Piața fondurilor de investiții din România a atins un moment istoric în 2026, depășind pragul de 1 milion de investitori, cu active totale de aproape 60 de miliarde lei.
În contextul unei inflații de 9,7% înregistrate în decembrie 2025 și a noilor modificări fiscale din ianuarie 2026, fondurile de investiții devin o alternativă de luat în calcul mai atent decât depozitele bancare tradiționale sau titlurile de stat Fidelis care ambele oferă randamente puțin peste 7% pe an.
Dacă te întrebi unde să îți plasezi economiile pentru a obține randamente superioare, acest articol îți prezintă cele mai profitabile fonduri de investiții din România, cu analiză detaliată a componenței, costurilor, performanței și impactului noilor impozite din 2026.
Am analizat randamentele actualizate din ianuarie 2026 și ultimii 3-5 ani pentru a identifica fondurile care au generat cele mai bune rezultate pentru investitorii români.
Vestea bună este că poți începe să investești cu doar 20-50 lei, accesul la piața de capital fiind, în prezent, mai simplu ca niciodată.
Însă atenție: din ianuarie 2026, impozitul pe dividende a crescut de la 10% la 16%, iar câștigurile de capital se impozitează cu 1% (peste 365 zile) sau 3% (sub 365 zile).
