Proprietatea și drepturile investitorului
Când cumperi acțiuni, devii proprietar al unei părți din compania respectivă.
Acest lucru îți conferă drepturi concrete: poți vota la adunările generale ale acționarilor, primești dividende când compania decide să le distribuie și beneficiezi de creșterea valorii companiei pe termen lung.
Drepturile tale ca acționar sunt protejate legal și poți participa activ la deciziile importante ale companiei, proporțional cu numărul de acțiuni deținute.
CFD-urile funcționează complet diferit. Când deschizi o poziție CFD pe o acțiune, nu deții acțiunea respectivă. Ești doar parte într-un contract cu brokerul, prin care speculezi pe mișcarea prețului.
Nu ai drepturi de proprietate, nu poți vota și nu primești dividende în mod direct.
Totuși, dacă ai o poziție CFD long (de cumpărare) pe o acțiune care plătește dividend, brokerul îți va credita contul cu o sumă echivalentă dividendului, minus eventualele taxe.
Dar acest „dividend” nu este un drept legal, ci doar un ajustament contractual făcut de broker pentru a reflecta mișcarea prețului acțiunii.
Levierul financiar și riscurile asociate
Levierul financiar este una dintre cele mai importante diferențe între CFD-uri și acțiuni. CFD-urile îți permit să controlezi poziții mari cu un capital relativ mic, amplificând atât profiturile cât și pierderile.
Reglementările ESMA au stabilit limite clare pentru levierul la CFD-uri: 30:1 pentru perechile majore de valute (EUR/USD, GBP/USD etc.), 20:1 pentru perechile non-majore și aurul, 10:1 pentru mărfurile principale, 5:1 pentru acțiunile individuale și 2:1 pentru criptomonedele.
Ce înseamnă în practică? Cu un levier de 5:1 la acțiuni, poți controla o poziție de 5.000 lei cu doar 1.000 lei în cont. Dacă acțiunea crește cu 2%, câștigi 100 lei (10% din capitalul investit). Dar dacă scade cu 2%, pierzi tot atât.
Acțiunile, în schimb, nu oferă levier financiar natural. Cumperi exact ce plătești. Unii brokeri oferă margin trading pentru acțiuni, dar cu restricții severe și costuri ridicate.
Riscul major al levierului este că poți pierde, în teorie, chiar mai mult decât ai investit inițial, deși reglementările actuale europene includ protecția soldului negativ pentru investitorii retail ( atenție - brokerii ce funcționează în afara Uniunii Europene nu au astfel de protecții).
Iată mai jos o statistică a procentului conturilor CFD pe diferite platforme ce funcționează la noi în țară care ajung să piardă bani din cauza acestor instrumente.