5.0
rating_greenrating_greenrating_greenrating_greenrating_green

 2 recenzii

Dobândă și costuri

rating_bluerating_bluerating_bluerating_bluerating_blue

Flexibilitate și condiții

rating_greenrating_greenrating_greenrating_greenrating_green

Site web și funcționalitate

rating_greenrating_greenrating_greenrating_greenrating_green

Suport și servicii

rating_greenrating_greenrating_greenrating_greenrating_green
Caracteristici
  • Transferuri bancare la costuri decente
  • Rapiditate în efectuarea transferurilor internaționale
  • Cont IBAN multi-monedă valabil în 50 valute
Avantaje și dezavantaje
  • Transparență totală în ceea ce privește costurile de transfer
  • Rapiditate și simplitate în realizarea transferurilor naționale sau internaționale
  • Cont IBAN cu card atașat
  • Serviciul de relații clienți poate fi îmbunătățit

Wise păreri și recenzie completă 2024 (fost TransferWise)

Wise (fost TransferWise) este o companie fintech ce oferă servicii de conversie valutară, transferuri internaționale la costuri mai mult decât acceptabile și conturi bancare.

Wise a fost denumită inițial TransferWise și a fondată în 2011 de doi antreprenori estoniei care au vrut să ofere o alternativă mai bună și mai transparentă la băncile tradiționale pentru trimiterea de bani peste hotare.

De atunci, compania a crescut rapid și a ajuns să aibă mai bine de 16 milioane de clienți în 170 de țări, inclusiv în România, unde peste 100.000 de utilizatori se bucură de serviciile oferite.

În acest Wise review vei putea citi tot ce te-ar putea interesa cu privire la serviciile oferite de aplicație:

Însă până atunci, haide să îți prezentăm un tabel cu principalele caracteristici și costuri Wise:

CaracteristicăValoare
Costul creării contuluiGratuit
Comisioane medii0.35 % – 1.5 %
Limita de retragere ATM1000 lei/ lună
Taxa de retragere ATM2.5 lei per retragere + 1.75 % după depășirea limitei lunare
Ratele de schimbCursul mediu al pieței (fără adaos)
Comision conversie valutarăDe la 0.41 %
Costul administrării contuluiGratuit
Produse disponibileCont multi-valutar, card de debit, transferuri internaționale, cont de afaceri
Varitatea produselor50 de valute suportate, peste 70 de țări destinație, posibilitatea de a primi bani în 10 valute
Restricții cliențiTrebuie să ai minim 18 ani, să ai o adresă validă și un document de identitate verificabil

Avantaje și dezavantaje Wise

Fostul TransferWise este un serviciu foarte apreciat de clienții săi, care îl recomandă pentru viteza, siguranța și economia pe care o oferă.

Dar iată care credem noi că ar fi principalele avantaje Wise:

Desigur, ca orice platformă financiară, nu se poate ca totul să fie perfect. Există și câteva situații în care clienții s-au plâns cu privire la serviciile oferite de companie.

Iată mai jos care credem noi că sunt cele mai notabile dezavantaje Wise:

  • Comisioane ceva mai mari față de competiție

    Dacă inițial, la lansarea pe piață, Wise money transfer era de departe cea mai ieftină opțiune pentru trimiterea de bani în afara Europei, în ziua de astăzi există și variante mai ieftine.

  • Fără rețea de sucursale

    Wise este un serviciu 100 % digital, care se bazează pe aplicația și site-ul său. Nu poți merge la o sucursală sau la un agent pentru a trimite sau primi bani.

    Trebuie să ai un cont bancar care să îți alimenteze contul Wise și, desigur, acces la internet pentru a putea efectua transferuri bancare, schimburi valutare etc.

  • Fără opțiunea de a plăti sau alimenta contul în numerar

    Cum nu există puncte de lucru Wise nici în România și nici în alte țări, nu vei putea trimite bani cash pe care, ulterior, destinatarul să îi ridice în același fel. Transferul intra-conturi este singura variantă.

    Totodată, nu poți folosi ATM-urile altor bănci pentru alimentarea unui cont Wise, astfel că va trebui să mai ai un al doilea cont bancar pe care să îl utilizezi în acest scop.

  • Nu este disponibil în toate țările și valutele

    Aplicația nu acoperă toate valutele posibile. De exemplu, nu poți trimite bani în Serbia, multe din țările africane și asiatice.

  • Nu este o bancă

    Spre deosebire de alte fintech-uri disponibile în țara noastră, nu există așa ceva ca Wise Bank. Aplicația nu și-a luat licența bancară, astfel că fondurile nu sunt garantate de FGDB.

  • Comision pentru conversia valutară

    La schimburile valutare, cu toate că te bucuri de cursuri bune, ai de plătit o taxă ce variază în funcție de valutele selectate, dar care pornește de la 0.41 %.

Cui i se adresează Wise

Wise este un serviciu potrivit pentru persoanele fizice și juridice care au nevoie să trimită, primească sau cheltuiască bani în diferite valute.

Pe de altă parte, nu este un serviciu ideal pentru cei care nu au un cont bancar la o altă bancă sau acces la internet.

Ce îți trebuie pentru a deschide un cont Wise

Iată care sunt condițiile pe care va trebui să le îndeplinești pentru a-ți putea deschide un cont Wise:

  • Să ai cel puțin 18 ani

  • Să ai o carte de identitate valabilă

  • Să ai o adresă valabilă

Pentru cine este Wise

Wise este un ideal pentru cei care au nevoie să efectueze transferuri bancare, în special internaționale și să schimbe valute între ele la cursuri de schimb bune.

Astfel, aplicația este ideală pentru tine dacă:

  • Locuiești, lucrezi sau călătorești frecvent peste hotare și ai nevoie de o aplicație care să îți permită să transferi bani rapid, fără costuri ascunse.

  • Ai o afacere mică ce operează la nivel internațional și ai nevoie să plătești angajați, furnizori sau parteneri în valute diferite.

  • Vrei o aplicație care să îți ofere un curs de schimb valutar bun, fără mark-up-uri sau alte taxe de conversie.

Pentru cine nu este Wise

Sigur, Wise nu este pentru toată lumea. Ca atare, îți recomandăm să stai deoparte de ea, dacă:

  • Nu ai un cont bancar sau un acces la internet. Cum Wise nu are puncte de lucru fizice, alimentarea contului se poate face doar dintr-un alt cont bancar, iar plățile se realizează doar de pe aplicație, necesitând acces la internet.

  • Ai nevoie de servicii bancare complexe. Wise nu este o bancă, ci un serviciu de transfer de bani cu cont IBAN și card atașat. Nu îți oferă un credit, un depozit sau un card de credit, nu poți depune numerar la ATM-uri Wise, nu poți plăti facturi sau impozite etc.

Deschidere cont Wise

Pași

1. Accesează link-ul de redirecționare
2. Introdu adresa de mail și alege tipul de cont
3. Introdu numărul de telefon și setează o parolă
4. Completează-ți datele personale și verifică adresa de mail
5. Verifică-ți identitatea
6. Dă-ți comandă de un Wise card
Pasul 1

Primul pas pe care trebuie să îl faci pentru a-ți deschide un cont Wise este să apeși pe acest link, care te va redirecționa pe pagina oficială a aplicației. 

Acolo, alege opțiunea de deschidere cont nou:

transferwise

Pasul 2

Introdu adresa de mail și alege tipul de cont

Vei avea de introdus o adresă de mail și apoi vei fi întrebat ce tip de cont vrei să deschizi – personal sau business.

Alege varianta dorită.

wise Romania

Pasul 3

Introdu numărul de telefon și setează o parolă

Va trebui să îți introduci numărul de telefon, unde vei primi o parolă. Introdu-o în pasul următor pentru activarea protecție 2FA și setează-ți o parolă pentru cont.

Pasul 4

Completează-ți datele personale și verifică adresa de mail

Vei avea de introdus date personale precum nume, prenume, număr de telefon, apoi de acceptat termenii și condițiile Wise, după care de verificat adresa de mail prin introducerea unui cod primit pe aceasta.

Pasul 5

Verifică-ți identitatea

Pasul acesta implică încărcarea unei poze cu o carte de identitate valabilă (CI sau pașaport). Confirmarea nu ar trebui să dureze mai mult de câteva minute.

Opțional

Opțional, dacă dorești, vei putea să îți comanzi un card Wise care va fi atașat contului abia deschis. Costul este de 43 lei, iar plasticul va ajunge la tine în câteva zile.

Caracteristicile Wise

Așa cum am tot prezentat până acum, Wise este mai mult decât un simplu serviciu de transfer de bani.

Aplicația îți oferă o serie de caracteristici care îți permit să îți gestionezi finanțele la nivel internațional. Iată câteva dintre ele:

Cum fucționează Wise

Wise folosește o metodă inovatoare numită „transferuri peer-to-peer”. Asta înseamnă că Wise nu trimite banii tăi peste hotare, ci îi schimbă cu alți clienți care vor să trimită bani în sens invers.

Prin acest procedeu, Wise evită taxele bancare internaționale și poate să îți ofere ratele de schimb reale ale pieței.

Credem că vei înțelege mai bine modul de funcționare printr-un exemplu practic:

Wise are deschise conturi bancare separate pentru fiecare dintre cele 50 monede disponibile pe platformă din care și în care face plăți atunci când noi efectuăm un transfer.

Să zicem că ai 1000 Eur și vrei să îi trimiți din România și să ajungă în SUA sub formă de USD. Wise va lua cei 1000 Eur de la tine și îi va depune într-un cont deschis separat pentru această valută. Apoi va lua USD de la un cont similar și îi va da destinatarului tău din SUA.

Din contul de Eur, banii pe care i-ai depus tu vor fi folosiți atunci când cineva va vrea să facă plăți în această monedă.

Astfel, banii nu traversează granițele, ci sunt transferați către conturile Wise din diferite țări, de unde apoi sunt folosiți pentru a face alte plăți.

Pentru ca acest proces să fie posibil și a nu rămâne fără bani, Wise are rezerve foarte mari în fiecare valută.

Cont multi-valutar

Cu Wise poți deschide un cont IBAN care îți permite să deții și să schimbi peste 50 de valute.

Poți primi bani în 10 valute, inclusiv RON, EUR, USD, GBP și altele. Poți schimba banii între valute cu rate de schimb corecte și comisioane mici. Poți trimite bani în peste 70 de țări.

Contul multi-valutar este foarte util dacă ai venituri sau cheltuieli în diferite valute.

De exemplu, dacă lucrezi pentru o companie străină și primești salariul în EUR, poți primi banii direct în contul tău Wise fără să plătești taxe bancare internaționale.

Apoi poți schimba banii în lei sau orice altă valută la cursuri valutare bune și comisioane ce pornesc de la 0.41 %.

Sau dacă vrei să călătorești în afara țării, poți schimba banii în valuta țării destinație și să îi cheltui cu un card Wise atașat contului, fără să îți faci griji de ratele de schimb sau taxele ascunse.

Pentru a deschide un cont multi-valutar, trebuie să ai un cont Wise și să accesezi secțiunea “Balances” pe site-ul sau aplicația Wise.

Apoi poți adăuga orice valută suportată de Wise și să îți vezi IBAN-ul personal moneda selectată.

Card Wise

card wise
Sursa foto – Wise România

Cardul Wise este un card de debit Mastercard care îți permite să faci plăți în orice valută, online sau offline, oriunde se acceptă Mastercard, beneficiind de cursuri valutare bune și comisioane mici.

Cardul nu are niciun cost de administrare lunară sau anuală. Dacă plătești într-o valută pe care o deții deja în cont, nici nu va trebui să plătești vreun comision. De exemplu, dacă ai bani în EUR și plătești în EUR, nu plătești nimic în plus.

Pe de altă parte, dacă plătești într-o valută pe care nu o deții în al tău cont Wise, se aplică o taxă de conversie valutară. Aceasta este un procent din suma plătită, care variază în funcție de valută.

De exemplu, dacă în cont lei și plătești în GBP, se aplică o taxă de 1.28 lei + 0. 75 %. Poți verifica taxa de conversie valutară pentru fiecare valută pe site-ul sau aplicația Wise.

Totodată, prin intermediul unui Wise card vei avea și posibilitatea de a retrage bani de la bancomate.

Poți retrage gratuit până la 200 EUR (sau echivalentul în altă valută, 1000 lei în țara noastră) pe lună, după care se aplică o taxă de 2 %. În plus, ai de plătit 2.5 lei pentru fiecare retragere, indiferent dacă ai depășit sau nu limita.

Pentru a primi un card Wise, trebuie să accesezi secțiunea „Card” pe site-ul sau aplicația Wise, apoi poți comanda cardul și să îl activezi după ce îl primești (achitând o taxă unică de 43 lei).

Livrarea cardului durează între 5 și 10 zile lucrătoare. Poți urmări starea livrării pe site-ul sau aplicația Wise.

Comandă un card Wise acum

Wise Business

Platforma îți oferă opțiunea de a deschide și un cont Wise Business are îți permite să plătești angajați, furnizori și parteneri în diferite valute, poți emite facturi și efectua plăți.

Poți conecta contul de afaceri cu alte servicii, cum ar fi Xero, QuickBooks sau Shopify.

Costurile unui astfel de cont vor diferi în funcție de dimensiunea companiei și de volumul de tranzacții, dar în cazul variantei gratuite poți efectua până la 5 transferuri pe lună.

Noi am testat Wise Business România și putem spune că este foarte avantajos dacă ai o afacere mică ce operează la nivel internațional.

De exemplu, dacă ai angajați sau parteneri în diferite țări și vrei să le plătești salariile sau facturile în valuta lor locală, fără să pierzi bani la conversia valutară, contul este unul ideal.

❌ Singurul punct minus pe care l-am remarcat noi la acest serviciu este că nu vei putea efectua plăți către Bugetul de Stat prin intermediul aplicației.

Deschide-ți un cont Wise Business România

Pentru a deschide un cont de afaceri, trebuie apeși pe acest link și, după introducerea adresei de mail și apeși pe „Deschidere cont nou”, să alegi secțiunea „Business”.

Apoi poți adauga datele tale de afaceri, cum ar fi numele firmei, adresa, numărul de înregistrare și domeniul de activitate.

Trebuie să verifici identitatea ta ca reprezentant legal al firmei și să accepți termenii și condițiile Wise.

IBAN diferit pentru 10 monede

Wise îți oferă un IBAN personal pentru fiecare din cele 10 valute pe care le poți deține în contul tâu multi-valutar.

Prin intermediul lui vei putea primi bani, efectua plăți online și offline, realiza transferuri bancare sau chiar îți vei putea încasa salariul, dacă asta dorești, desigur.

Garantarea cotației valutare

wise

Wise îți oferă posibilitatea de a „bloca” o cotatie valutară până la maxim 48 ore, în funcție de valută, atunci când vrei să faci un transfer internațional.

Ce înseamnă asta? Că dacă ai urmărit paritatea dintre două monede și observi un moment bun în care cursul îți este favorabil, poți iniția transferul chiar dacă nu ai bani în cont în momentul respectiv, iar aplicația îți va păstra cotația pentru numărul determinat de ore – 16 în exemplul de mai sus.

Dacă nu depui banii în timp util și transferul e anulat, vei pierde taxa de blocare.

Aici există totuși un asterisc în termenii și condițiile aplicației, conform căruia dacă are loc o functuație pe piață mai mare de 5 %, Wise are dreptul de a anula tranzacția mai devreme de termenul stabilit.

Comisioane Wise

wise fees
Wise fees – captură ecran

Valoarea costurilor de transfer și a comisioanelor Wise variază în funcție de suma, valuta și metoda de plată pe care le alegi. De obicei, costurile sunt formate din două componente:

  • O parte fixă – este o sumă fixă pe care o plătești pentru fiecare transfer, indiferent de suma trimisă. De exemplu, pentru un transfer din RON în EUR, taxa fixă este de 1.95 lei.

  • O parte variabilă – este un procent din suma trimisă care variază în funcție de valută și metoda de plată. De exemplu, pentru un transfer din RON în EUR, taxa variabilă este de 0.5 % dacă plătești cu cardul bancar sau de 0.35 % dacă plătești prin transfer bancar.

Primirea de bani este gratuită în mai toate monedele majore, cu excepția USD – 4.14 USD și CAD – 10 CAD.

Partea cea mai frumoasă când vine vorba de costuri este că acestea sunt de fiecare dată la vedere. Astfel că, pentru a afla exact cât te costă un transfer cu Wise, poți face o simulare de transfer gratuită direct pe site-ul sau aplicația lor.

Introdu suma și valuta pe care vrei să le trimiți și vei vedea cât primește destinatarul, cât plătești tu și cât economisești față de alte servicii.

Păreri Wise din partea echipei Financer

Echipa Financer evaluează serviciile financiare pe baza unor criterii precum costuri, condiții, flexibilitate, serviciu clienți și reputație. Ne bazează evaluările pe date obiective, recenziile clienților, dar și pe experiența noastră testând serviciile respective.

Iată care este punctul nostru de vedere în ceea ce privește Wise:

  • Costuri

    Am constatat că Wise chiar dacă nu are cele mai mici comisioane de pe piață, valoarea acestora este una competitivă.

    Transparența costurilor este marele plus al aplicației. Nu te trezești cu adaosuri sau taxe ascunse. Cât ți se spune inițial că ai de plată, atâta achiți.

    În cazul transferurilor internaționale care presupun schimburi valutare, aplicația asigură un curs situat la nivelul mediu al pieței, fără mark-up, dar la care se adaugă un comision de 0.41 %. Oricum, rezultă un curs bun, printre cele mai bune de pe piață, exceptând Revolut.

    Echipa noastră a comparat Wise cu alte servicii de transfer de bani, cum ar fi Western Union sau PayPal (vezi tabelul de mai hos) și a concluzionat că Wise este mult mai avantajos din punct de vedere al costurilor.

  • Condiții și flexibilitate

    Wise are condiții simple și clare pentru transferurile de bani.

    Nu există limite minime sau maxime pentru sumele trimise (exceptând plata cu cardul, unde limita este de 2000 Eur sau echivalent în alte monede) iar durata transferului depinde de valută și țară, însă îți este comunicată din start, lucru care ne place.

    Aplicația permite clienților să trimită și să primească bani în 50 de valute și peste 70 de țări. Wise oferă și posibilitatea de a bloca o cotatie valutară pentru o perioadă ce poate ajunge la maxim 48 de ore, pentru a evita fluctuațiile cursului de schimb.

  • Serviciu clienți

    Acesta credem noi că este punctul minus al platformei. Din păcate, cu toate că, în teorie, există o echipă mare de suport clienți care poate fi contactată prin email, chat online sau chiar telefon în limba română, de multe ori aceștia sunt aglomerați iar spețele sunt rezolvate destul de lent.

    Este drept că cei cu care am fost în contact au fost foarte profesioniști și eficienți, dar timpul de așteptare a fost mare.

  • Reputație

    Am luat în considerare și recenziile clienților care au folosit aplicația pentru transferurile de bani. Astfel, am găsit că sunt peste 200.000 de păreri Wise pe site-uri precum Trustpilot sau Google Play, dintre care majoritatea sunt pozitive.

    Clienții au lăudat platforma pentru viteza, siguranța și economia pe care o oferă.

    Sigur, au existat și câteva recenzii negative ale unor persoane care s-au plâns de întârzieri, erori sau anulări ale transferurilor.

Astfel, în baza tuturor aspectelor prezentate mai sus, am ales să oferim o notă de 4 dintr-un maxim posibil de 5.

Punctele forte sunt reprezentate de simplitatea în utilizare, transparența privind costurile și flexibilitatea serviciului, în vreme ce părțile mai puțin bune sunt costurile ceva mai mari față de concurența din momentul de față și serviciul de relații clienți.

Păreri Wise Trustpilot

Dorim să încheiem prin a-ți oferi și părerea altora cu privire la serviciile oferite de platformă.

Astfel, pe Trustpilot, cel mai renumit site de recenzii din lume, vedem că Wise se bucură de o notă de 4.2 dintr-un maxim posibil de 5 din peste 195.000 voturi. O notă extraordinar de bună și în concordanță cu ceea ce am prezentat și noi pe site.

Întrebări frecvente despre Wise

Ce este Wise?

Wise (fostul TransferWise) este un serviciu fintech ce oferă servicii de conversie valutară, transferuri internaționale și conturi IBAN în 10 monede pentru clienți persoane fizice și juridice în România și alte 70 țări. 

Cum funcționează Wise?

Wise folosește o metodă inovatoare numită „transferuri peer-to-peer”. Aceasta se traduce prin faptul că aplicația nu trimite banii tăi peste hotare, ci îi transferă într-un cont separat deschis în moneda pe care tu o trimiți, iar beneficiarul primește banii dintr-un cont similar în moneda de destinație.

Astfel, Wise evită taxele bancare internaționale și îți oferă rate de schimb valutar foarte bune.

Cât costă Wise?

Costurile Wise depind de suma, valuta și metoda de plată pe care le alegi. De obicei, costurile sunt formate din două componente: o parte fixă și o parte variabilă.

Partea fixă este achitată pentru fiecare transfer, indiferent de suma trimisă. Cea variabilă este un procent din suma trimisă care diferă în funcție de valută și metoda de plată.

Poți verifica costurile Wise direct pe site-ul sau aplicația lor, folosind link-ul acesta.

Cât durează un transfer Wise?

Durata unui transfer Wise depinde de valută, țară și metoda de plată.

De exemplu, un transfer din RON în EUR durează între 1-2 zile lucrătoare. Un transfer din USD în GBP durează între 1-4 ore. Poți verifica durata estimată a transferului pe site-ul sau aplicația Wise, înainte de a iniția o tranzacție.

Cum pot plăti pentru un transfer cu Wise?

Poți plăti pentru un transfer cu Wise folosind una dintre următoarele metode:

  • card bancar (debit sau credit) – cea mai simplă dar și cea mai scumpă opțiune
  • transfer bancar dintr-un cont deschis la o altă bancă
  • debit direct – din sumele deținute în contul Wise, care este cea mai ieftină variantă

Este sigur să folosesc Wise?

Da, este sigur să folosești Wise. Wise este reglementată de autoritățile financiare din fiecare țară în care operează.

Banii tăi sunt protejați prin standarde stricte de securitate și prevenire a fraudelor. 

Cum depui bani pe Wise?

Din păcate, Wise nu are ATM-uri proprii și nici nu lucrează cu alte bănci care dețin astfel de dispozitive, astfel că singura variantă de a depune bani pe Wise este reprezentată de transferul bancar dintr-un cont deja existent în cel al aplicației.

Cât costă să îți comanzi un Wise card România?

Costul pentru a prini un Wise card România este de 43 lei, plătiți o singură dată.

Wise alternative

Wise este unul dintre cele mai bune servicii de transfer bancar de la noi din țară. Însă există mai multe alternative, pentru clienții din România.

Iată cum se compară acestea cu Wise:

ServiciuWiseMoneseRevolutPayPalWestern Union
Cont IBAN în lei
Cost creare cont0 lei0 lei (cont Starter)0 lei (cont Standard)0 lei0 lei
Comisioane 0.35 % – 1.5 %0.5 – 2 %1.5 lei – 25 lei2.99 %0.65 – 3.76 %
Taxe transfer internaționalDacă trimiți:
* 1000 RON în USD – 19.97 lei;
* 1000 RON în EUR – 9.99 lei;
* 1000 RON în GBP – 9.99 lei
La acestea se adaugă comisionul de conversie valutară de 0.41 %.
Dacă trimiți:
* 1000 lei în USD – 2 % (minim 2 EUR);
* 1000 lei în EUR – 0.5 %
* 1000 lei în GBP – 0.5 %.
La acestea se adaugă comisionul de conversie valutară de 2.5 %.
Dacă trimiți:
* 1000 lei în USD – 2 % (minim 2 EUR);
* 1000 lei în EUR – 0.5 %
* 1000 lei în GBP – 0.5 %.
La acestea se adaugă comisionul de conversie valutară de 0.5 %.
Dacă trimiți:
* 1000 lei în USD – 7.47 USD;
* 1000 lei în EUR – 7.15 EUR;
* 1000 lei în GBP – 6.10 GBP. La acestea se adaugă comisionul pentru conversia valutară de 3.5 % – 4 % + o taxă de conversie de 4.5 %.
Dacă trimiți:
* 1000 lei în USD – 9.5 Eur;
* 1000 lei în EUR – 9.5 Eur;
* 1000 lei în GBP – 9.5 Eur. La acestea se adaugă comisionul pentru conversia valutară de până la 6 % + o taxă de procesare de 0.65 % – 3.76 %
Limită retragere gratuită de la ATM1000 lei/ lună + 2.5 lei per extragere1000 lei/ lună + 5 lei per extragere800 lei/ lună
Taxă retragere ATM după depășirea limitei2 %2 %2 %
Cost administrare cont pentru conturi de bază0 lei0 lei0 lei0 lei0 lei
Produse disponibileTransferuri internaționale, card de debit, conturi în valute multipleTransferuri de bani, card de debit, conturi în valute multiple, asigurăriTransferuri de bani, card de debit, conturi în valute multiple, asigurări, investiții, creditTransferuri de bani, plăți online, carduri de debit și de creditTransferuri de bani, plăți online, carduri preplătite
Varitate de produseRidicată, poți accesa peste 50 de valute din peste 70 de țăriMică, poți accesa doar 3 valute (RON, EUR și GBP) și doar din țările din SEE + Marea BritanieMedie, poți accesa 30+ valute din 35 de țăriMedie, poți accesa 22 de valute din peste 200 de țăriFoarte mare, poți accesa peste 130 de valute din peste 200 de țări
Curs valutar și limitări pentru conturi de bazăCursul mediu al pieței la care se adaugă comisionul de conversie valutară de 0.41 %Curs interbancarCurs interbancar3 % față de cursul valutar de bazăMark-up între 0.4 % și 7 % față de cursul zilei
Număr de clienți la nivel mondial16 milioane2 milioane30 milioane435 milioane130 milioane
Recenzie Financer.roDa, aceastaDaDa

Consideri că acest articol a fost util?

Fii primul care își spune părerea

Angajamentul nostru față de transparență
La Financer.ro, ne angajăm să te ajutăm cu finanțele tale. Tot conținutul nostru respectă un Ghid Editorial. Suntem deschiși cu privire la modul în care analizăm produsele și serviciile în Procesul nostru de Creare a Recenziilor și modul în care câștigăm bani în Admiterea promovării.

Păreri Wise

Wise este pe locul 5 din 41 companii evaluate în total și a obținut un scor mediu al recenziilor de 5 pe baza a 2 recenzii. Punctul lor slab este Dobânzi și costuri, iar punctul forte este Suport și servicii.
Părerile clienților
Filtrează păreri Close Icon
Toate părerile
Sortează după Close Icon
Cele mai noi
Cel mai bine cotat
Cele mai slab clasate
Cele mai utile
Liviu Andreescu 1 părere | mai 26, 2024
Recenzie generală
rating_greenrating_greenrating_greenrating_greenrating_green
Avantaje
Este corecta
Dezavantaje
Nu vad dezavantaje
Postează răspuns
DH
Dumbravă Horia 1 părere | septembrie 19, 2023
Recenzie generală
rating_greenrating_greenrating_greenrating_greenrating_green
Avantaje
Foarte bun serviciul. Îl folosesc des și sunt extrem de mulțumit de el. Costuri bune, rapiditate, siguranță, tot ce ți-ai putea dori.
Dezavantaje
Nu există puncte minus
Postează răspuns

Notează și lasă o recenzie Wise

Nu te-am convins?

Vizitează site-ul lor oficial și află mai multe amănunte despre Wise