințelor pe care le dobândești.

Dar mergând într-o excursie all-inclusive în Grecia sau luându-ți o nouă mașină doar pentru că este mai atrăgătoare decât cea veche nu este o investiție.

OK, îți fac viața mai frumoasă și te ajută să te relaxezi, ceea ce este bine, dar nu trebuie niciodată comparate cu investițiile reale, care te ajută să te dezvolți financiar.

Cash

in ce poti sa investesti bani

Se poate ca și tu să fii în această situație: nu știi unde să investești banii pe care i-ai adunat până acum, așa că stai cu ei sub formă de cash sau într-un cont de economii cu dobândă minimă așteptând câteodată și ani întregi pentru a găsi investiția ideală.

Problema este că, cu cât aștepți mai mult, cu atât banii se vor devaloriza, cel puțin în economia pe care o trăim în ziua de astăzi, cu valori ale inflației mari spre foarte mari.

Spre exemplu, pentru anul 2023, rata inflației a fost de 10.4 %. Cu alte cuvinte, atât ai pierdut din sumele de bani pe care nu le-ai avut investite.

Concluzii

Nu spunem că dacă te întrebi în ce poți să investești bani, unele dintre variantele de mai sus nu sunt soluții viabile.

Ba chiar din contră, mai toate se pot dovedi a fi extrem de profitabile și chiar sunt pentru mulți dintre investitorii experimentați.

Dar pentru a te putea folosi corect de ele, trebuie în primul rând să le studiezi cât poți de mult și apoi să te informezi care variantă ți se potrivește ție.

Cu toate că abordarea articolului a fost ceva mai diferită, sperăm că prin intermediul lui am reușit să îți deschidem puțin ochii cu privire la anumite idei în care nu trebuie să investești bani, fără o amplă studiere, în prealabil, a fenomenului.

Iar dacă te-ai decis, totuși, în ce vrei să investești bani, sfatul nostru ar fi ca înainte de toate să îți deschizi un cont demo pe o platformă de tranzacționare și să testezi puțin apele înainte de a investi bani reali.

Apăsând butonul de mai jos, vei putea vedea care dintre brokerii de la noi au astfel de conturi și care sunt comisioanele aplicate de fiecare în parte.

Compară brokeri

Consideri că acest articol a fost util?

39 persoane din 39 au considerat articolul util

Andrei este managerul general al Financer România, cu care colaborează încă din 2018. Cu o experiență dovedită în finanțe personale, precum și în investiții în acțiuni internaționale, P2P și criptomonede de peste șase ani, articolele scrise de el pe aceste teme au fost cititie de peste 6 milioane de români. Totodată, a apărut în articole scrise de Vice.com și Capital.ro.

Share pe
Read Icon Vizualizări: 60635

Explorează subiectele noastre