Platformă de trading Forex - funcționalități esențiale și comparație

Scris de Andrei Bercea

- 27 feb. 2026

Aderă la

Descoperă cum să alegi platforma Forex ideală pentru stilul tău de trading! Analizăm în detaliu funcționalitățile tehnice ale XTB, eToro, Plus500 și A...

  • Compari funcționalitățile tehnice ale celor mai bune platforme Forex: grafice, indicatori, tipuri de ordine și automatizare
  • Analizăm XTB, eToro, Plus500 și ActivTrades din perspectiva traderului activ
  • Află care platformă oferă cele mai bune instrumente de analiză tehnică

Ce definește o platformă de trading Forex bună?

Ce definește o platformă de trading Forex bună? O platformă de trading Forex este mult mai mult decât o interfață prin care plasezi ordine. Pentru un trader activ, platforma este instrumentul de lucru principal, iar calitatea sa influențează direct calitatea deciziilor de trading și, automat, randamentul portofoliului investițional.

O platformă profesionistă trebuie să ofere grafice flexibile, un set solid de indicatori tehnici, tipuri variate de ordine, execuție rapidă și, ideal, suport pentru automatizare.

Pe această pagină analizăm funcționalitățile tehnice ale celor mai mari 4 platforme disponibile în România - XTB, eToro, Plus500 și ActivTrades - și comparăm ce oferă fiecare în parte, pentru a te ajuta să alegi cea mai bună platformă de trading Forex.

Funcționalități tehnice esențiale într-o platformă de trading Forex

Funcționalități tehnice esențiale într-o platformă de trading Forex Indiferent de broker, o platformă de trading Forex completă ar trebui să includă:

  • Grafice avansate - tipuri multiple, ajustabile (lumânări japoneze, bare, linie), intervale de timp de la 1 minut până la grafice săptămânale, posibilitate de desenare a liniilor de trend, suporturi și rezistențe.
  • Indicatori tehnici - medii mobile (SMA, EMA), RSI, MACD, Bollinger Bands, Stochastic, Fibonacci. Numărul și calitatea indicatorilor disponibili diferențiază clar platformele pentru începători de cele profesionale.
  • Tipuri de ordine - ordin la piață, ordin limitat, stop-loss, take-profit, trailing stop. Platformele avansate oferă și ordine OCO (One Cancels the Other).
  • Execuție rapidă - viteza de execuție a ordinelor și nivelul de slippage în condiții de volatilitate ridicată.
  • Automatizare - suport pentru Experți Advisori (EAs) sau scripturi de trading algoritmic, esential pentru traderii cu strategii sistematice.
  • Alerte de preț - notificări prin SMS, email sau push când un activ atinge un nivel de preț specificat.

Iată mai jos cum se compară cei patru brokeri analizați de noi în ceea ce privește aceste funcționalități:

FuncționalitateXTBeToroPlus500ActivTrades
Tipuri de grafice9 tipuri3 tipuri3 tipuri9+ tipuri (MT4/MT5)
Indicatori tehnici30+~10 de bazăMinim30+ (MT) / 20+ (AT)
Trailing stopDaNuDaDa
Ordine OCONuNuNuDa (MT4/MT5)
Experți Advisori (EAs)NuNuNuDa (MT4/MT5)
Alerte de prețDaDaDaDa
Backtesting strategiiNuNuNuDa (MT5)
Disponibil web/desktop/mobilDa / Da / DaDa / Nu / DaDa / Nu / DaDa / Da / Da

Acum vom face o analiză puțin mai amănunțită pentru fiecare platformă de trading Forex în parte:

XTB

xStation 5 este platforma proprie a XTB și una dintre cele mai complete platforme web disponibile fără a fi nevoie de MetaTrader.

Oferă 9 tipuri de grafice, peste 30 de indicatori tehnici, instrumente de desen direct pe grafic (linii de trend, canale, Fibonacci) și intervale de timp de la 1 minut până la lunar.

Execuția ordinelor este de tip STP, adincă fără dealing desk, ceea ce reduce riscul de re-cotare. Platforma include și un scanner de piață care identifică automat instrumentele care îndeplinesc criterii tehnice prestabilite, util pentru traderii cu strategii sistematice.

Limita principală: xStation 5 nu suportă Experți Advisori (trading automat). Dacă ai nevoie de EAs, ActivTrades este alegerea potrivită, dar vezi mai multe despre ei mai jos.

Ideal pentru: traderi activi care vor analiză tehnică completă într-o platformă modernă, fără complexitatea MetaTrader.

eToro

eToro nu este construită pentru analiza tehnică avansată. Graficele sunt funcționale dar limitate la câteva tipuri de bază, cu aproximativ 10 indicatori disponibili. Nu există suport pentru automatizare sau backtesting.

De fapt, ceea ce putem observa cu ușurință este că eToro nu este neapărat o platformă de trading Forex, ci este mai degrabă un broker multi-asset care oferă și posibilitatea de tranzacționare Forex. Totuși, este oarecum limitat la acest subiect.

Punctul forte al eToro stă în altă parte: CopyTrader și feed-ul social îl transformă într-o platformă de investiții colaborative. Dacă stilul tău de trading se bazează pe urmărirea altora și mai puțin pe analiza proprie a graficelor, eToro livrează exact ce promite.

Ideal pentru: investitori care prioritizează copy trading în fața analizei tehnice proprii.

Plus500

Ce funcționează bine la Plus500: alertele de preț sunt ușor de configurat, interfața este intuitivă și execuția ordinelor este rapidă. Dacă tranzacționezi după știri macroeconomice și nu ai nevoie de analiză tehnică complexă, Plus500 este suficient.

Ideal pentru: traderi care tranzacționează pe baza știrilor sau care vor simplitate maximă.

ActivTrades

ActivTrades oferă cel mai complet set de instrumente tehnice din această listă. Prin MetaTrader 4 și MetaTrader 5 ai acces la:

  • Mii de indicatori personalizabili din comunitatea MQL4/MQL5
  • Experți Advisori (EAs) pentru trading automat
  • Backtesting al strategiilor pe date istorice (MT5)
  • Tipuri avansate de ordine, inclusiv OCO

Platforma proprie ActivTrader oferă și ea grafice avansate cu peste 20 de indicatori, funcția SmartOrder pentru execuție la cel mai bun preț disponibil și o interfață mai modernă decât MetaTrader.

Ideal pentru: traderi avansați Cei care caută o platformă de trading Forex de calitate și care folosesc strategii automate, backtesting sau indicatori MT personalizabili.

Ce platformă de trading Forex este potrivită pentru tine?

Analiză tehnică manuală (fără automatizare) → XTB (xStation 5) sau ActivTrades (ActivTrader) Trading automat cu EAs → ActivTrades (MT4/MT5) Copy trading / strategie pasivă → eToro Trading simplu pe CFD-uri, fără analiză complexă → Plus500

Dacă ești la început, XTB și eToro oferă conturi demo generoase și resurse educaționale foarte bine puse la punct. Dacă ai deja o strategie definită care necesită EAs sau backtesting, ActivTrades cu MT5 este alegerea logică.

Te simți stresat din cauza banilor?

Alătură-te Financer Stacks și primești săptămânal sfaturi de la experți despre investiții, economii și creșterea veniturilor, ca să îți creezi o viață în care banii lucrează pentru tine.

Prin trimiterea acestui formular, ești de acord să primești e-mailuri de la Financer și să accepți Politica de confidențialitate și Termenii